Convenție de cooperare în domeniul cinematografiei, semnată la Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/conventie-de-cooperare-in-domeniul-cinematografiei-semnata-la-cannes/

Convenţia de cooperare între Centrul Naţional al Cinematografiei din România (CNC) şi Le Centre national du cinéma et de l’image animeé (Centrul Naţional al Cinematografiei din Franţa), prin care se va pune în aplicare o politică comună în domeniul cinematografiei a fost semnată ieri, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.

Un articol de Liliana Matei|17 mai 2016

Documentul a fost semnat de către Ministrul Culturii din România, Corina Șuteu, și Ministrul Culturii și Comunicării din Franța, Audrey Azoulay, alături de Directorul General al Centrului Național al Cinematografiei din România, Anca Mitran, și de Directorul General al Le Centre national du cinéma et de l’image animeé, Christophe Tardieu. Evenimentul a fost onorat de prezența Excelenței Sale, Ambasadorul României în Franța, domnul Luca Niculescu.

Convenția stabilește cadrul necesar schimburilor de bune practici în relația cu instituțiile europene, elaborarea de instrumente fiscale în scopul diversificării surselor de finanțare ale producțiilor cinematografice românești, implementarea programelor de educație prin imagine, cât și de dezvoltare de public (programe care își propun aducerea publicului în cinematografe), precum și conservarea patrimoniului cinematografic și circulația operelor dintre cele două state.

România va beneficia în mod excepțional în urma acestui acord prin expertiza furnizată de CNC-ul francez, expertiză care va permite industriei cinematografice o dezvoltare în acord cu calitatea filmelor produse de cineaștii români.

Aseară, la finalul primului weekend de festival, a avut loc recepția dată în cinstea cineaștilor români de la Cannes, eveniment onorat cu prezența Excelenței Sale, Ambasadorul României în Franța, Domnul Luca Niculescu, a Doamnei Corina Șuteu, Ministrul Economiei, a Domnilor Peter van Santen, Consulul onorific al Țărilor de Jos și Stefan de Fay, Consulul Onorific al României la Nisa, alături de regizorii Bogdan Mirică (lungmetrajul său, „Câini”, a avut premiera la Cannes, în cadrul Un Certain Regard), Anca Damian (invitată în cadrul programului Talents Adami Cannes), Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru (regizorii filmului 4:15 sfârșitul lumii, din Competiţia oficială de scurtmetraje, la Cannes împreună cu toată echipa filmului), alături de regizorii, producătorii sau directorii de imagine Bobby Păunescu, Dan Chișu, Viorel Sergovici, Andrei Butică, Anamaria Antoci (la Cannes în cadrul Producers on the Move), Daniel Mitulescu, Oana Iancu (co-producător Albüm, din Semaine de la Critique), Dan Drăghicescu, Eduard Schneider, Iuliana Ștefan, Mihai Trancă (Short Film Corner), sau de invitații Marco Müller (fostul director al festivalurilor de film de la Veneția și de la Roma), Mirsad Purivatra (directorul festivalului Sarajevo), regizorul Jesus del Cerro, producătorul Guillaume de Seille etc.

Cinematografia românească este reprezentată anul acesta la Festivalul de film de la Cannes (11 – 22 mai) și în cadrul Marché du Film. Standul românesc este organizat de Centrul Național al Cinematografiei împreună cu Ministerul Culturii. Standul are ca scop principal promovarea cinematografiei și a cineaștilor români pe plan internațional.

Foto: Eric Bonte

24
/01
/16

12 filme din Norvegia și Islanda, 39 de proiecții, 15 localități din România și 3270 de spectatori (copii instituționalizați, romi și copii din localitățile fără cinematograf) - date care rezumă prima ediţie a caravanei de film pentru copii – CINEMATOUR KIDS.

23
/01
/16

„The Finest Hours: Furtună extremă” este un thriller de acţiune eroic, bazat pe o extraordinară poveste adevărată. Cea mai grozavă acţiune de salvare întreprinsă de o ambarcaţiune mică, din istoria Pazei de Coastă din SUA, este prezentată într-un film care transportă publicul chiar în mijlocul acţiunii, creând o experienţă cinematografică complet captivantă, de proporţii epice.

22
/01
/16

CRONICA FILM Coproducţie în limba engleză având pe afiş mai multe staruri internaţionale, „Youth” duce într-un punct mort autoflatarea de mare stilist a lui Paolo Sorrentino, care în „La grande bellezza” încă oferea ceva seducător. Nu mai e cazul în noul film, simplă vulgarizare a unor presupuse teme grele.

22
/01
/16

“Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, singura producție românească de lungmetraj prezentă la cea de-a 66-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (11-21 Februarie), va rula pe marile ecrane românești din 18 martie, după ce va avea premiera mondială în secțiunea "Forum" a Berlinalei.

21
/01
/16

Apărut în 1975, „Cursa” era debutul în lungmetraj al lui Mircea Daneliuc. Un debut proaspăt şi incisiv, care lansa un regizor cu un stil ce se va dovedi unic în cinematografia română. În distribuţie, Constantin Diplan, Mircea Albulescu şi Tora Vasilescu, aceasta din urmă aflată la început de carieră.

21
/01
/16

„La capătul lumii” („Tout en haut du monde”) este un film de animație captivant cu o poveste fascinantă, plină de culoare și suspans. Din 26 februarie cei mici pleacă din sala de cinema direct spre Polul Nord. Ambarcarea se face din cinematografele din toată țara.

21
/01
/16

Cea de-a zecea ediţie a Galei Premiilor Gopo, eveniment ce recompensează realizările anuale ale cinematografiei autohtone, va avea loc pe 28 martie 2016, în Bucureşti. Urmând modelul celebrelor Gale din domeniul cinematografiei europene Goya, Cesar sau BAFTA, Premiile Gopo reprezintă cel mai important eveniment dedicat valorilor filmului românesc.

20
/01
/16

Rușii nu au apreciat ecranizarea romanului "Război și pace" realizată de BBC și nu agreează libertatea prea mare pe care și-au luat-o producătorii postului față de opera lui Lev Tolstoi. Nu-i de mirare dacă amintim că noul serial BBC conţine numeroase scene de sex, decolteuri adânci şi chiar o scenă (inventată) de incest.

20
/01
/16

„Filme pentru liceeni” debutează în 2016 cu o nouă peliculă văzută de liceenii din 13 orașe din țară: Mustang, debutul regizoarei Deniz Gamze Ergüven. Filmul este premiat cu Europa Cinema Label la Festivalul de Film de la Cannes, cu premiul LUX, oferit de Parlamentul European și este propunerea Franței la premiile Oscar.

19
/01
/16

Victor Babeș, Anghel Saligny, Petrache Poenaru, Emil Palade, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ana Aslan, Ion Cantacuzino, Hermann Oberth, Nicolae Vasilescu Karpen, Gogu Constantinescu și Traian Vuia sunt câţiva dintre românii incluşi în seria de filme documentare intitulată „Gândit în România, care va fi lansată joi, 21 ianuarie 2016, de la ora 17.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București).

18
/01
/16

Sezonul premierelor cinematografice românești va fi deschis de un thriller 100% ardelenesc. Este vorba despre cel de-al treilea lungmetraj regizat de Marian Crișan, „Orizont”, care va rula pe marile ecrane din 12 februarie 2016.

18
/01
/16

Christian Bale a abandonat proiectul cinematografic despre viața constructorului de mașini Enzo Ferrari, pe care plănuiește să-l regizeze Michael Mann. Actorul galez în vârstă de 41 de ani a fost obligat să renunțe la film din cauza riscului de a-și asuma din nou o mare transformare fizică.