Cei mai mici supereroi Marvel se văd pe cele mai mari ecrane
https://www.ziarulmetropolis.ro/cei-mai-mici-supereroi-marvel-se-vad-pe-cele-mai-mari-ecrane/

Vara aceasta facem echipă cu Omul Furnică şi Viespea din 6 iulie, la cinema, pentru o nouă aventură alături de cei mai simpatici eroi din Universul Cinematografic Marvel.

Un articol de Petre Ivan|29 iunie 2018

În „Ant Man and The Wasp / Omul Furnică şi Viespea” – cea mai recentă producţie Marvel – îi reîntâlnim pe Scott Lang, infractorul devenit super-erou în primul film „Ant Man”, care a apărut în 2015,şi pe Hope van Dyne, Viespea care ne va surprinde cu tenacitatea şi abilităţile ei.

 „Ce e foarte palpitant la acest nou film este faptul că apare după confruntarea dezastruoasă din «Război Civil». Pentru mine este minunat că putem să spunem astfel de poveşti şi avem libertatea să ne jucăm cu personajele din benzile desenate, aducându-le pe marile ecrane, în faţa publicului. Asta am făcut şi cu «Omul Furnică», iar personajul său de după «Război Civil» a fost astfel expus unui public şi mai mare”, spune producătorul Kevin Feige.

Explorarea noilor lumi din acest film a început în anul 2017, atunci când s-a filmat o mare parte din poveste în Atlanta, Georgia. Echipa şi actorii s-au mutat ulterior în San Francisco, pentru a filma în zona de coastă. Pentru Feige, explorarea unor noi lumi şi dimensiuni este regula generală de bază pentru fiecare film. „Scopul filmelor Marvel este să ne transporte în alte dimensiuni, pe tărâmuri pe care nu le-am mai văzut până acum. Asta livrăm cu fiecare film pe care îl lansăm, fie că este vorba despre «Gardienii Galaxiei» sau «Captain America: Război Civil»”, mărturiseşte Feige.

Efectele vizuale fantastice de micşorare şi mărire a personajelor şi a împrejurimilor au fost realizate de Stephane Ceretti şi Dan Sudick şi vă vor ţine lipiţi de scaunele din cinema, cu sufletul la gură, în aşteptarea deznodământului.

Filmul „Ant Man and The Wasp” este distribuit de Forum Film România şi va fi disponibil din 6 iulie în cinematografe, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.

Sinopsis

În Universul Cinematografic Marvel apare un nou capitol: „Ant-Man and The Wasp”, care îi are în rolurile principale pe super-eroii cu abilitatea incredibilă de a se micşora. În intervalul tulbure de după „Captain America: Răzvoi Civil”, Scott Lang (interpretat de Paul Rudd) se luptă cu consecinţele alegerilor pe care trebuie să le facă atât în rolul lui de super-erou, cât şi în acela de părinte.

Pe măsură ce se străduieşte să găsească un echilibru între viaţa personală şi responsabilităţile de Ant-Man, el e însărcinat de Hope van Dyne (Evangeline Lilly) şi de Dr. Hank Pym (Michael Douglas) cu o nouă misiune urgentă şi periculoasă. Scott trebuie să-şi pună din nou costumul de OmFurnică (Ant-Man) şi să înveţe să lupte alături de Viespe (The Wasp) ca o echipă, pentru a descoperi nişte secrete primejdioase, învăluite în trecut şi uitare.

Foto: Omul Furnică şi Viespea , Marvel – facebook

16
/11
/20

Turismul montan din România pe cât este de frumos și apreciat, pe atât este de periculos pentru cei care se încumetă să-l cunoască din inconștiență sau pentru a-și testa limitele. Dragostea de munte face din ei victime inclusiv astăzi când salvamontiști extrem de bine pregățiți și echipați își pun în pericol propria viața pentru a o salva pe a lor.

13
/11
/20

Abordări artistice neconvenționale, care deschid noi și surprinzătoare perspective asupra condiţiei umane, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională a BIEFF propun noi maniere de raportare asupra feminității și a corporalității, invitând totodată spectatorii să privească dincolo de aparențe, la limita dintre real și ireal.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

12
/11
/20

Programele Documentary Mondays și Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh continuă săptămâna următoare în format online, pe platforma DAFilms.com.

05
/11
/20

Cea de-a 7-a ediție a festivalului online de film documentar luna.doc se prelungește până pe 15 noiembrie pentru a da cât mai multor liceeni și profesori interesați șansa de a participa la proiecții de film și discuții pe marginea fenomenului știrilor false.

04
/11
/20

UrbanEye Film Festival 2020 începe astăzi și propune cinci zile de filme documentare, discuții și dezbateri despre orașe, comunități și locuitorii acestora.

04
/11
/20

Avea aproape 5 ani, iar Aurel Vlaicu a luat-o să o „daine” cu planorul construit în şura casei părinteşti. În cea de-a opta ediţie a emisiunii „Adevăruri despre trecut”, difuzată de TVR 1 miercuri, 4 noiembrie, ora 22.00, are în centrul său Aviaţia Militară Română.

02
/11
/20

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecțiile outdoor și drive-in dar și de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecția ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuți la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele românești din Avanpremierele Toamnei.