Cine este ambasadorul KINOdiseea 2017?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-este-ambasadorul-kinodiseea-2017/

Festivalul Internaţional de Film pentru publicul tânăr a anunţat că Ambasador al acestei ediţii este Mirela Retegan, cunoscuta creatoare a fenomenului „Zurli”, o prietenă a tuturor copiilor, dar şi a părinţilor, care de mai bine de zece ani împleteşte educaţia cu voia bună în numeroase spectacole şi evenimente dedicate celor mici (şi nu numai).

Un articol de Liliana Matei|5 noiembrie 2017

Mirela Retegan a acceptat cu bucurie propunerea organizatorilor Festivalului KINOdiseea, mărturisind că se alătură acestui eveniment fără ezitare, mai ales pentru că împărtășește o misiune comună: aceea de a îmbina educația cu distracția. Ea va participa alături de „Gașca Zurli” la evenimente organizate în cadrul KINOdiseea și îi va îndemna pe cei mici să vină în sălile de cinema.

Zurli este cea mai mare companie privată de animație pentru copii, din România. Spectacolele sale sunt despre magia care apare când li se spune copiilor povestea potrivită sufletului lor. Creatoarea Zurli a transformat ideea de educație (plictisitoare, neatractivă pentru copii) într-un spectacol al imaginației, pe care cei mici îl pot accesa oricând pentru a face lumea din jurul lor mai bună și mai frumoasă. Gașca Zurli este trupa fenomen naţional pentru copiii din România. Este cel mai mare brand pentru copii 100% românesc. Gașca Zurli are un succes răsunător pentru că a transformat educaţia formală într-un spectacol magic al imaginaţiei.

„Ne bucurăm foarte mult că anul acesta Mirela Retegan s-a alăturat ca Ambasador Festivalului KINOdiseea! Într-adevăr, nici că se putea o colaborare mai frumoasă, mai ales că îi urmărim activitatea și suntem fani Zurli, iar copiii vor fi încântați cu siguranță să își vadă prietenii din Gașcă la film! Împreună vom putea să facem cât mai mulți micuți fericiți și asta nu poate decât să ne bucure!”, declară Ligia Keșișian Mitulescu, director artistic al festivalului.

Timp de opt ani, Festivalul KINOdiseea a adus în atenția publicului cele mai noi și apreciate filme pentru copii, premiate la festivaluri internaționale, producții educative, care nu intră de obicei în rețeaua de distribuție clasică.

KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală și Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA – European Children’s Film Association. În cele opt ediții precedente, festivalul a avut peste 90.000 de participanți.

Anul acesta vor avea loc două competiții de lungmetraje și cinci competiții de scurtmetraje, pentru diferite grupe de vârstă.

Gala de deschidere va avea loc la Cinema Muzeul Țăranului, pe 9 noiembrie, ora 19:00, cu unul dintre cele mai premiate filme ale anului, în festivalurile de film dedicate publicului tânăr – Inima în Braille/ Heartstrings, în regia lui Michel Boujenah.

Mai multe detalii despre filmele din competiție și programul festivalului, pe site-ul www.kinodiseea.ro/.

ACCES ŞI BILETE: La proiecțiile de la 10:00 și 12:00, de luni până vineri de la Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Pro, intrarea este liberă. La toate proiecțiile din cortul KINOdiseea și Sala Multimedia a Muzeului Grigore Antipa, intrarea este de asemenea liberă. Rezervările se pot face pe www.kinodiseea.ro.

Pentru celelalte proiecții de seară și din weekend, biletele sunt puse în vânzare pe www.eventbook.ro/program/kinodiseea la prețul de 5 lei pentru copii și 10 lei pentru adulți. Toate grupurile școlare (mai mult de 5 persoane) se bucură de intrare liberă, în urma unor rezervări prealabile pe site-ul festivalului sau la adresa [email protected]

21
/03
/22

Într-o ceremonie care a avut loc pe 19 martie la Palatul Național al Culturii din capitala Bulgariei și care a marcat cea de-a 26 ediție a Sofia International Film Festival, filmul românesc „Căutătorul de vânt” a câștigat premiul FIPRESCI „pentru măiestria reflecției asupra existenței umane și pentru modul în care folosește limbajul cinematografic în a revela frumusețea naturii și a vieții de zi cu zi”.

18
/03
/22

Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc și Ioana Flora în distribuție, va putea fi vizionată în cinematografele românești începând de vineri.

10
/03
/22

Astra Film Sibiu donează sumele încasate din proiecțiile filmelor „The Distant Barking of Dogs” (2017), „This Rain Will Never Stop” (2020) și „No Obvious Signs” (2018) către cauzele umanitare din Ucraina.

10
/03
/22

În semn de solidaritate cu criza umanitară a refugiaților de război din Ucraina, Happy Cinema împreună cu Digital Cube organizează trei proiecții speciale ale filmului Donbass în zilele de 14, 15 și 17 martie, de la ora 19.00. Filmul va putea fi vizionat în toate cele opt cinematografe Happy Cinema din România, din București, Alexandria, Buzău, Bacău, Bistrița, Focșani, Vaslui și Botoșani.

09
/03
/22

Warner TV dedică serile de duminică din luna aprilie unor povești de viață cutremurătoare și inspiraționale, unor personaje și acțiuni controversate, transpuse în filme apreciate de presa de specialitate și de public.

08
/03
/22

România participă la cea de-a XII-a ediție a FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma cu proiecția peliculei Colectiv în regia lui Alexander Nanau. Festivalul a fost creat și este organizat de Institutul Francez Centre Saint Louis pentru a celebra Ziua Internațională a Francofoniei (20 martie) și se bucură de participarea țărilor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Prezența românească este promovată de Ambasada României în Italia și de Accademia di Romania in Roma, cu susținerea Institutului Cultural Român.

07
/03
/22

Doi dintre cei mai cunoscuţi oameni de film din Rusia - criticul Anton Dolin şi regizorul Kantemir Balagov - au anunţat că îşi părăsesc ţara din cauza climatului de teroare, în care opoziţia faţă de războiul Ucraina este aspru pedepsită.

07
/03
/22

Jacques Audiard, cunoscutul cineast francez câștigător al unul Palme d’Or în 2015 pentru Deephan, revine pe marile ecrane cu un film despre relațiile și iubirile generației millenials în era digitală. Paris, Arondismentul 13, premiat la Cannes 2021 pentru cea mai bună coloană sonoră, ajunge în cinematografe din 11 martie, distribuit de Independența Film.

06
/03
/22

Un interviu sau o convorbire cu Toma Caragiu ar putea constitui o adevărată „probă de foc” pentru un tânăr aspirant la ziaristică. Dacă vreți să scăpați de cineva care solicită un post într-o redacție, cereți-i așadar, „un material cu Caragiu”…