Conferinţa „Arhitectul, formator de opinie în societate”, luni, 12 iunie, la ARCUB
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferinta-arhitectul-formator-de-opinie-in-societate-luni-12-iunie-la-arcub/

Conferinţele Eruditio vă invită luni, 12 iunie, la conferinţa „Arhitectul, formator de opinie în societate”, organizată în parteneriat cu Uniunea Arhitecţilor din România, Ordinul Arhitecţilor din România şi ARCUB. Evenimentul va avea loc începând cu ora 1500, la ARCUB – Hanul Gabroveni, str. Lipscani, nr. 84 – 90.

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2017

Va fi un dialog insolit despre arhitectura viitorului şi viitorul arhitecturii, între specialişti şi comunitate, la care sunt invitaţi să participe arhitecţi, urbanişti, peisagişti, geografi, sociologi, psihologi, antropologi, specialişti de mediu, reprezentanţi mass-media şi ai organizaţiilor neguvernamentale, autorităţi şi cetăţeni preocupaţi de creşterea calităţii vieţii, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit ori de conservarea patrimoniului arhitectural.

Printre invitaţi se numără Gabriela Firea, Primarul General al Municipiului Bucureşti, arh. Tomniţa Florescu, Viceprimarul Municipiului Bucureşti, arh. Ileana Tureanu, Preşedinte Uniunii Arhitecţilor din România, arh. Şerban Ţigănaş, Preşedinte Ordinului Arhitecţilor din România, arh. Dorin Ştefan, arh. Romeo Belea, Vlad Oprea, Primarul Oraşului Sinaia, Adrian Majuru, Directorul Muzeului Municipiului Bucureşti, Varujan Pambuccian, Teodor Frolu, General Manager DC Communication, arh. Georgeta Gabrea, prof. dr. ing. Florin Munteanu, arh. Dan Manea. Vor fi aduse în discuţie subiecte precum impactul pe care îl are arhitectura în dezvoltarea durabilă a unui oraş şi în calitatea vieţii locuitorilor săi, legătura dintre viziunea existentă în arhitectură şi felul în care este de aşteptat să se schimbe nevoile comunităţii căreia i se adresează, cele mai bune şi cele mai puţin fericite practici în comunicarea sectorială etc. Totodată, vor fi prezentate câteva studii de caz prin prisma efectelor înregistrate de proiectele unor arhitecţi sau ale unor organizaţii – „Sinaia, Oraşul Elitelor”, arh. Dan Manea, o carte ambasador, ARCEN, Nod Makerspace etc.

Prima ediţie a conferinţei „Arhitectul, formator de opinie în societate” este totodată prilejul cu care se va lansa platforma online conferinteleeruditio.ro, dedicată celor mai bune practici în arhitectură şi design, platformă în care vă invităm să înscrieţi proiecte de arhitectură care, începând cu cea de-a doua ediţie, vor fi jurizate şi premiate pe criterii şi de către un juriu care vor fi anunţate în cadrul evenimentului.

Cei interesaţi sunt invitaţi să îşi achiziţioneze biletul de intrare pe site-ul www.conferinteleeruditio.ro sau direct la eveniment. Costul unui bilet este de 45 de lei şi de 15 lei pentru studenţi şi pensionari. Pentru reprezentanţii mass-media participarea este gratuită.

Mai multe informaţii despre agenda evenimentului, temele de discuţie şi invitaţii speciali găsiţi pe site-ul www.conferinteleeruditio.ro.

14
/12
/19

Muzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”, intrată în patrimoniul muzeului anul acesta, prin generozitatea donatorilor, soții Mihai şi Elena Nasta, nepoții colecționarilor.

10
/12
/19

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziției permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (și actorul) Andrei Runcanu.

03
/12
/19

Pentru fostele state socialiste, 2019 marchează trecerea a 30 de ani de la revoluțiile care au schimbat cursul istoriei, iar pentru cehi, la fel ca și pentru români și alte națiuni ce s-au aflat în Blocul de Est, 1989 a marcat trecerea de la dictatură la democrație. Revoluția de Catifea, așa cum a fost numit evenimentul la cehi, a avut câteva caracteristici aparte, iar bucureştenii sunt așteptați să le descopere la deschiderea expoziției „1989. The Velvet Revolution”, pe data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh din Bucureşti.

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

22
/10
/19

A treia lună de TAG YOUR IDEAS o prezintă pe scena alternativă a Control-ului, deschisă zilnic și aproape non-stop, pe artista Claudia Brăileanu. Una din exprimările cele mai reprezentative ale instalației Claudiei o reprezintă conceptualizarea pattern-ului, a acelui element de expresie formală, ce impune o reprezentare, prin repetiție, a unei autenticități.