Cinci filme din cinci colțuri ale lumii, în competiția mare Pelicam
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinci-filme-din-cinci-colturi-ale-lumii-in-competitia-mare-pelicam/

Cele mai importante cinci documentare de mediu din lume vin la Pelicam din cinci colţuri diferite ale lumii: Danemarca, Statele Unite, Malaezia, Columbia şi Peru. Acestea au fost alese din peste 300 de filme şi vor fi proiectate în competiţia mare a Pelicam 2015.

Un articol de Liliana Matei|22 mai 2015

Sfârșitul unui tip de agricultură în armonie cu natura, lupta oamenilor simpli cu o companie canadiană care vrea aurul de sub casele lor și supraviețuirea unei comunități care trăiește sub apă sunt câteva dintre poveștile pe care Pelicam le aduce anul acesta la Tulcea în cadrul competiției principale a celei de-a patra ediții a Festivalului Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 11 și 14 iunie.

Dacian Cioloș, fost comisar european pentru agricultură, Farida Pacha, regizoare și câștigătoare a marelui premiu Pelicam 2014 cu filmul “My Name is Salt” (Elveția, India, 2013), și André Abreau de Almeida, director de mediu și politici climatice în cadrul organizației Tara Oceans, sunt membrii juriului care vor decide Marele Premiu Pelicam 2015.

“Natura și mediul înconjurător reprezintă nu doar cadrul de viață pentru noi, dar sunt viața însăși. Omul, ca parte din ea, dar și beneficiar al naturii, prin liberul său arbitru, are posibilitatea de a contribui la armonia vieții sau de a distruge această armonie, prin comportamentul său. Pentru a face alegerea justă de fiecare dată, este nevoie de educație, dar mai ales de conștiință. Ceea ce ne propune festivalul internațional Pelicam acționează pe ambele paliere”, a declarat Dacian Cioloș, fost comisar european.

“Good Things Await”/ „Lucrurile bune se lasă așteptate” (Danemarca, 2014) spune povestea lui Niels, un fermier danez de 79 de ani, unul dintre ultimii fermieri idealiști din Danemarca. El produce alimente de calitate apreciate de consumatori, dar și de cel mai bun restaurant din lume, Noma din Copenhaga. Tipul de agricultură pe care îl practică Niels este prietenos cu natura, un model nu foarte popular în rândul autorităților care îl amenință că îi retrag licența. Cum face el față și care este viitorul fermei lui biodinamice, în documentarul “Good Things Await” regizat de Phie Ambo.

Filmat de-a lungul a șase ani, “Marmato” (SUA, 2014) spune povestea oamenilor din localitatea columbiană Marmato ai cărei munți adăpostesc aur de 20 de miliarde de dolari. Cei 8.000 de locuitori se confruntă cu riscul de a fi relocați din cauza goanei după aur a unei companii canadiene. Regizorul Mark Grieco urmărește de-a lungul filmului confruntarea dintre oamenii simpli și compania canadiană. Documentarul a fost în selecția oficială la Sundance 2014 și va fi proiectat la Tulcea în cadrul Pelicam.

Alexan, ultimul scafandru ce folosește alimentare de la suprafață pe insula Mabul, aproape de Borneo, îl învață pe Sari, în vârstă de 10 ani, tot ce știe, de la tehnici periculoase de pescuit și ispitele economiei turismului la sfaturi despre lumea subacvatică. “Walking under Water”/”Pășind sub apă” (Polonia, Malaezia, 2014) prezintă tradițiile străvechi și experiența colectivă ale tribului Badjao sub forma unei narațiuni magice, reunind presiunile și probleme urgente cu care aceștia se confruntă într-un hibrid de fantezie, ficțiune și realitate. Regizoarea Eliza Kubarska va fi prezentă la proiecția filmului din cadrul Pelicam.

În competiția oficială mai sunt incluse “Finding Gaston” (Peru, 2014), povestea lui Gaston, bucătarul care și-a propus să schimbe mentalitățile din Peru prin mâncare, și “Black Harvest” (Luxemburg, SUA, 2014) care urmărește destinele a doi americani din vest, unul în căutarea unui loc de muncă în industria exploatării gazelor și unul care ține cu dinții de ultimele fărâme de natură. Toate filmele vor fi proiectate în premieră națională.

“Le monde secret du plancton” / “Lumea secretă a planctonului” este expoziția foto care va ajunge din Paris la Tulcea special pentru Pelicam. Tulcenii și participanții la festival se vor putea bucura de o serie de fotografii extraordinare realizate de studenții de la École nationale supérieure des Arts Décoratifs în jurul tematicii poluării din Marea Mediterană, unde nava științifică Tara a organizației Tara Oceans desfășoară
activități de cercetare. Expoziția adusă de Tara Oceans la Pelicam va putea fi vizionată în centrul civic din Tulcea pe perioada festivalului, între 12 și 14 iunie.

Tara Oceans este o organizație neguvernamentală internațională, cu 10 ani experiență în cercetarea climei planetei, organizație care a obținut statutul special de observator permanent la ONU. Tara Oceans a realizat filmul de deschidere a Conferinței Climatice COP 21 de la Paris, în cadrul cărei va coordona pavilionul dedicat apelor și oceanelor.

03
/07
/19

INTERVIU „Învăț film pe măsură ce îmi fac filmele”, spune cunoscutul cineast filipinez Brillante Mendoza, într-un interviu exclusiv pentru Ziarul Metropolis. Regizorul vorbește despre importanța premiilor și își explică stilul special de lucru, dar și motivele pentru care este interesat de aspectele sociale din Filipine.

03
/07
/19

Leonardo DiCaprio este copreşedinte al unei noi organizaţii menite să combată schimbările climatice şi pierderea biodiversităţii şi să apere drepturile indigenilor. DiCaprio a pus bazele organizaţiei Earth Alliance (lansată marţi, 2 iulie) împreună cu femeia de afaceri Laurene Powell Jobs şi cu investitorul şi filantropul Brian Sheth.

02
/07
/19

Asociația Culturală Control N continuă parteneriatul educațional început în 2018 cu American Romanian Cultural Society din Seattle, organizând cea de-a doua ediție a ARCS SUMMER CAMP, în luna iulie, în Seattle, SUA. Proiectul, demarat cu succes în 2018, are ca scop reconectarea copiilor din diaspora de pe coasta de vest a SUA la valorile culturii și identității românești.

30
/06
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în Competiția de la Cannes, „Sibyl” (2019), al treilea film al regizoarei franceze Justine Triet, este portretul complex al unei psihoterapeute şi scriitoare, jucată de minunata Virginie Efira, inexplicabil lăsată fără premiul de interpretare pe Croazetă.

26
/06
/19

Trei zile și trei nopți de soft adventures - asta te așteaptă la SHORTSUP - Marele Picnic Cinematografic, care anul acesta, între 26 și 28 iulie, se mută cu tot ce are el mai neașteptat pe domeniul Mogoșoaia, pe care îl ocupă cu hamace, cu cea mai lungă masă de picnic și cu cel mai mare ecran outdoor văzut la ShortsUP.

25
/06
/19

„Bărbații în negru” au devenit faimoși odată cu primul film din trilogia lansată în 1997, care îi avea pe Will Smith și Tommy Lee Jones în rolurile principale. 22 de ani și 3 filme mai târziu s-a lansat la Cinema City „Men in Black: International”, cu Chris Hemsworth și Tessa Thompson drept protagoniști, alături de Emma Thompson, Liam Neeson și Rebecca Ferguson în roluri secundare.

24
/06
/19

Film +, programul alternativ de susținere a producțiilor cinematografice independente cu buget redus, lansează apelul de proiecte pentru cea de-a 4-a ediție. Programul Film + se adresează tinerilor realizatori de film din România, Serbia, Bulgaria și Republica Moldova cu un proiect de scurtmetraj sau lungmetraj în derulare, care au nevoie de consultanță și sprijin, indiferent de stadiul în care se află proiectul.

23
/06
/19

OPINIE Proaspăt intrat și în cinematografele de la noi, un nou film șochează o parte a spectatorilor, care îl califică drept „scârbos” sau „odios”: „Mănușa de Aur”, cu care Fatih Akin a agitat puternic apele și la premiera mondială din competiția de la Berlin. Când am devenit atât de sensibili?

21
/06
/19

Unele prietenii durează mai mult de o viaţă. Acesta este şi cazul filmului ,,Câinele, adevăratul meu prieten 2”, care din 21 iunie va avea premiera pe marile ecrane din România. Continuarea succesului internaţional care şi-a adjudecat inimile a milioane de spectatori, o nouă ecranizare în care îndrăgitul patruped Bailey vrea să îşi împlinească un nou destin şi alături de cei dragi ajunge în locuri surprizătoare.

Pagina 29 din 267« Prima...1020...2728293031...405060...Ultima »