Bomba „Aferim!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/bomba-aferim/

CRONICĂ DE FILM A venit fără avertisment şi riscă să ia pe nepregătite o bună parte a publicului. Și asta pentru că „Aferim!”, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude, nu este deloc reconstituirea istorică la care se vor fi aşteptat unii.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 martie 2015

Nu doar că nu seamănă cu tipul de recompunere cu care ne-a obișnuit vechea cinematografie românească (de consum și propagandă, parte sau nu a „epopeii naționale”). Dimpotrivă – este (și) o încercare de a polemiza fățis cu tradiția acestei falsități. Fie și numai prin atenția pe care o acordă vieții cotidiene, domestice, sociale, și nu „mărețelor” și „glorioaselor” fapte istorice.

Demersul se arată, întrucâtva, similar cu cel al lui Lucian Pintilie în „De ce trag clopotele, Mitică?”, în termeni de marcare a convențiilor și punere pe masă a intențiilor auctoriale, de interogare a unui trecut reinterpretat prin inerenta subiectivitate artistică. Și este la antipod de stilul caranfilian, pentru care țelul suprem este seducerea spectatorului pentru a-l supune iluziei cinematografice. Radu Jude nu vrea, cu siguranță, să seducă. El vrea să provoace.

„Aferim!” este un film „istoric” ireverențios față de perioada pe care o alege – anul 1835 – și locul unde își plasează acțiunea – Țara Românească. Un fir Aferimnarativ care, alături de câteva mărci vizuale, trimite la westernurile de altădată – un zapciu (Teodor Corban) și fiul său (Mihai Comănoiu) pornesc, călare, în căutarea unui țigan rob (Toma Cuzin), fugit de la boierul său (Alexandru Dabija) din cauza unei aventuri sexuale cu nevasta acestuia (Mihaela Sîrbu).

Radu Jude reușește, succesiv, să scoată și să reintroducă spectatorul în film cu o ușurință impresionantă. Imaginea alb-negru semnată de  Marius Panduru este primul semnal al distanței pe care cineastul o pune între public și ceea ce se desfășoară pe ecran. Un obiectiv dublat și de trimiterea la un anume clasicism al compoziției. Opțiunea alb-negrului reprezintă și un racord cu fotografiile vechi. Dar, probabil, și o reflectare a convingerilor lipsite de nuanțe ale protagoniștilor, (încă) insuficient de îndrăzneți pentru a-și rosti până la capăt dilemele incipiente.

Apoi, bineînțeles, regia. Mai exact, opțiunea pentru (tradiționalele) planuri-secvență, în care camera este ținută, în cea mai mare parte, la distanță de personaje. Artificialitatea este, astfel, accentuată: protagoniștii sunt mai tot timpul în plan îndepărtat, lăsând dialogurile să iasă în evidență. Iar atunci când, totuși, se apropie, aparatul de filmat dezvăluie o panoplie de chipuri desprinse, parcă, din tablourile unui portretist cu înclinații realist-naturaliste.

Voit livrești și căutat emfatice, replicile – o bună parte, aforisme intenționate – amplifică efectul de distanțare. Extrase din surse literare și istorice ale vremii, dialogurile, bogate în arhaisme și punctate de „sudălmi” delicioase, nu permit în niciun moment spectatorului să uite că asistă la o operă cinematografică (neînțelegerea unora dintre ele poate crea frustrare, dar se înscrie în tentativa de chestionare a cât de mult ne putem apropia cu adevărat de trecut). O acțiune regizorală de autosabotare, de autoironizare, echilibrată, totuși, de impresionanta scenografie, cea care conferă coerență și credibilitate unei operațiuni, altfel, demistificatoare.

„Aferim!” este radiografia, ludică, a unor mentalități și moravuri, având ca teme centrale condiția romilor și a femeilor și raportul românilor cu străinii. Intenția lui Jude, așa cum reiese din film, este de a arăta că există o continuitate a anumitor tipare de gândire și de comportament, schimbate doar minimal de-a lungul timpului.

Însă tocmai în asta constă și neajunsul major al unui film care are, totuși, toate datele de a deveni un reper: insistența de a demonstra că „atunci” era, de fapt, ca „acum” și că trecutul și prezentul sunt legate printr-un etos care ar sta la baza identității românești. Jude alege o cale facilă de a-și ilustra ideile: ia câteva clișee despre firea românilor și le exemplifică prin anumite scene și prin unele personaje episodice.  Pe alocuri, se alunecă astfel periculos de mult înspre didacticism. Sau, mai generos, înspre superficialitate. Formal, Jude ne cere să nu-l luăm în serios. Tematic, însă, ar vrea să-i luăm de bune verdictele.

Oricât de diferit ar putea părea „Aferim!” de realismul din filmografia de până acum a lui Jude, sunt menținute unele mărci de autor. Nu se pierde dorința de a pune spectatorul în situații inconfortabile. Și, mai ales, de a arăta absurdul, ridicolul și nimicnicia la care se dedă omul căzut victimă slăbiciunilor și reflexelor sale.

INFO

„Aferim!” (România, 2015)

Regia: Radu Jude

Rating: ●●●●○

Foto: „Aferim!” – cinemagia

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.