Citindu-i pe András Forgách, Deepa Anappara și Javier Marías
https://www.ziarulmetropolis.ro/citindu-i-pe-andras-forgach-deepa-anappara-si-javier-marias/

Cărţile asupra cărora ne oprim de această dată – „Dosarele mamei mele”, „Patrula djinnilor” şi „Aşa începe răul” – îşi poartă cititorul din Budapesta lui Kádár, în Madridul lui Franco şi de acolo în tumultuoasa lume a mahalalelor de la periferia unei metropole indiene.

Un articol de Alina Vîlcan|19 aprilie 2021

„Dosarele mamei mele” de András Forgách

În Dosarele mamei mele, roman recent apărut și în limba română la Editura Pandora M, în colecția Anansi, scriitorul maghiar András Forgách investighează cu rigurozitate și, în același timp, cu infinită dragoste, o istorie de familie deloc simplă, pornind de la desecretizarea dosarelor regimului Kádár, regim în care avea să descopere cu surprindere că mama sa a jucat un rol de informatoare. Dacă în cazul tatălui său, evreu născut la Satu Mare și stabilit la Budapesta după un periplu în Israel, unde își cunoscuse soția, colaborarea cu regimul comunist nu apare ca o surpriză, cu totul altfel stau lucrurile în privința mamei, văzută aici din perspectiva unui fiu care încearcă, în orice condiții, să o înțeleagă și să nu o trădeze.

Născută la Ierusalim, Bruria ne apare ca o femeie excepțională, care a studiat astistența medicală în Liban, și-a urmat apoi soțul la Budapesta, fugind din calea sionismului și alegând, așa cum mulți tineri evrei au ales la vremea aceea, baricada comunistă. Atunci când soțul său, jurnalist și spion maghiar la Londra într-o vreme, se îmbolnăvește și nu-și mai poate exercita atribuțiile de informator al regimului comunist din Ungaria, cu care colabora sub numele secret de domnul Pápai, ea este cea care duce mai departe acest rol devenind doamna Pápai. I se cere mai ales să ofere informații despre Israel, acolo unde continuă să trăiască o parte a familiei sale, iar acceptarea sa pare a fi motivată și de faptul că astfel își poate vizita părinții, mai ales pe bătrânul său tată.

Tranformând note ale unor rapoarte de informații în pagini memorabile de roman, Forgách realizează un portret complex în care se împletesc calitățile admirabile și defectele crâncene ale unei mame care, chiar și așa, continuă să rămână învăluită în mister. Dacă în cazul tatălui predomină privirea exigentă, care îi consemnează eșecurile, ce-i drept, cu o anumită compasiune filială, în portretul mamei detaliile construiesc un puzzle complicat, în care se împletesc, prin intermediul unei narațiuni extrem de atrăgătoare, dramele și traumele care au guvernat o întreagă epocă. Dosarele mamei mele este o autoficțiune curajoasă despre anii de comunism la Budapesta.

„Patrula djinnilor” de Deepa Anappara

Patrula djinnilor este romanul de debut al autoarei indiene stabilite în Marea Britanie Deepa Anappara, pe care îl regăsim în aceeași colecție Anansi, de la Editura Pandora M. Încă înainte de a fi publicat, i-a adus autoarei mai multe premii, devenind una dintre cele mai așteptate cărți de ficțiune ale anului trecut.

Pornind de la una dintre cele mai problematice realități indiene, aceea a traficului de ființe umane, cu precădere copii („Se spune că în jur de o sută optzeci de copii dispar în India în fiecare zi”, aflăm din postfața cărții), realitate ce îi este cât se poate de cunoscută autoarei care între 1997 și 2008 a lucrat ca jurnalist pe zona de educație în țara sa natală, romanul de față ne invită într-o așezare de la periferia unui mare oraș indian, pentru a descoperi cum trăiesc aici oamenii. Regăsim astfel hinduși și musulmani conviețuind în deplină armonie unii cu alții, într-o sărăcie lucie, părinți și copii înghesuiți în case de numai o cameră, care riscă să fie oricând demolate de autorități, lângă o groapă de gunoi care îi desparte de clădirile înalte, luxoase, pentru ai căror locatari privilegiați mulți dintre ei lucrează.

Aerul a fost înlocuit aici de un smog dens, prin care abia se poate respira, și singura atracție a acestei așezări sărăcăcioase, numite basti, pare bazarul – un spațiu deopotrivă magic și de-un realism brutal, populat de vânzători de ceai și mâncare, cerșetori, reparatori și câini vagabonzi, căci este o întreagă poezie a mahalalei în romanul lui Anappara.

Iar dincolo de mirajul formal al romanului, este suspansul, care te face să parcurgi cartea aproape fără să o lași din mână, suspans care se întețește cu fiecare dispariție a unui nou copil din mahala. Povestea este spusă din perspectiva unui băiețel pasionat de serialele polițiste, care organizează, alături de alți doi prieteni, o echipă de căutare, străbătând astfel neîncetat cartierul pentru a aduna indicii, ba chiar aventurându-se în marele oraș, în căutarea celor dispăruți. Prin intermediul lor, descoperim o lume tristă și exotică, surprinsă cu candoare, cu o doză de umor, cu o sensibilitate acută. Patrula djinnilor este un roman de-o forță cu adevărat irezistibilă!

„Așa începe răul” de Javier Marías

Cu Așa începe răul, roman disponibil acum și în limba română, la Editura Litera, apreciatul scriitor spaniol Javier Marías revizitează Madridul anilor ’80. Într-o poveste despre adevăr și multiplele maniere în care acesta este pervertit de istorie, ni se arată astfel societatea spaniolă de după dispariția lui Franco.

În centrul romanului îl regăsim pe regizorul de film Eduardo Muriel și pe asistentul acestuia, personaje care filtrează realitățile timpului ce se adaugă peste istorii personale pline de strălucire și de contradicții.

Secretele indivizilor se succeed cu repeziciune asemenea crimelor din regimul lui Franco, dar dacă în privința acestora din urmă toți au ales să păstreze tăcerea, în privința primelor se declanșează o adevărată luptă, o luptă a orgoliilor și a intereselor diverse.

Așa începe răul este un roman din care nu lipsesc nici conflictul politic, nici meditațiile asupra marilor concepte, precum adevărul, nici suspansul erotic, dovedindu-se o lectură inspirată pentru o largă paletă a publicului.

Pornind de la una dintre cele mai problematice realități indiene, aceea a traficului de ființe umane, cu precădere copii („Se spune că în jur de o sută optzeci de copii dispar în India în fiecare zi”, aflăm din postfața cărții), realitate ce îi este cât se poate de cunoscută autoarei care între 1997 și 2008 a lucrat ca jurnalist pe zona de educație în țara sa natală, Patrula djinnilor ne invită într-o așezare de la periferia unui mare oraș indian, pentru a descoperi cum trăiesc aici oamenii.

 

14
/06
/21

Storis este prima aplicație de audiobookuri, ebookuri și podcasturi în limba română, un produs original și unic pe piața de carte din România, care își propune să ofere cititorilor o experiență nouă a lecturii și să așeze țara noastră pe harta revoluției digitale care se manifestă astăzi în toată lumea.

13
/06
/21

Unele cărți te pot însoți oriunde și oricând. Ele conturează un orizont mai generos. Ziarul Metropolis vă invită să descoperiți trei romane noi, recent apărute în România, care vă pot bucura oriunde și oricând.

11
/06
/21

Triumf Amiria și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) îi invită pe traducătorii profesioniști și amatori la un atelier de traducere queer cu profesoara universitară Ruxandra Vișan și traducătoarea Laura Sandu în cadrul secțiunii de literatură a proiectului.

08
/06
/21

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș).

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

31
/05
/21

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI World Fiction. Este vorba despre ”Niciun prieten, doar munții”, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

Luni, 24 mai, începînd cu ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/polirom.editura•facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), Andreea Răsuceanu va intra în dialog cu redactorii Alecart, pornind de la romanul „Vîntul, duhul, suflarea”, recent publicat la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd”.

17
/05
/21

Noi, copiii din Bahnhof Zoo de Christiane F este una dintre acele cărți care nu te lăsa indiferent. Adicția în rândul adolescenților este văzută din interiorul unei povești de viață reale. Cum te afunzi într-o experiență traumatizantă, consumul de heroină, din dorința de a aparține, de a simți că ești important pentru cei din jur și că ceea ce trăiești are o intensitate ieșită din comun? Și ce șanse ai cu adevărat să o poți depăși?