„Caisă”. Box şi viaţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/caisa-box-si-viata/

CRONICĂ DE FILM „Caisă”, de Alexandru Mavrodineanu, este un documentar despre relaţia imprevizibilă dintre un antrenor de box şi cel mai bun elev al său. Un film simplu, fără zorzoane, dar cu potenţial să emoţioneze.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 iunie 2018

„Caisă”, noul documentar de lungmetraj realizat de Alexandru Mavrodineanu, începe cu un fragment din înregistrarea unui meci de box de la începutul anilor 2000, când un sportiv român devine campion internațional.

Semnificația acestor imagini de arhivă va fi relevată, așa cum era de așteptat, pe parcurs (aflăm ulterior că pugilistul, celebru la vremea lui, avea să se lase de sport și să plece în Austria, fără să se mai știe nimic de el).

Important se dovedește aici însă nu atât boxerul, cât un personaj din plan secund, pe care la început aproape că nu îl observăm (dar pe care îl vom identifica ușor la finalul filmului, când sunt reluate imagini din respectivul meci): antrenorul.

Este cel care din personaj secundar ajunge să ocupe prim-planul și devine protagonist al documentarului, realizat la mai mulți ani de la respectivul succes.

Acum, antrenorul nu mai este în plină glorie: e în conflict cu autoritățile din lumea boxului, care par să-l fi exclus de la clubul din București unde lucra (fiind acuzat inclusiv că ar fi furat mai multe perechi de mănuși), și a ajuns să antreneze adolescenți (în principal băieți din familii de romi defavorizate) într-o sală afiliată clubului.

În majoritatea secvențelor, Mavrodineanu îl urmărește pe antrenor în sala de box, alături de patru băieți pe care îi pregătește pentru un concurs a cărui desfășurare devine punctul culminant al filmului.

Construit pe o structură narativă clasică, cât se poate de coerentă și de clară, documentarul se concentrează treptat pe relația tot mai strânsă dintre antrenor și unul dintre băieți, cel mai talentat – Caisă (de unde și titlul).

Redarea acestei apropieri deopotrivă profesionale și umane devine una dintre mize, pentru că ea declanșează în cele din urmă întrebări mereu valabile despre ucenicie, disciplină, muncă, succes, ambiție, abandon, fidelitate, depășirea propriei condiții.

Formal, filmul este lipsit de mari îndăzneli. Însă asta nu este un defect: camera de filmat nu caută încadraturi spectaculoase, mizanscena nu atrage atenția asupra sa. Aparatul de filmat devine cvasi-invizibil și urmărește cât se poate de firesc personajele, fiind mereu aproape de ele și adaptându-se la mișcările lor. Iar montajul păstrează doar ceea ce pare a fi esențial poveştii: un moment, un dialog, un gest revelator, cu încărcătură informaţională sau emoţională.

În plus, Mavrodineanu își asumă riscul de a ghida sentimentele spectatorului cu multe fragmente muzicale care acaparează deseori coloana sonoră, ceea ce apropie filmul de naraţiunile hollywoodiene (motivaţionale) despre sport.

Însă dacă la început acest stil te poate lăsa indiferent, având senzaţia că nu vezi nimic nou şi original, treptat povestea şi felul simplu dar sincer în care aceasta e redată prin imagini şi decupaj, precum şi carisma personajelor te pot atrage în intensitatea tot mai mare a emoţiilor şi în suspansul dat de relaţia imprevizibilă antrenor-discipol.

La final rămâne sentimentul că, fără a face un film revoluţionar, Mavrodineanu a surprins ceva profund omenesc, universal şi captivant. Şi nu e deloc puţin lucru.

„Caisă” a fost prezentat în premieră la TIFF şi va fi lansat în cinematografe în toamnă, fiind distribuit de Transilvania Film.

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.