Cel mai recent spectacol al lui Bobi Pricop, în avanpremieră la Teatrul Naţional din Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-recent-spectacol-al-lui-bobi-pricop-in-avanpremiera-la-teatrul-national-din-bucuresti/

La Teatrul Naţional din Bucureşti, tânărul regizor Bobi Pricop a montat la începutul acestui an „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, spectacol ce are la baza adaptarea semnată de dramaturgul britanic Simon Stephens. Se jocă în avanpremieră pe 22 şi pe 23 ianuarie.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2016

Bobi Pricop este cunoscut publicului din Bucureşti prin două spectacole: “Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, examen de licenţă pentru UNATC şi preluat de Teatrul Act Bucureşti în 2011 şi “Contra progresului” de Esteve Soler, spectacol care, la fel ca şi primul, a fost produs în UNATC şi preluat de către Teatrul L.S. Bulandra, în 2013.

„O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii” este, prin urmare, prima producţie realizată special pentru un teatru din Bucureşti, anume Teatrul Naţional.

Deşi a absolvit Secţia de Regie a UNATC-ului doar în urmă cu câţiva ani (2011), Bobi Pricop a reuşit să-şi treacă în palmares participări la prestigioase festivaluri internaţionale: Edinburgh Fringe (2015), Bienala de Dramaturgie „New plays from Europe” de la Wiesbaden, Germania (2014) unde a obţinut şi premiul publicului pentru spectacolul “Profu’ de religie” de Mihaela Michailov, montat la Teatrul Naţional “Marin Sorescu”, Craiova, Festival d’Avignon, cu spectacolul “Amalia respire profondment” de Alina Nelega, montat la Théâtre Les Déchargeurs, Paris în 2013, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (2012), Festivalul Demoludy Olsztyn Polonia, Festivalul Naţional de Teatru, Skupi Festival Macedonia (2012) etc.

La Teatrul Naţional din Bucureşti a montat la începutul acestui an „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, spectacol ce are la baza adaptarea semnată de dramaturgul britanic Simon Stephens, după best-sellerul lui Mark Haddon, roman vândut în peste 6 milioane de exemplare în întreaga lume şi distins cu 17 premii literare prestigioase.

Pentru această producţie, Bobi Pricop a lucrat cu Adrian Damian, unul dintre cei mai tineri, puternici şi inventivi scenografi ai ultimilor ani. Cei doi s-au întâlnit anul trecut la Teatrul Naţional din Craiova, unde au colaborat pentru producţia spectacolului „Rinocerii” de Eugen Ionesco, al celebrului Robert Wilson, Bobi Pricop ca asistent de regie, Adrian Damian ca scenograf-asociat.

Atât videoproiectiile (realizate de Dan Adrian Ionescu şi Mizdan) cât şi muzica (semnată Alexei Turcan) au un rol extrem de bine conturat în spectacolul Naţionalului.

Regizorul a distribuit în rolul principal un actor tânăr, puţin cunoscut publicului din Bucureşti: Ciprian Nicula, nominalizat anul acesta la Premiul de Debut, în cadrul Galelor UNITER.

Ciprian îl interpretează pe Christopher John Francis Boone, un băieţel de 15 ani, un adolescent special care se defineşte drept un „matematician cu oareşce dificultăţi comportamentale”. Un Sherlock Holmes copil, care ştie sigur că uciderea câinelui Wellington cu o furcă este misterul pe care doar micile lui celule cenuşii îl pot dezlega.

Alături de Ciprian Nicula, în scenă sunt Emilian Oprea – cunoscut pentru rolurile interpretate la Teatrul Maria Filotti din Brăila, dar şi datorită peliculei „De ce eu?” realizată de Tudor Giurgiu, în care joacă rolul principal, Ana Ciontea – remarcabila actriţă de teatru şi film, Rodica Ionescu, Carmen Ungureanu.

INFO

Spectacolul realizat la Teatrul Naţional Bucureşti se joacă în AVANPREMIERĂ vineri şi sâmbătă (22 şi 23 ianuarie 2016), de la ora 20.00, la Sala Pictura.

Biletele în format fizic se pot achiziţiona de la Agenţia de bilete a teatrului (Bd.ul Nicolae Bălcescu Nr. 2), dar şi online, de pe platforma www.mystage.ro.

Mai multe informaţii puteţi afla accesând pagina de facebook a spectacolului – www.facebook.com/ointamplareciudatacuuncainelamiezulnoptii sau site-ul www.tnb.ro.

FOTO: Adi Bulboacă

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.