Caramitru, „Actor al Europei” și Doctor Honoris Causa
https://www.ziarulmetropolis.ro/caramitru-actor-al-europei-si-doctor-honoris-causa/

Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), a primit în Macedonia titlurile de „Actor al Europei” şi Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte Audiovizuale ESRA din Skopje. „Este o mare onoare să devii parte dintr-o mare familie unită prin festivalul de teatru ‘Actor al Europei'”, a declarat Ion Caramitru după primirea acestui titlu.

Un articol de Petre Ivan|8 iulie 2016

În deschiderea ediției a 14-a a Festivalului Internațional Actorul Europei, care s-a desfășurat aseară, în amfiteatrul din Resen, Macedonia, în prezența unei asistențe selecte — artiști, profesori universitari, personalități internaționale — Ion Caramitru a fost distins cu titlul Actor al Europei pentru întreaga carieră artistică.

Festivalul „Actor al Europei” a fost organizat pentru prima oară în 2003, printre laureați aflându-se Roger Miremont — Franța, Bruce Myers din Marea Britanie, Monica Santoro din Italia, Costas Gakidas — Grecia, Zijah Sokolovic din Bosnia și Herțegovina, Milena Zupancic din Slovenia.

133247468

Cu aceeași ocazie, lui Caramitru i s-a conferit și titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Arte Audiovizuale ESRA din Skopje.

Ambele distincții i-au fost înmânate lui Ion Caramitru de către scriitorul Jordan Plevnes, în dubla sa calitate de președinte — fondator al Festivalului „Actor al Europei” și de rector al ESRA — prima universitate privată de arte audiovizuale din Macedonia.

Foto: Ion Caramitru – facebook

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.