Am fost la “Coada”, noul spectacol regizat de Iarina Demian. De data aceasta, întîmplător, ştiam despre ce este vorba în “Line”, piesa lui Israel Horovitz, celebru dramaturg american contemporan, prea târziu ajuns şi în faţa publicului românesc.
Un articol de Andrei Crăciun|21 aprilie 2014
Am văzut spectacolul „Coada“ la Teatrul Bulandra, la sala Space, de la Grădina Icoanei. M-au bucurat revenirea pe scenă a actorului Tudor Chirilă (în rolul lui Stephen) și întâlnirea cu Nicodim Ungureanu (Fleming), Irina Ungureanu (Molly), Ion Grosu (Dolan) și Radu Gheorghe (Arnall). Trebuie precizat și că în rolul lui Fleming joacă alteori Cristian Crețu iar în cel al lui Molly – Mariana Dănescu.
„Coada”, exact așa cum povestește și Tudor Chirilă, s-a jucat neîntrerupt la Paris vreme de douăzeci și doi de ani. Eugen Ionescu însuși a prefațat cândva volumul lui Israel Horovitz în care se regăsea și „Coada”. Acele câteva cuvinte au funcționat întocmai ca o garanție.
Am reținut mai ales finalul textului: „N-am să vă spun cât de mult îmi place piesa asta, fiindcă s-ar putea să nu fim de acord, mai ales dacă eu aș fi cel dintâi care am spus-o”. Eugen Ionescu are, și de această dată, dreptate. Piesa aceasta, în care aparent nimic nu se petrece, e, asemenea tuturor marilor texte, un bun rezumat al naturii umane.
În „Coada”, cinci indivizi stau, omenește, la coadă. Nu e „Coada” noastră, estică, nu e „Coada” unei solidarități în care se strecoară „șopârle” în contra unui Partid, ba chiar a unui Lider, Unic. E o alta – e „Coada” eternă și universală, în care oamenii se întrec, într-o ierarhie mereu supusă revizuirii, se întrec, în disprețul Ecleziastului, ca și cum ar conta.
Tudor Chirilă, Mariana Dănescu, Ion Grosu, Nicodim Ungureanu şi Radu Gheorghe, în „Coada“
În “Coada”, fiecare vrea să fie primul, ba chiar fiecare e la un moment dat primul. Nimeni nu se poate sustrage acestui mers al „Cozii”, mecanicii sale interne, mecanismelor sale, cum nimeni nu se poate sustrage umilințelor, trădărilor și iluziilor care compun, de la primul om, chiar de la el, întâiul, viața.
Un existențialist francez era de părere că mai important e nu ce face istoria din om, ci dimpotrivă: ce mai reușește omul să facă din el după ce istoria i-a făcut ce i-a făcut. “Coada” lui Horovitz ține, într-o forță deloc de neglijat a metaforei, loc și de hazard, și de istorie.
Peste ea plutește, din când în când, muzica lui Mozart, care, de data aceasta, nu e chemată să salveze suflete, ci doar să redea unele dimensiuni mai juste. Cât timp a existat Mozart, rezultă, în clar, că nimeni nu va mai putea fi primul. Personajul interpretat atât de categoric de către Tudor Chirilă o înțelege până la cele mai cumplite consecințe.
Va urma
Actorul Tudor Chirilă, de altfel, își joacă rolul (nefiind în corpul acestuia nici clovn, nefiind nici învingător, nefiind nici învins, nefiind nici paiață, nefiind nici bufon, nefiind nici ticălos integral, cu atât mai puțin un înger) cu o dură melancolie.
E vizibil că actorului Tudor Chirilă i-a lipsit scena de teatru. Există o bucurie a revederii, convertită într-o energie utilă. Actorul Tudor Chirilă este – nu vă spun nicio noutate – deopotrivă inteligent și sensibil. L-am regăsit jucând lucid – în afara utopiei tânărului etern.
Tudor Chirilă arată în “Coada” că își cunoaște, de-acum, în deplină intimitate, natura propriului talent. Rolurile sale cele mai mari în teatru urmează încă.
Nicodim Ungureanu, Irina Ungureanu, Radu Gheorghe au fost foarte buni – nici nu-mi pot imagina „Coada” fără ei. Am dreptul, omenesc și el, la un favorit. Favoritul meu a fost Ion Grosu. E un actor care pur și simplu îți face plăcere că există.
În întregul spectacol se cunoaște, bineînțeles, influența Iarinei Demian, care l-a condus cu acea grație dincolo de care se poate citi, cum s-a întâmplat de atâtea și atâtea ori înainte (mai ales în “Biloxi Blues”, care-mi rămâne preferatul), o exigentă dragoste, deopotrivă tânără și durabilă, de teatru.
Sunt subiectiv, nu-mi reneg alegerile: îmi plac piesele regizate de Iarina Demian și găsesc în „Coada” toate ingredientele care pot face dintr-un spectacol acel atât de rar succes și de public și de critică.
Foto din spectacolul „Coada“ – Adi Bulboacă
