Cel mai vechi muzeu din România, Brukenthalul, primul care îşi transformă tablourile în 3D
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-vechi-muzeu-din-romania-brukenthalul-primul-care-isi-transforma-tablourile-in-3d/

Primul muzeu din România care îşi transformă tablourile în imagini 3D este şi cel mai vechi muzeu de la noi din ţară, Muzeul Naţional Brukenthal, unde, vineri a fost vernisată expoziţia intitulată ”Brukenthal 3D Expo”, care conţine 24 de opere celebre, unele unice în Europa, printre care se numără şi două tablouri româneşti, unul purtând […]

Un articol de |19 octombrie 2012

Primul muzeu din România care îşi transformă tablourile în imagini 3D este şi cel mai vechi muzeu de la noi din ţară, Muzeul Naţional Brukenthal, unde, vineri a fost vernisată expoziţia intitulată ”Brukenthal 3D Expo”, care conţine 24 de opere celebre, unele unice în Europa, printre care se numără şi două tablouri româneşti, unul purtând semnătura lui Corneliu Baba, celălalt al Elenei Popea, a declarat curatorul Alexandru Sonoc, specialist restaurator al muzeului.

 ”Este prima dată când opere de la Muzeul Naţional Brukenthal sunt prezentate într-o expoziţie 3D. (…) Expoziţia s-a lucrat pe parcursul acestui an. Vrem să facem anul viitor şi cărţi poştale, seturi, mape, dvd-uri cu aceste lucrări. După ştiinţa mea, nu mai este în România aşa ceva”, a spus Alexandru Sonoc.

Acesta a explicat că de la începutul anului, specialiştii în artă, dar şi cei în grafică ai Muzeului Naţional Brukenthal au încercat să transpună în imagini tridimensionale aproape o sută de tablouri, însă doar un sfert au reuşit să arate detalii interesante, care pot fi acum observate cu ajutorul unor ochelari 3D.
”La intrarea în expoziţie, vizitatorii primesc ochelari 3D pentru a putea vedea cu adevărat ce înseamnă aceste 24 de lucrări. Anumite lucrări nu pot fi prelucrate în 3D cu succes. Lucrări de la Şcoala Olandeză şi Flamandă nu s-au putut face, din cauză că sunt foarte multe personaje. La o lucrare expusă aici în 3D lucrezi opt ore”, a explicat curatorul expoziţiei.

Dacă cu tehnica de acum, într-o zi de muncă s-a putut reda o capodoperă a picturii europene, în urmă cu o jumătate de mileniu, un pictor avea nevoie de cel puţin câteva zile, ca picteze cu succes un detaliu, după care era nevoit să aştepte să se usuce vopseaua, pentru a-şi mai continua opera.

Cel mai vechi tablou care a fost transformat în 3D la Brukenthal este ”Răstignirea”, aparţinând pictorului german, Hans von Aachen, care se pare că a fost terminat în 1552. Este o operă unică în România, dar şi în Europa. Tocmai datorită valorii sale, tabloul care de obicei poate fi admirat la etajul întâi al Palatului Brukenthal, acum a fost împrumutat unui muzeu din Luxemburg, pentru a fi văzut şi de publicul de acolo. În Europa mai există doar două variante ale ”Răstignirii” lui von Aachen, tablouri asemănătoare, dar diferite, unul la Anvers, în Belgia, iar celălalt la Londra, în Anglia.
Concepută după modelul icoanelor din altarele gotice, compoziţia din ”Răstignirea” se structurează în funcţie de verticalele celor trei cruci cu răstigniţi, în centru aflându-se cea a Mântuitorului.
”Acest tablou, anul acesta a fost expus la Luxemburg, urmează să se întoarcă la Sibiu. Este una din lucrările importante din patrimoniul muzeului. Lucrarea este foarte interesantă pentru peisajul din fundal, tocmai de aceea am ales-o pentru prelucrare. Datarea ei a pus probleme, este posibil să fie de la 1470 chiar, însă nu se ştie cât i-a luat autorului să o facă. S-a aplicat ulei peste pictura în tempera, nu s-a lucrat la date diferite. Nu este, cum s-a crezut, o lucrare la care s-a lucrat câteva decenii, dar sigur nu i-a luat pictorului nici opt ore să o facă, cât a durat transformarea ei în imagine 3D”, a declarat Alexandru Sonoc.

Expoziţia ”Brukenthal 3D Expo” poate fi văzută în continuare în Sala Multimedia, a Casei Albastre, clădire lipită de Palatul Brukenthal, aflat în centrul istoric al Sibiului.

Sursa: AGERPRES

12
/06
/15

FEST-FDR se află la a douăzecea ediţie. De fapt, în această formulă este doar la a treia. Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR) este partea de tradiţie din proiect. Acesteia i s-a adăugat în 2012 partea dedicată artelor spectacolului (FEST). Aşa s-a ajuns la FEST-FDR. Sufletul întregului demers este Ada Lupu Hausvater, directoarea Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

11
/06
/15

Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (12 – 21 iunie 2015) își propune să continue tradiția unei oferte culturale la cel mai înalt nivel. Timp de zece zile, oraşul Sibiu se transformă într-o scenă uriaşă cu artişti din toate colţurile lumii ce prezintă spectacole de teatru, dans, muzică, circ şi instalaţii, dar și expoziții, conferințe, lansări de carte sau filme.

11
/06
/15

Violoncelistul Adrian Naidin prezintă sâmbătă, 13 iunie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon, în premieră, proiectul muzical “Pân la Rai”, un proiect de world music ce poate deveni revelația acestui an.

11
/06
/15

Pe 12 iunie, Timbuktu se lansează în cinematografele din țară. Regizorul filmului, Abderrahmane Sissako, a găsit într-o tabără de refugiați o mică vedetă de cinema.Cu peste 1 milion de spectatori în Franța, filmul a câștigat numeroase premii importante și a obținut o nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun film străin.