Codobatura cenușie. Toată lumina care ni s-a arătat
https://www.ziarulmetropolis.ro/codobatura-cenusie-toata-lumina-care-ni-s-a-aratat/

Campionatul European de Fotbal s-a sfârşit cu victoria Portugaliei – e un amănunt care nu v-a scăpat, nu avea cum, în nebunia cu care totul se anunţă acum, fără prea multe explicaţii. Încerc, totuşi, o explicaţie culturală – şi fotbalul creează cultură, nu ştiaţi? De ce Portugalia?

Un articol de Andrei Crăciun|12 iulie 2016

Euro 2016 a fost prea lung. E un amănunt necesar, fără să fie suficient pentru a înțelege ce s-a întâmplat vara aceasta. Portugalia și-a îndurat cel mai bine condiția. A fost – ca să înțelegem exact – în armonie cu ea însăși, profitând de calitățile ce i s-au dat, fără să dispere în fața lipsurilor. Mai concret: a arătat că știe să sufere. Să știi să suferi e foarte important ca să câștigi ceva în viață, nu neapărat un turneu final, dar cel puțin respectul. E bine că această lecție ni s-a arătat, în mileniul nostru în care prea mult se ia de-a gata: campionii suferă.

Portugalia nu a fost cea mai bună formație – asta e o nerozie -, dar a fost cea mai bună echipă, ceea ce e cu totul altceva. Nu întâmplător, finala a câștigat-o echipa, nu primadona sa. Echipa – să reținem aspectul.

Gâze, viermi și voință

Există în cartea “Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr, înspre pagina 200 încolo, o frază despre o pasăre. Pasărea aceea se numește codobatură cenușie. Doi copii, doi adolescenți, doi luptători în armata Germaniei în Al Doilea, o dezbat. Ei constată că nu e prea arătoasă, câteva grame acolo de pene și oase. Și, din acest aproape-nimic, izbucnește o concluzie splendidă: “Dar pasărea aceasta poate zbura până-n Africa și înapoi. Doar pe bază de gâze, viermi și voință.”  Vara aceasta, Portugalia a fost o codobatură cenușie. Până și împăunatul Ronaldo și-a atins visul doar prin sacrificiu – suprema probă de voință. Cultural, acest European este dovada că victoriile – toate victoriile netrucate – sunt, în definitiv, un cocktail de dorință explozivă, răbdare pură și hazard bun.

Ca una dintre frazele lungi ale lui Saramago, cu nesfârșitele ei virgule în joc

Portugalia a învățat să țeasă și să aștepte. A ajuns la glorie pe căile ocolitoare ale navigatorilor vechi, care au tot încercat și au tot pierdut. Portugalia aceasta, ca o lungă frază de Saramago, cu nesfârșitele ei virgule în joc, a terminat înaintea Spaniei, înaintea Italiei, înaintea Germaniei, fără să le fi învins. Nu e doar o întâmplare de tablou aici. E altceva: e o dovadă că drumurile spre deznodământul fericit nu sunt întotdeauna cele pline de obstacole. Există – mereu există! – și o altă cale. Portugalia a găsit-o.

Și mai este și acest Eder, venit din Guineea Bissau, trecând prin noua sa viață în Europa ca prin tranșeele secolului, cu psihologul alături. Portugalia e o țară cu care continentul nostru se sfârșește doar pentru a continua să înceapă.

Cultural, Portugalia este o istorie a curajului. Ar fi meritat să câștige această cupă în 2004. Atunci, cineva, poate Dumnezeu însuși, a făcut o greșeală care se cuvenea îndreptată.

Ca întotdeauna, zorii li se arată, însă, doar celor care nu renunță să traverseze noaptea. Portugalia nu a renunțat, în acest deceniu și încă doi ani, să lupte pentru ce a pierdut injust.

Nu ați uitat, sper, de unde am pornit: codobatura cenușie este o pasăre cu coada lungă, în veșnică mișcare, care trăiește lângă ape. Nu are prea multe de arătat, dincolo de voința sa absolută de a nu-și trăda destinul.

15
/06
/16

Nu ştiu cum fac de nimeresc mereu (în) grupa Portugaliei la turneele finale. Aş putea zice că, cel puţin de data asta, a fost alegerea mea, însă tind să cred că e mai mult de-atât. Un fel de predestinare absurdă care mă pune în faţa unui joc de aceeaşi factură, pe care „naţionala” Portugaliei îl repetă beckettian de vreo 10 ani încoace.

14
/06
/16

Buffon. Barzagli-Bonucci-Chiellini. Stop. La Chiellini voiam să ajung. Trec rapid peste locul comun că tustrei, plus Buffon, care e vârful de lance al acestui supertrident defensiv, alcătuiesc cea mai solidă apărare de la Euro 2016. Aş zice că e şi cea mai carismatică, în ciuda reputaţiei dubioase pe care o au practicanţii dogmei Herrera. Adică e suficient să-l vezi pe Chiellini bătând cuba ca boxerii, cu Buffon, după nişte duble parade in extremis, pentru a tranşa partea asta…