Caravana NexT pornește spre nouă orașe din țară
https://www.ziarulmetropolis.ro/caravana-next-porneste-spre-noua-orase-din-tara/

Caravana Filmelor NexT porneşte la drum pentru al doilea sezon şi duce o parte din cele mai bune scurtmetraje văzute în cadrul Festivalului de Film NexT în nouă oraşe din ţară. După nouă ediţii de festival, scoatem filmele la iarbă verde pentru picnic şi cinema sub clar de lună, în perioada 8-27 august.

Un articol de Liliana Matei|2 august 2015

În mijlocul verii, natura este cel mai bun cinematograf. Proiecțiile vor avea loc în spații alternative, în parcuri, grădini, păduri sau pajiști, iar spectatorii sunt încurajați și în acest an să renunțe la scaune și să își așeze păturile pe iarbă.

Pentru fiecare dintre cele nouă orașe sunt programate câte două seri de proiecție: Piatra Neamț (8-9 august), Iași (10-11 august), Târgu Neamț (12-13 august), Târgu Mureș (14-15 august), Cluj Napoca (16-17 august), Oradea (19-20 august), Bistrița (21-22 august), Vatra Dornei ( 23-24 august) și Brașov (26-27 august).

Caravana se încheie cu o proiecție specială la București, pe 29 august. Filmele se vor întoarce în capitală, după o aventură prin nouă orașe în care publicul are rareori ocazia să vadă filmele de scurtmetraj sau în care cinematografele s-au închis demult.
În 2015, Caravana Filmelor NexT aduce spectatorilor săi patru programe de filme scurte cu povești de neuitat, perfecte pentru serile de vară.

NexT Romanian Shorts 

Șapte scurtmetraje românești mai vechi și mai noi, aplaudate la NexT, despre povești de familie ca-n viață. Și-un strop de fantezie.

Oscars Night 

O seară de gala cu covor roșu și reflectoare pentru cele cinci scurtmetraje de ficțiune nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film în 2015.

NexT Comedy Night 

Filme scurte puse la păstrare în cămara festivalului sau de-abia scoase din cuptorul ediției de-abia încheiate, care să ne potolească pofta de râs.

NexT Is Love

Serile de vară sunt făcute pentru a te îndrăgosti. Noi dăm tonul cu cele mai frumoase povești de dragoste de la NexT, proiectate la lumina stelelor.

Caravana Filmelor NexT a apărut ca o completare firească a Festivalului Internațional de Film NexT, a cărui misiune este să promoveze la nivel local, național și internațional cele mai inovatoare și creative producții de scurtmetraj. După ce mii de oameni s-au bucurat de filme în cele nouă ediții de până acum ale festivalului NexT, Caravana continuă misiunea NexT și duce scânteia NexT mai departe de București, din dorința de a ajunge la un public nou.

Și în acest an, accesul la proiecțiile din cadrul Caravanei Filmelor NexT este gratuit.

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.