Cartea-eveniment a anului 2015, la Polirom: „Du-te şi pune un străjer”, de Harper Lee
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartea-eveniment-a-anului-2015-la-polirom-du-te-si-pune-un-strajer-de-harper-lee/

Polirom a publicat ediţia în limba română a celei mai aşteptate şi mai discutate apariţii editoriale a anului 2015: „Du-te şi pune un străjer ”(Go Set a Watchman ), romanul recent descoperit al scriitoarei americane Harper Lee, autoarea bestsellerului „…Să ucizi o pasăre cîntătoare”.

Un articol de Liliana Matei|14 noiembrie 2015

Un adevărat fenomen editorial, romanul „Du-te şi pune un străjer” a apărut în colecția „Biblioteca Polirom” – în traducerea Ariadnei Ponta, disponibil și în ediție digitală – și va fi lansat la Tîrgul Internaţional de Carte şi Educaţie Gaudeamus, ediţia 22: sîmbătă, 21 noiembrie, ora 16.00, cu Aurora Liiceanu, Bedros Horasangian și Bogdan-Alexandru Stănescu.

Du-te şi pune un străjer este continuarea poveştii din …Să ucizi o pasăre cîntătoare, însă a fost scrisă, de fapt, înaintea cărţii care a consacrat-o pe scriitoarea americană şi a fost descoperită recent, în toamna anului 2014, de către avocata autoarei, Tonja Carter.

Ediţia în limba engleză a romanului a fost publicată în UK şi Commonwealth (cu excepţia Canadei) de către Penguin Random House, iar în SUA, de către Harper Collins, la data de 14 iulie 2015, stabilind cifre de vînzări record şi fiind tradus sau în curs de traducere în peste 30 de limbi.

Despre Go Set a Watchman  au scris cele mai prestigioase publicaţii din lume – Los Angeles Times, Publishers Weekly, Wall Street Journal, Washington Post, Time,San Francisco Chronicle, Chicago Tribune, Vanity Fair, The Guardian, The Independent, USA Today, New York Post, People etc. – , iar HarperCollins a declarat că a fost cel mai precomandat titlu din istoria editurii.

Romanul a mai apărut (sau este în curs de apariţie) în: Bosnia, Brazilia, Bulgaria, China, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Indonezia, Israel, Italia, Coreea, Montenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Spania (catalană şi spaniolă – inclusiv în America de Nord, Centrală şi de Sud), Suedia, Taiwan, Turcia, Ucraina etc.

La două decenii după evenimentele din …Să ucizi o pasăre cîntătoare, Jean Louise Finch – mai cunoscută după porecla ei, Scout – se întoarce în Maycomb, Alabama, să-şi viziteze tatăl, pe Atticus, acum atins de bătrîneţe şi de boală. Pe fondul luptei pentru drepturile şi libertăţile civile care zguduie Sudul Statelor Unite, Jean Louise descoperă adevăruri tulburătoare despre familia sa, despre oraşul în care a copilărit şi despre oamenii care îi sînt dragi. Amintirile revin în valuri, iar valorile şi opiniile ei sînt serios zdruncinate. Du-te şi pune un străjer readuce în scenă multe dintre personajele romanului …Să ucizi o pasăre cîntătoare, surprinzînd în chip magistral zbuciumul unei tinere şi al unei lumi care trebuie să depăşească iluziile trecutului.

„Du-te şi pune un străjer este, în multe privinţe, o revelaţie, un eveniment literar autentic.” (The Guardian)

„Romanul lui Harper Lee ridică întrebări profunde despre originile rasismului. Tocmai într-un moment în care America are nevoie disperată de o discuţie matură despre problemele rasiale.” (New Statesman)

„Mai radical, mai ambiţios şi mai politic decît …Să ucizi o pasăre cîntătoare. Un roman de un colosal interes literar.” (The Independent)

„Du-te şi pune un străjer ajunge la noi la momentul potrivit. Aşa se întîmplă cu toate operele de artă importante. Ajung la noi în clipa în care nu ne dăm seama cîtă nevoie avem de ele.” (Chicago Tribune)

Harper Lee s-a născut în Monroeville, Alabama, în 1926. A studiat Dreptul, apoi s-a stabilit la New York, dedicîndu-se scrisului. În 1959, l-a însoţit pe Truman Capote, prietenul ei din copilărie, în Holcombe, Kansas, ca asistent în munca de cercetare ce a stat la baza romanului Cu sînge rece.

În 1960 a publicat …Să ucizi o pasăre cîntătoare, distins cu Premiul Pulitzer în 1961 şi ecranizat în 1962 în regia lui Robert Mulligan, cu Gregory Peck în rolul principal, un film care a obţinut trei premii Oscar (din opt nominalizări), trei Globuri de Aur şi Premiul Gary Cooper la Cannes. Deşi s-a bucurat de un succes uriaş (ediţia în limba engleză s-a vîndut în peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume şi a fost tradusă în peste 40 de limbi), Lee şi-a întrerupt activitatea literară, mutîndu-se înapoi în Monroeville, împreună cu sora ei, Alice. În 2007 preşedintele Statelor Unite i-a decernat Medalia Libertăţii.

Colecția „Biblioteca Polirom” numără pînă în prezent peste 1.000 de titluri și este coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu.

În pregătire:

Elif Shafak, Ucenicul arhitectului
Ali Eskandarian, Anii de aur

27
/01
/15

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2010, va debuta ca actor la vârsta de 78 de ani, într-un spectacol de teatru care va avea premiera în această săptămână la Madrid.

21
/01
/15

Critici de la cele mai mari publicaţii, dar şi de la site-uri specializate din domeniul cărţilor şi al editurilor, au votat cele mai bune cărţi ale secolului 21 publicate în limba engleză, pentru un top realizat de BBC Culture.

20
/01
/15

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank", în lectura actriței Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe școli și a avut parte de numeroase adaptări teatrale și cinematografice.

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

14
/01
/15

Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera “Luceafărului poeziei româneşti” se regăsesc în programele de miercuri la TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online pe portalul TVR+.

13
/01
/15

Joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, va avea loc o audiţie specială Tudor Vianu. În cadrul evenimentului organizat de Editura Casa Radio se va consuma şi o dezbatere despre importanţa personalităţii lui Vianu pentru cultura română, pornind de la dublul CD, Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”.

12
/01
/15

Scriitorul brazilian Paulo Coelho şi soţia sa, artista Christina Oiticica, au anunţat că vor înfiinţa o fundaţie, pe care o vor inaugura în curând la Geneva, în Elveţia, alături de un muzeu virtual, a dezvăluit duminică săptămânalul Epoca.