Ce citim: „Alexandru Darie – Spectacole de poveste”, de Doina Papp
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-alexandru-darie-spectacole-de-poveste-de-doina-papp/

Teatrul de Comedie vă invită joi, 28 noiembrie, ora 18.00, în foaierul Sălii Radu Beligan, la evenimentul de lansare a volumului „Alexandru Darie – spectacole de poveste”, de Doina Papp.

Un articol de Liliana Matei|22 noiembrie 2019

În cadrul evenimentului, regizorul Alexandru Darie va fi evocat de mai multe personalități din lumea teatrului, precum actorii George Ivașcu și Oana Pellea, dar și autoarea volumului.

Găzduirea evenimentului în acest spațiu reprezintă totodată ocazia de a readuce în memoria spectatorilor, cele trei spectacole regizate de Alexandru Darie pe scena Teatrului de Comedie: Visul unei nopți de vară de William Shakespeare (1990), Legături primejdioase de Christopher Hampton (1991) și Iluzia comică de Pierre Corneille (1998). De asemenea, vor fi proiectate și o serie de imagini document din arhiva Teatrului, cu cele trei montări.

„Nu am dorit să fac o carte de analiză teatrologică. Știindu-l pe Ducu bun povestitor, artist cu idei și cu verb, spiritual și cu umor, m-am gândit să speculez în această direcție, situându-mă în postura provocatorului. (…) A văzut textul în iunie 2019. Mi-a telefonat și mi-a spus că l-am emoționat. Despre Ducu Darie se va scrie mult de acum înainte, sper. Experiența acestei cărți dialogate, care a devenit fără voie testamentară, rămâne însă unică” – Doina Papp.

DOINA PAPP este critic și istoric de teatru, publicist, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru și al UNITER. Scrie cronică teatrală la Revista 22, Teatrul azi, Adevărul.ro. A publicat volume monografice despre actori, regizori și teatre precum: Treptele iubirii (Silvia Popovici), Viața pe o scândură (Teatrul Nottara), Un destin spulberat (Dan Micu), O poveste cu Horațiu (Horațiu Mălăele), Mihăiță. Reconstituirea unei vieți (George Mihăiță), precum și lucrări de istorie și critică teatrală. Membră în jurii naționale și internaționale și curator al unor festivaluri de teatru, a obținut numeroase premii și distincții printre care Premiul pentru critică la Galele UNITER 2006 și 2015, precum și Premiul pentru întreaga activitate, aferent anului 2018 al uniunii de breaslă.

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.