Cărtărescu şi Afrim, printre laureații Galei Premiilor Radio România Cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartarescu-si-afrim-printre-laureatii-galei-premiilor-radio-romania-cultural/

Scriitorul Mircea Cărtărescu, regizorul Radu Jude, compozitorul Adrian Enescu şi regizorul Radu Afrim s-au numărat printre laureaţii celei de a XVI-a ediţii a Galei Premiilor Radio România Cultural, care a avut loc aseară pe scena Teatrului Odeon.

Un articol de Petre Ivan|22 martie 2016

În cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural au fost acordate premii la nouă secțiuni.

Robert Șerban a primit premiul la categoria „Poezie” pentru volumul „Puțin sub linie” (Editura Cartea Românească), iar la categoria „Proză” premiul a fost acordat scriitorului Mircea Cărtărescu pentru „Solenoid” (Editura Humanitas).

„Aferim!”, în regia lui Radu Jude, a primit premiul RRC la secțiunea „Film”, în timp ce la categoria „Teatru” premiul a fost acordat echipei proiectului Antisocial, o coproducție a Teatrului Național Radu Stanca și a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, semnată de Bogdan Georgescu.

La categoria „Muzică” a fost recompensat compozitorul Adrian Enescu pentru complexitatea artistică a proiectului BachFiles, un spectacol de succes al Teatrului Bulandra, iar premiul la secțiunea „Arte plastice” i-a revenit lui Liviu Stoicoviciu pentru expoziția „Orașe imaginate” (curator — Călin Dan) de la Muzeul Național de Artă Contemporană.

La secțiunea „Educație și învățământ” premiul a fost acordat Asociației MetruCub pentru coordonarea proiectului „Susține cultura în educație”, în afrimtimp ce Roxana Rădvan, coordonatoarea Centrului de Excelență pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice CERTO, a primit premiul RRC la secțiunea „Știință”.

Totodată, la secțiunea „Proiecte culturale și festivaluri” premiul i-a fost decernat lui Radu Afrim pentru conducerea artistică a Galei Tânărului Actor HOP, program permanent UNITER.

În finalul galei au fost acordate trei premii speciale, deja anunțate de RRC: Premiul de excelență i-a fost decernat istoricului Neagu Djuvara, Premiul ”In memoriam Iosif Sava” — pianistei Raluca Știrbăț, iar Premiul Lux Mundi i-a revenit artistului vizual Dan Perjovschi.

Foto: Mircea Cartarescu si Radu Afrim – facebook

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.