Centenarul femeilor din arta românească
https://www.ziarulmetropolis.ro/centenarul-femeilor-din-arta-romaneasca/

1.060 de femei artiste din România indexate, un premiu pentru întreaga creaţie şi 10 lucrări de artă donate celui mai vechi muzeu din ţară. Sâmbătă 10 februarie 2018, orele 12:30, va avea loc un nou eveniment cuprins în proiectul de cercetare şi cultură vizuală „Centenarul femeilor din arta românească”, coordonat de PostModernism Museum în parteneriat cu Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu.

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2018

În cadrul evenimentului:

  • se va anunța decernarea Premiului pentru întreaga creație artistei Casia Csehi
  • va fi donat Muzeului Brukenthal un fond de zece lucrări semnate de Casia Csehi și Ana Golici din partea colecției private George Șerban
  • va fi disponibilă cartea cu titlul omonim al expoziției, în care sunt cuprinse o serie de studii și documentări dedicate subiectului cercetării
  • va avea loc un tur ghidat, oferit de curatorii expoziției, Cosmin Nasui (PostModernism Museum) și Robert Ștrebeli (Muzeul Brukenthal)

Expoziția „Centenarul femeilor din arta românească”, deschisă din 8 noiembrie 2017 la Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal (Str. Tribunei nr. 6, Sibiu), include lucrări de artă originale din creația a peste 30 de artiste, alături de artefacte, memorabilia, cataloage, arhivă digitală, o serie de infografice și proiecții video prezentând peste 1.000 de artiste din România.

Casia CSEHI „Ciclul Pagini de Manuscris 5”, 2016, Tempera-Guase pe hirtie, 50×35 cm

Unul dintre punctele importante ale proiectului este aducerea laolaltă a lucrărilor de artă, prin cercetare extensivă și selecție curatorială, atât din colecții private cât și din colecția Muzeului Național Brukenthal. PostModernism Museum are ca obiectiv strategic prezentarea publică, în contexte expoziționale și istorice, a lucrărilor de artă și artefacte românești din colecții private și colecții muzeale.

În data de 10 februarie propunem un closing event pentru expoziția de la Sibiu, în cadrul căruia Colecția George Șerban face o importantă donație de 10 lucrări de artă către Muzeul Național Brukenthal, lucrări selecționate de curatorul și evaluatorul de artă Cosmin Nasui și semnate de artistele Casia Csehi și Ana Golici.

PostModernism Museum facilitează conexiunile culturale și artistice și intermediază cu bucurie parteneriate public-private. PMM a colaborat cu mai multe colecții private în cadrul proiectelor sale, printre care se numără Colecția C. Efrima, Colecția P. Patzelt, Colecția Dr. Lustig, Colecția A. Rusu, Colecția B. Munteanu, Colecția D. Balint, Colecția M. Perahim.

Un Premiu pentru întreaga creație va fi decernat artistei Casia Csehi. Acesta este însoțit de suma de 2.000 RON, pusă la dispoziție de către Colecția George Șerban și Casa de avocatură Șerban & Asociații.

Publicația „Centenarul femeilor din arta românească”, apărută la editura PostModernism Museum, 2017, ISBN 978-606-93751-8-1, alătură studiile autorilor: Adrian Buga, Alin Ciupală, Marian Constantin, Iulia Mesea, Cosmin Nasui, Cristian Vasile, Victor Sămărtinean, un studiu inedit de Yvonne Hasan (1925-2016), nepublicat până acum, acompaniate de reproduceri ale lucrărilor de artă realizate de artiste.

De asemenea, publicația conține un index de peste 1.000 de nume de artiste și o secțiune de bibliografie. Cartea poate fi comandată la: https://www.emag.ro/centenarul-femeilor-din-arta-romaneasca-978-606-93751-8-1/pd/DJ30N9BBM/

Pe 8 martie 2018, PostModernism Museum deschide expoziția „Centenarul femeilor din arta românească” la Muzeul de Artă Brașov, de această dată proiectul focalizând creația artistelor brașovence și pe lucrările artistelor din colecția muzeului, aducând pe simeze, ca de obicei, lucrări din colecții private, multe dintre acestea în expunere publică pentru prima dată. Și în cadrul acestei expoziții (curatoriată de Cosmin Nasui și Radu Popică) va avea loc o masă rotundă cu cercetători, experți și istorici de artă invitați.

Alte detalii: Cosmin Nasui, [email protected], 0723358945

Foto: Centenarul femeilor din arta românească – postmodernism.ro

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.

16
/02
/24

Anul acesta marcăm Ziua Națională Brâncuși printr-un eveniment cu totul deosebit. Avem bucuria să vă anunțăm că sosește în premieră în România și va putea fi vizitată în exclusivitate la Galeriile Artmark o lucrare realizată de sculptor în 1905-1906, „Bustul unui patron de restaurant (Portretul lui Achille Baldé)”. Este vorba despre „o operă care nu a fost niciodată văzută, (fiind) considerată pierdută sau distrusă”.

15
/02
/24

Pe 26 martie 2024, începând cu orele 18.30, Opera Națională București va găzdui o ediție specială din ciclul de conferințe SCENA GÂNDIRII. Evenimentul, desfășurat sub titlul „Universitate, societate, creativitate”, va aduce pe scenă trei rectori ai unora dintre cele mai reprezentative universități românești.

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.