Carol. Eleganţă şi discreţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/carol-eleganta-si-discretie/

CRONICĂ DE FILM Ecranizare a romanului „The Price of Salt” (1952), publicat, din cauza tematicii, sub pseudonim de celebra scriitoare americană Patricia Highsmith, „Carol” (2015) este cronica asumat melodramatică, dar de o somptuozitate elegantă, a unei iubiri între două femei din medii diferite în New York-ul de la începutul anilor `50.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 martie 2016

Spre deosebire de o abordare deja clasică a unui astfel de subiect, scenarista Phyllis Nagy şi regizorul Todd Haynes nu pun apăsat accentul pe ciocnirea directă – şi, de altfel, previzibilă – dintre apropierea celor două femei, Therese (Rooney Mara) şi Carol (Cate Blanchett), şi intoleranţa societăţii. Nu aici este sursa tensiunii la foc mic pe care se sprijină totuşi filmul.

Interesul se îndreaptă mai mult spre dificultatea ca însăşi protagonistele să îşi conştientizeze şi să îşi asume pe deplin sentimentele una faţă de cealaltă şi să îşi depăşească limitările – impuse de convenţii, de educaţie, de statut social.

Bineînţeles, nu lipsesc tuşele din portretul unei Americi de tranziţie, între traumele de după cel de-Al Doilea Război Mondial şi transformările profunde ce urmau să vină peste doar câţiva ani. Însă acesta este doar fundalul, neostentativ, pe care este proiectată trama.

Atracţia şi pasiunea, sugerate insistent prin schimburi de priviri şi gesturi reţinute, sunt motoarele unei naraţiuni discrete – „Carol” nu este o critică acidă a puritanismului, ci o tentativă de a descrie cu acurateţe o iubire improbabilă, fără aerul de superioritate pe care îl oferă de cele mai multe ori distanţarea permisă de trecerea timpului.

Maestru al echilibrului, Todd  Haynes redă într-un mod cât mai reţinut dorinţa tot mai puternică ce se degajă între cele două femei nevoite să îşi reprime emoţiile – mai tânăra şi timida Therese, vânzătoare în departamentul de jucării al unui mare magazin şi fotografă aspirantă, şi blonda Carol, femeia fatală din clasa de mijloc, îmbrăcată ca în reviste şi cu un uşor aer afectat, mamă a unei fetiţe şi soţie în plin divorţ.

Nu e loc pentru exprimări publice ale afecţiunii (cel mult o mână pe umăr sau o mângâiere aproape imperceptibilă la masă în restaurant). Ea este lăsată pentru spaţiul intim, pe care cele două încearcă să îl găsească pornind într-o călătorie cu maşina şi petrecându-şi nopţile în moteluri. Însă chiar şi momentele de intimitate sunt dominate de o anumită discreţie – spectatorului nu i se oferă decât parţial poziţia unui voyeur.

Todd  Haynes invită la o privire mai degrabă rece, detaşată, raţională, nu la o imersiune incontrolabilă în vertijul emoţional dintre cele două femei, a cărui explozie este atent ţinută sub control.

Inspirate direct din instantanee ale fotografului Saul Leiter, numeroase cadre le înfăţişează pe protagoniste în spatele unor vitrine sau ferestre (aburite sau cu stropi de ploaie), ce pun o distanţă între spectator şi personaje. Însă aceste filtre pot funcţiona şi ca simbol subtil al obstacolelor impuse din afară în relaţia dintre cele două femei.

Realizat aproape în totalitate sub forma unui flashback al lui Therese, a cărei perspectivă, deşi dominantă, lasă loc şi pentru fragmente din viaţa de familie a lui Carol, filmul degajă deopotrivă melancolie şi optimism.

„Carol” a intrat în cinematografe la 26 februarie şi este distribuit de Pro Video.

INFO

Carol, 2015, Marea Britanie-SUA

Scenariu: Phyllis Nagy

Regie: Todd Haynes

Distribuţie: Cate Blanchett, Rooney Mara, Sarah Paulson, Kyle Chandler, Jake Lacy

Rating: ●●●●○



26
/10
/15

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj 2015 și-a desemnat sâmbătă seara câștigătorii în cadrul Galei de premiere, care a avut loc la cinematograful "Florin Piersic". Marele câștigător al celei de-a șaptea ediții Comedy Cluj este filmul Obywatel/Cetățeanul, al regizorului polonez Jerzy Stuhr, care a câștigat trofeele "Cel mai bun film" și "Cel mai bun scenariu".

23
/10
/15

„Dacă mă vei lua de bărbat, îţi promit că o să te duc la Bucureşti pe calea ferată" îi promitea Principele Carol Principesei Elisabeta, în 1869. Despre traseul primului tren care a circulat pe teritoriul Principatelor Unite aflăm sâmbătă, 24 octombrie, de la Cătălin Ştefănescu în seria Gări de poveste. Ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

23
/10
/15

Thierry Frémaux, Delegatul General al Festivalului de la Cannes, unul dintre cei mai influenți oameni din industria filmului, revine la Les Films de Cannes a Bucarest (23 – 29 octombrie) pentru un spectacol unic: Lumière!. Cele câteva zeci de filme restaurate ale fraților Auguste și Louis Lumière, doi dintre inventatorii cinematografiei, vor fi proiectate în versiune restaurată, însoțite de comentariile live ale lui Thierry Frémaux, pe 29 octombrie, de la 20.45, la CinemaPRO.

22
/10
/15

Actorul Chris Rock, cunoscut pentru umorul său caustic, a confirmat miercuri că va fi gazda celei de-a 88-a ceremonii a premiilor Oscar, la 28 februarie anul viitor. El a mai fost prezentatorul unei gale Oscar în urmă cu 11 ani.

22
/10
/15

Romanii i-au învins, din nou pe geto-daci duminică seara, între orele 20.30 și 22.30. Totul este oficial, o spun și audiențele TV. Pe Pro TV, în acest interval orar, a rulat fin, digital și chiar HD, filmul „Pompeii”, iar pe TVR 2, dacii ultrabărboși și cețoși rădeau tot în pelicula „Burebista”.

21
/10
/15

Dheepan, premiat cu Palme d’Or anul acesta la Festivalul Internațional de film de la Cannes, va rula în cinematografele din România începând din data de 30 octombrie. Filmul va fi prezentat în avanpremieră în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest (23 - 29 octombrie), în prezența regizorului.

21
/10
/15

Cu ocazia celor 25 de ani de existență, site-ul IMDb, prima bază de date din cinematografia mondială, a dezvăluit lista filmelor preferate de cei 1,5 milioane de utilizatori ai săi dintre cele vizionate între 1990 și 2014.

21
/10
/15

Pre-vânzările pentru extrem de așteptatul "Star Wars - The Force Awakens" au spulberat toate recordurile pe site-urile de vânzări de bilete americane. Numeroase site-uri din lume s-au blocat din cauza cererilor de bilete, iar pe ebay două bilete VIP se vindeau cu 10.000 de dolari. În plus, la două zile după lansarea trailerului oficial, acesta fusese vizionat de peste 66 de milioane de ori.

20
/10
/15

Un festival precum „Les Films de Cannes à Bucarest,” iniţiat de Cristian Mungiu şi ajuns la cea de-a şasea ediţie, reînvie plăcerea de a merge la un cinematograf de artă – un act social şi cultural în suferinţă – şi reaminteşte diversitatea formelor de a face cinema.

20
/10
/15

Îndrăgitul actor Ion Dichiseanu a împlinit astăzi 82 de ani! Născut la Adjud, în 20 octombrie 1933, era student la Politehnică când a fost îndrumat spre actorie de către nepoata lui George Vraca. Dichiseanu este, de asemenea, un talentat cântăreţ şi un apreciat poet, în 1995 acesta publicând volumul de versuri „Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză”.

20
/10
/15

Festivalul Internațional de Film Timishort a încheiat cele patru zile pline de filme scurte cu o ceremonie de premiere a regizorilor celor mai bune scurtmetraje. Weekendul acesta, peste 2000 de cinefili au umplut rândurile Cinematografului Timiș, dar și pe cele din AMBASADA sau sala 2 a Teatrului Național Timișoara. Decernarea trofeelor a avut loc duminică, 18 octombrie la Cinema Timiș în prezența a peste 500 de spectatori.

19
/10
/15

Controversatul regizor francez de origine argentiniană Gaspar Noé revine la București la cinci ani după ce a fost invitatul special al Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie). Acesta își va prezenta cel mai recent film, melodrama sexuală 3D Love, proiectată în afara competiției la Cannes și interzisă minorilor.

19
/10
/15

Filmul biografic "Steve Jobs", portret în trei acte al fondatorului Apple, regizat de Danny Boyle și avându-l în rolul principal pe Michael Fassbender, a încheiat duminică a 59-a ediție a Festivalului de Film de la Londra. Al doilea film despre Steve Jobs este ecranizarea biografiei autorizate scrise de Walter Isaacson de către scenaristul de succes Aaron Sorkin, câștigător al premiului Oscar pentru scenariul peliculei "The Social Network".

19
/10
/15

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, “Acasă la tata”, va fi lansat de Mandragora în cinematografele din România luna viitoare, pe 6 Noiembrie. Pelicula a avut premiera internațională în cadrul celei de-a 21–a ediții a Festivalului de Film de la Sarajevo.

18
/10
/15

Cine nu-şi mai aminteşte de „Bădia”, actorul care a jucat în  “Drumul oaselor”,  „,Păcală se întoarce”, ”Dumbrava minunată” sau „Cireşarii” ? Actorul care a stat zece ani prin puşcării, a scris poezii, epigrame, o piesă de teatru şi a jucat în filme roluri memorabile?