Cinematografia sub vremi – Filmele lui Paul Călinescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinematografia-sub-vremi-filmele-lui-paul-calinescu/

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.

Un articol de Ionuţ Mareş|6 aprilie 2021

Bogata filmografie a regizorului Paul Călinescu (1902-2000), întinsă pe câteva decenii, este o bună ilustrare a legăturii puternice dintre istorie şi cinema. În mare parte a secolului 20 şi în special în perioadele cu regimuri totalitare, filmul – şi mai ales documentarul – a fost un instrument de propagandă. Puterea autoritară a avut mereu nevoie şi de pervertirea acestei arte pentru a-şi impune mai uşor în rândul oamenilor concepţia despre viaţă şi organizarea socială.

Ce şansă, dar şi ce ghinion pentru un cineast ca Paul Călinescu. Şansă, pentru că nu îi e dat oricui să fie un pioner. Aşa cum consemnează diversele fragmente biografice despre el din dicţionare şi istorii ale filmului românesc, Paul Călinescu a început, ca cineamator şi autodidact, să facă documentare turistice, în anii `30.

La capitolul producţie cinematografică, România era încă într-o perioadă de tatonări, de căutări, de dezvoltare tehnică şi instituţională, lucruri pe care le rememorează şi cineastul în volumul de amintiri „Proiecţii în timp”, apărut în 1982 la Editura Sport-Turism. Iar regizorul s-a împlicat, în 1935, în organizarea activităţii cinematografice a Oficiului Naţional al Turismului (ONT).

În cadrul acestei instituţii, se va crea în scurt timp un Oficiu Naţional al Cinematografiei (ONC), condus de Paul Călinescu mai mulţi ani, chiar şi după instalarea regimului comunist (când face şi câteva lungmetraje de ficţiune, primul fiind „Răsună valea”, din 1949, un clasic al cinema-ului de propagandă din primii ani ai noii orânduiri).

În fruntea unei echipe de cineaşti, la sfârşitul anilor `30 şi în timpul războiului, el va realiza numeroase filme scurte – documentare (în special turistice), jurnale de actualităţi, filme publicitare şi filme de propagandă.

Retrospectiva de 12 titluri (disponibile până la 25 aprilie aici) gândită de curatorii Cineclubului One World – Ana Szel, Andrei Rus, Vanina Vignal – acoperă exact această perioadă de tulburări şi transformări din istoria României. Iar filmele selectate oglindesc din plin schimbările, nu doar direct, prin ceea ce arată, dar şi prin nivelul de propagandă pe care îl conţin imaginile şi care reflectă alunecarea treptată a României mai întâi în regimul lui Antonescu şi apoi în comunism.

Paul Călinescu a fost cu camera sa de filmat acolo, în prima linie a evenimentelor istorice, şi a lăsat posterităţii filme care îşi sporesc tot mai mult valoarea odată cu trecerea timpului, ca mărturii ale vremurilor în care au făcut făcute. În această privinţă, şi-a îndeplinit datoria de cineast – şi-a documentat epoca. Ghinionul lui a fost însă că istoria nu mai avea răbdare, iar societatea românească, la fel ca multe ale societăţi europene de atunci, trecea prin război şi prin regimuri autoritare şi totalitare. Iar filmul devenea la rândul său o victimă.

Bineînţeles, acum putem privi filmele sale cu detaşare, cu curiozitate cinefilă şi istorică. Iar ele au ce să ne ofere, în spatele încărcăturii lor ideologice – de la inovaţii de limbaj cinematografic, la imagini cu personalităţi şi momente decisive din trecut.

Virusul propagandei era însă acolo de la început, de la primele filme. Nici nu avea cum să fie altfel, pentru că Oficiul Naţional al Cinematografiei aparţinea de Oficiului Naţional al Turismului. Aşa că până şi cele mai inocente filme, cele promoţionale, au o doză de mistificare. De aici poate şi tradiţionala percepţie a unei mari părţi a publicului larg, perpetuată de-a lungul anilor, că filmele ar trebui să arate „frumuseţile” ţării.

Să luăm, de exemplu, „Bucureşti, oraşul contrastelor” (1936), unul din cele mai cunoscute filme ale lui Paul Călinescu. Vedem un oraş modern, civilizat, plin de vitalitate, parcă într-o sărbătoare continuă şi cu o aparentă armonie între locuitorii săi şi ţăranii veniţi să îşi vândă produsele. Iar ritmul rapid al montajului şi spectaculozitatea multor cadre întăresc portretul de oraş occidental, dinamic, ideal pentru a fi vizitat şi descoperit. Dar este o imagine idilică, pentru că aparatul de filmat rămâne aproape exclusiv în centrul cosmopolit al capitalei şi nu înregistrează nimic din sărăcia periferiei şi din zbaterile politice şi sociale ale vremii.

Film turistic este şi „Colţuri din România”, realizat în acelaşi an. În nici 15 minute, facem un tur al unei alte Românii idilice – de la Ada Kaleh, Valea Prahovei, cu oprire la Sinaia şi la al său Castel Peleş, şi până la mănăstirile din nordul Moldovei, coborând apoi în Delta Dunării şi la Balcic. România era descoperită, astfel, şi prin imagini cinematografice. Un demers banal şi la îndemâna oricui astăzi, însă un gest de pionerat la vremea lui.

Numai că de la astfel de frumuseţi spectaculoase, edulcorate, la propaganda pură, periculoasă, nu era decât un pas, uşor de făcut într-un regim cu tendinţe tot mai autoritare, de extremă-dreapta, cum era cel al mareşalului Antonescu. Apărut în 1939, „Ţara Moţilor” a rămas în istorie ca primul succes internaţional al cinematografie române, datorită premiului pentru documentar obţinut la Festivalul de la Veneţia, eveniment apărut şi desfăşurat într-o Italie fascistă, aliată a României. Sigur, sunt greu de contestat frumuseţea cadrelor, ochiul cinematografic extraordinar al lui Paul Călinescu şi reuşita sa în a surprinde şi a reda universalitatea locului şi a oamenilor.

Dincolo însă de suprafaţa poleită se ascundea un subtext mai greu de perceput, perfect rezumat în textul de prezentare a filmului de pe site-ul proiectului: „Locurile prezentate, printre care se numără și celebra Roșia Montană, au o aură atemporală, acesta fiind unul din scopurile autorilor: să ne convingă că moții au trăit aici dintotdeauna și că și-au păstrat nealterate obiceiurile și tradițiile. Și, deci, că sunt reprezentanții unui soi de arianism local, închiderea lor culturală creând contextul unei nealterări a rasei pure, neaoșe, românești”.

România era în acei ani în plină modernizare (ceea ce, aşa cum ştim, a însemnat inclusiv conectarea unor părţi ale intelectualităţii şi ale populaţiei la idei extremiste venite deopotrivă dinspre Vest şi Est). Iar progresul tehnologic şi industrial trebuia înregistrat şi prin film, o artă încă nouă şi la rândul său dependentă de tehnologie.

Aşa se face că unul din chiar primele filme ale lui Paul Călinescu, „Expoziţia târg a industriei româneşti” (1934), singurul documentar fără sonor din selecţie, surprinde o mare expoziţie cu cele mai noi produse ale industriei româneşti interbelice, prezentate în Parcul Carol.

Fascinaţia faţă de această zonă e vizibilă şi în alte două titluri: „Uzinele Malaxa” (1940) şi „Atenţiune, fragil” (1944). Primul este o glorificare a forţei industriale a ţării, reprezentată de celebrele uzine. Era război, aşa că atenţia cineastului e deturnată de producţia de armament, de unde şi miza sa propagandistică. Al doilea este un documentar jucăuş despre întregul proces de producţie a obiectelor din sticlă. În ambele se simte gustul lui Paul Călinescu pentru abstractizare, pentru unele forme de experiment, obţinut atât prin montaj, cât mai ales prin observarea cu o anume fascinaţie a dinamicii pe care o presupune un proces tehnologic. Surprinzător cum, după zeci de ani în care aparatul de filmat a înregistrat şi a ajuns cam peste tot unde se putea ajunge, un film precum „Atenţiune, fragil” încă poate oferi bucurii vizuale neaşteptate – e suficient doar să privim traseul prin fabrică a compoziţiei incandescente care, trecută prin aparate şi mâinile meşterilor, va deveni sticlă, pentru a ne da seama de simţul pur filmic al lui Paul Călinescu.

Şi pentru că tot am pomenit războiul – selecţia cuprinde şi un tip de documentar de montaj, realizat de Paul Călinescu şi echipa sa din filmări făcute de operatori pe frontul din Est, „Pagini din războiul nostru sfânt” (1942). Bineînţeles, scopul este de a arăta vitejia armatei române în lupta cu bolşevismul, de aceea victimele pe care le vedem sunt numai din tabăra adversă. Dar filmul române o mărturie puternică a atmosferei teribile de pe front.

Militarizarea ţării, sugerată de câteva dintre filmele din program, este cel mai prezentă în „10 Mai” (1939), un jurnal filmat despre parada numeroaselor forţe ale armatei, desfăşurată în Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a României, sub privirile lui Carol al II-lea şi ale altor oficiali ai perioadei. Un film pur utilitar, însă prin decupaj şi prin modul în care camera înregistrează defilarea militarilor şi a aparaturii de luptă, totul culminând tancuri noi, „10 Mai” devine tot o glorificare a forţei militare a ţării, gata de război.

Cel mai tulburător film mi s-a părut însă „Generaţia de mâine” (1936), din cauza atmosferei înspăimântătoare, dar şi a valorii sale de document istoric. Echipa de cineaşti coordonată de Paul Călinescu filmează organizaţia Străjerii României, creată de Carol al II-lea pe model fascist şi nazist. Îl vedem şi îl auzim de aproape pe rege citind un discurs adresat tinerilor acestei organizaţii, apoi ne este prezentată disciplina de fier din activităţile din tabără, pentru ca la un moment dat atenţia să se concentreze pe Regele Mihai I, pe atunci adolescent, parte a unui grup de băieţi trimişi în vizită la o mănăstire din Bucovina pentru a-şi completa cunoştinţele de istorie a românilor.

Cea mai răscolitoare scenă este finalul acestui film de jumătate de oră: asistăm la o ceremonie grandioasă în Bucureşti, cu o coregrafie impresionantă a mii de corpuri de fete şi băieţi, cu ocazia unei Zile a Tineretului. „Genul acesta de spectacol de masă va reveni în filmografia lui Paul Călinescu nu peste multă vreme, la finalul anilor ’40, în cinstea proaspătului instaurat regim comunist”, încheie curatorii prezentarea acestui film.

Trecerea spre noul regim e marcată de „România pe drumul democrației populare” (1948), un bombastic film de propagandă comunistă, care deschide practic calea pentru numeroasele producţii de acest fel ce aveau să urmeze.

Paul Călinescu însuşi va mai realiza câteva documentare de propagandă, de data aceasta în serviciul noii orânduiri, înainte de a face pasul spre lungmetrajele de ficţiune (unele realizate în co-regie), care ar avea nevoie de o discuţie separată.

Ar mai merita menţionate câteva informaţii importante din portretul biografic pe care i-l face istoricul de film Bujor T. Rîpeanu în dicţionarul său „Cinematografiştii”: „În ciuda serviciilor făcute regimului şi activităţii deschise de colaborare, nu este scutit, în anii `60, de suspiciuni, anchete şi acuze „pentru activitatea duşmănoasă de sabotare a producţiei cinematografice naţionale”. În 1959, în colaborare cu Jean Georgescu, participă la întocmirea statutului Uniunii creatorilor de film, ce va prinde viaţă abia în 1963”. În 1977, era premiat de ACIN pentru merite excepţionale în dezvoltarea cinematografiei naţionale. Îşi încheie activitatea de cineast la mijlocul anilor `60 şi avea să mai revină cu un singur documentar abia în 1984, „Delta de ici… de colo” (realizat împreună cu Geo Saizescu).

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.