Cărţile înseamnă marea zestre a omenirii. Simpla definiţie de dicţionar le declară ”pagini imprimate prinse într-un volum, broşat, legat sau in folio”. Dar materialul este mult mai divers: de la cărămizile pe care s-au incizat semnele cuneiforme până la audio-book-urile din zilele noastre. Și dacă suportul poate fi tabletă, papirus, pergament, mătase, hârtie, electronic, cuprinsul cărţilor e cel care interesează; el se confundă cu infinitatea de preocupări ce caracterizează creaţia umană.
Un articol de Georgeta Filitti|26 februarie 2018
Cărțile definesc un om dar și o epocă. Așa au apărut cărțile de căpătâi, cărțile de învățătură care ajută la instruire. În perioadele de decadență, mai ales, circulă cele licențioase, reținute odinioară în fondurile Infern ale bibliotecilor. În dorința de a cunoaște viitorul se consultă cărțile sibiline, ale augurilor, ale etruscilor, celeste. Dar și din lumea de dincolo ne vin informații prin Cartea morților. Spiritualitatea omenirii se exprimă în Biblie (pentru evrei și creștini), Cabala (pentru evrei), Coran (pentru musulmani), Upanișade (pentru tradiția vedelor din hinduism). Și în continuare se citesc cărți de rugăciune, sfinte, canonice.
Nobilimea europeană a ținut să-și inventarieze membrii și așa au apărut Cărțile de aur. Unele profesiuni au simțit nevoia regulilor de conduită încât s-a scris Cartea Mării, pentru cei implicați în peregrinări pe oceanele și mările Terrei; la fel cărțile de meserii. Diplomația a căutat să se justifice post festum și a dat cărți colorate, îndeobște fiecare țară și-a ales o culoare: roșu, albastru, verde (ca a noastră, pentru a explica participarea la războaiele balcanice, încheiate în 1913 cu pacea de la București), alb etc. Gestionarea proprietății a generat cărțile funciare și exemplele pot continua, chiar dacă ne îndepărtăm de înțelesul general acceptat al volumului pe care îl ține în mână aproape orice om în lumea de azi.
Din înșirarea noastră nu pot lipsi cărțile de bucate, întâlnite la toate popoarele, și unde nu e vorba doar de un public anume. Toată lumea mănâncă, prin urmare toată lumea e curioasă. Și dovada apare în varietatea cărților de acest fel, în tirajele lor mereu reînnoite. La noi, cartea de profil cu zeci de ediții e, desigur, cea a Sandei Marin.
Diversitatea cărților a făcut ca ele să fie promovate, recenzate, cenzurate, arse, trecute de biserica catolică ori de laicii naziști sau comuniști în Index Librorum Prohibitorum sau ”Fond special”, ”Strict secret”, ”Interzis”. Autorii unor cărți au ars pe rug, au fost condamnați la moarte ori trăiesc sub alte identități fiind păziți cu strășnicie.
Depozitele de carte – marile biblioteci – fac gloria țărilor care le-au constituit: Coimbra (Portugalia), Melk (Austria), Ambroziana (Italia), Biblioteca Națională a Franței, Biblioteca Congresului American ș.a.
Există și o ”aristocrație” a cărților, cele în tiraj limitat, în ediții priceps din secolele XVII-XVIII, cu dedicații, cu autori dintr-o grupare culturală aparte (de pildă Avangarda), cu legături în piele extrem de valoroase. Uneori acestea se scot la licitație și se vând cu mii de euro. În bibliotecile noastre există Fondul de carte rară (unde sunt incluse tipărituri de până la 1830).
Universul cărților e în veșnică mișcare: se scriu, se tipăresc, au notorietate sau cad în uitare, se retipăresc sau nu, creează nostalgii ori clasificări de tipul ”Cele mai citite 100 de cărți” și factorii caracteristici ai acestei dinamici sunt autorii și cititorii. E vorba de o relație interșanjabilă, în așa fel încât, cu excepția analfabeților, lumea scrie și citește.
Să pătrundem în acest spațiu mirific unde dobândim o zestre mai valoroasă decât tot aurul din lume și care se rezumă la un singur cuvânt EDUCAȚIE.
Foto: pixabay.com
