Bomba „Aferim!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/bomba-aferim/

CRONICĂ DE FILM A venit fără avertisment şi riscă să ia pe nepregătite o bună parte a publicului. Și asta pentru că „Aferim!”, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude, nu este deloc reconstituirea istorică la care se vor fi aşteptat unii.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 martie 2015

Nu doar că nu seamănă cu tipul de recompunere cu care ne-a obișnuit vechea cinematografie românească (de consum și propagandă, parte sau nu a „epopeii naționale”). Dimpotrivă – este (și) o încercare de a polemiza fățis cu tradiția acestei falsități. Fie și numai prin atenția pe care o acordă vieții cotidiene, domestice, sociale, și nu „mărețelor” și „glorioaselor” fapte istorice.

Demersul se arată, întrucâtva, similar cu cel al lui Lucian Pintilie în „De ce trag clopotele, Mitică?”, în termeni de marcare a convențiilor și punere pe masă a intențiilor auctoriale, de interogare a unui trecut reinterpretat prin inerenta subiectivitate artistică. Și este la antipod de stilul caranfilian, pentru care țelul suprem este seducerea spectatorului pentru a-l supune iluziei cinematografice. Radu Jude nu vrea, cu siguranță, să seducă. El vrea să provoace.

„Aferim!” este un film „istoric” ireverențios față de perioada pe care o alege – anul 1835 – și locul unde își plasează acțiunea – Țara Românească. Un fir Aferimnarativ care, alături de câteva mărci vizuale, trimite la westernurile de altădată – un zapciu (Teodor Corban) și fiul său (Mihai Comănoiu) pornesc, călare, în căutarea unui țigan rob (Toma Cuzin), fugit de la boierul său (Alexandru Dabija) din cauza unei aventuri sexuale cu nevasta acestuia (Mihaela Sîrbu).

Radu Jude reușește, succesiv, să scoată și să reintroducă spectatorul în film cu o ușurință impresionantă. Imaginea alb-negru semnată de  Marius Panduru este primul semnal al distanței pe care cineastul o pune între public și ceea ce se desfășoară pe ecran. Un obiectiv dublat și de trimiterea la un anume clasicism al compoziției. Opțiunea alb-negrului reprezintă și un racord cu fotografiile vechi. Dar, probabil, și o reflectare a convingerilor lipsite de nuanțe ale protagoniștilor, (încă) insuficient de îndrăzneți pentru a-și rosti până la capăt dilemele incipiente.

Apoi, bineînțeles, regia. Mai exact, opțiunea pentru (tradiționalele) planuri-secvență, în care camera este ținută, în cea mai mare parte, la distanță de personaje. Artificialitatea este, astfel, accentuată: protagoniștii sunt mai tot timpul în plan îndepărtat, lăsând dialogurile să iasă în evidență. Iar atunci când, totuși, se apropie, aparatul de filmat dezvăluie o panoplie de chipuri desprinse, parcă, din tablourile unui portretist cu înclinații realist-naturaliste.

Voit livrești și căutat emfatice, replicile – o bună parte, aforisme intenționate – amplifică efectul de distanțare. Extrase din surse literare și istorice ale vremii, dialogurile, bogate în arhaisme și punctate de „sudălmi” delicioase, nu permit în niciun moment spectatorului să uite că asistă la o operă cinematografică (neînțelegerea unora dintre ele poate crea frustrare, dar se înscrie în tentativa de chestionare a cât de mult ne putem apropia cu adevărat de trecut). O acțiune regizorală de autosabotare, de autoironizare, echilibrată, totuși, de impresionanta scenografie, cea care conferă coerență și credibilitate unei operațiuni, altfel, demistificatoare.

„Aferim!” este radiografia, ludică, a unor mentalități și moravuri, având ca teme centrale condiția romilor și a femeilor și raportul românilor cu străinii. Intenția lui Jude, așa cum reiese din film, este de a arăta că există o continuitate a anumitor tipare de gândire și de comportament, schimbate doar minimal de-a lungul timpului.

Însă tocmai în asta constă și neajunsul major al unui film care are, totuși, toate datele de a deveni un reper: insistența de a demonstra că „atunci” era, de fapt, ca „acum” și că trecutul și prezentul sunt legate printr-un etos care ar sta la baza identității românești. Jude alege o cale facilă de a-și ilustra ideile: ia câteva clișee despre firea românilor și le exemplifică prin anumite scene și prin unele personaje episodice.  Pe alocuri, se alunecă astfel periculos de mult înspre didacticism. Sau, mai generos, înspre superficialitate. Formal, Jude ne cere să nu-l luăm în serios. Tematic, însă, ar vrea să-i luăm de bune verdictele.

Oricât de diferit ar putea părea „Aferim!” de realismul din filmografia de până acum a lui Jude, sunt menținute unele mărci de autor. Nu se pierde dorința de a pune spectatorul în situații inconfortabile. Și, mai ales, de a arăta absurdul, ridicolul și nimicnicia la care se dedă omul căzut victimă slăbiciunilor și reflexelor sale.

INFO

„Aferim!” (România, 2015)

Regia: Radu Jude

Rating: ●●●●○

Foto: „Aferim!” – cinemagia

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.