Arta contemporană este prezentă mai mereu în jurul nostru, de la stencils-urile de pe pereţi, la expoziţiile pop-up în diferite locuri şi în galeriile şi muzeele de artă. Ne însoţeşte peste tot, dar asta nu înseamnă neapărat că este accesibilă oricui.
Un articol de Mihaela Ion|2 decembrie 2019
Te-ai întrebat vreodată de ce arta contemporană are nevoie de curatori, muzeografi, manageri culturali şi de critici/ comentatori de artă capabili să explice cât mai clar ce a vrut artistul sau gruparea artistică să prezinte?
Hai să vedem ce alte întrebări sunt pe primele locuri în mintea oamenilor, atunci când vorbim despre arta contemporană.
1.Cine ne ghidează în cunoașterea artei?
O operă de artă, pentru a fi văzută cu un statut artistic, estetic, de către un public, nu poate exista ca atare, ca un obiect singular realizat printr-un joc controlat al imaginaţiei artistului. Ea trebuie încadrată unui spaţiu cultural, social şi politic aferent.
Comentatorul de artă este cel care, prin „experienţa experienţei”[1] pe care o deţine, poate defini o lucrare ca fiind (mai) accesibilă privitorului. Criticul de artă/ comentatorul de artă este cel care facilitează relaţia artistului cu publicul, el este cel care face posibil ca o lucrare considerată insolită să poată fi percepută într-o formă primară şi de către simplul privitor.
Muzeele, galeriile de artă, casele de licitaţie, piaţa liberă a artei au făcut posibil ca anumiţi artişti să fie consideraţi atemporali de către privitori, iar lucrările lor – opere de artă în sine. Aici mă refer la artiştii recunoscuţi internaţional precum Gustav Klimt, Marina Abramovic, Marcel Duchamp, Salvador Dali, Pablo Picasso, Andy Warhol. Și la lucrări precum Sărutul lui Gustav Klimt, Fântană, de Marcel Duchamp, Persistenţa memoriei, de Salvador Dali. Mai sunt artişti ale căror lucrări sunt recognoscibile vizual, chiar dacă numele creatorului nu are încă o importanţă internaţională. Un exemplu elocvent este lucrarea American Gothic, realizată de Grant Wood. Dacă vei da un search pe google, vei recunoaşte imediat lucrarea, deși probabil numele autorului nu îți este cunoscut.
De cele mai multe ori, operele de artă contemporane transmit o emoţie puternică, ne sperie, ne înfioară, ne plac, sunt sublime, fără să ştim de ce ne provoacă aceste senzații. Un artist trebuie să-şi pună întrebări cu privire la normele şi valorile sociale, iar privitorii trebuie să-şi părăsească zona de confort, să se lase impresionaţi de operele de artă din faţa lor.
2.Unde se oprește arta?
Sfârşitul artei, conform lui Arthur Danto, este echivalent cu apariţia Pop-Art-ului ce reuneşte avangarda cu lumea din afara artei, în încercarea de transfigurare a banalului, în special cu crearea cutiilor Brillo de către Andy Warhol în anul 1964. Artiştii ce aderă curentului Pop-Art lucrează cu obiectele regăsite în realitatea apropiată, se folosesc de ready-made-uri pentru a crea noi lucrări. Cutiile de supă Brillo ale lui Andy Warhol devin opere de artă. Fragmentele din benzi desenate – realizate de Roy Lichtenstein prin transcrierea de motive şi semne din imaginea cotidiană, din cea a reclamelor – capătă de asemenea statutul de lucrare de artă, chiar dacă la prima vedere sunt doar simple imagini pixelate ale unor personaje fantastice.
Banksy, în lucrarea Banalitatea banalităţii răului (Banality of the Banality of Evil), a luat o lucrare deja existentă cu un peisaj montan şi i-a adăugat un personaj în ținută nazistă, într-o stare contemplativă. Lucrarea a fost cumpărată inițial cu suma de 50 de dolari, dar a fost revândută în 2013, pentru cauze sociale, cu peste 615.000 de dolari. Este printre puţinele lucrări pe care Banksy şi le-a asumat şi vândut ca atare.
Te invit la cursul de Introducere în Arta Contemporană pentru o dezbatere asupra a ceea ce a vrut Banksy să aducă în discuţie. De ce nu a ales un alt personaj pentru a-l reprezenta? De ce şi-a asumat această lucrare? De ce a lăsat două semnături pe lucrare, cea a primului artist şi a sa?
3.Cine te face artist?
O întrebare des întâlnită se referă la ce sau mai bine spus cine face un artist să fie contemporan. Un posibil răspuns ar fi spaţiul în care lucrările sale sunt expuse. Avem exemplul lucrării satirice a lui Maurizio Catellan, America (un vas de toaletă realizat din aur de 18 karate) care a fost expusă la Muzeul Guggenhaim. Lucrarea a intrat în atenţia publicului când a fost propusă de muzeu pentru a fi expusă la Casa Albă, în locul unui opere de Vincent Van Gogh. A reapărut în atenția publicului larg în 2019, când a fost furată şi ca urmare intens mediatizată.
Un al răspuns posibil este că cineva anume, cu o putere financiară, culturală, managerială, a crezut într-un artist. Adrian Ghenie a devenit cunoscut la nivel internaţional în urma vânzării lucrărilor sale la casa de licitaţie Christie’s şi Sotheby’s.
Nu te gândi că e ușor să ajungi pe culmi. Permisivitatea nu este o caracteristică a artei şi a pieţei de artă libere. Sunt anumite lucrări ce sunt excluse în mod deliberat din muzeele de artă actuale și există mulţi artişti contemporani care încă nu îşi găsesc locul în muzee şi galerii de artă.
Articol de Mihaela Ion, curator de artă și lector la Fundația Calea Victoriei, pentru cursul Introducere în arta contemporană.
[1] Afirmaţie aparţinând lui Clement Greenberg.
Foto: pexels.com
