Cum s-a născut pseudonimul Otiliei Cazimir VIDEO
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-s-a-nascut-pseudonimul-otiliei-cazimir-video/

Pe 12 februarie s-au împlinit 126 de ani de la naşterea uneia dintre scriitoarele cele mai cunoscute ale României interbelice. Purtând un pseudonim pe care l-a dezagreat dar care a consacrat-o, Otilia Cazimir a fost o feministă a vremii ei, dar şi iubita discretă a unui alt mare poet.

Un articol de Cristina Enescu Aky|16 februarie 2020

Născută în județul Neamț și stabilită apoi la Iași, tânăra poetă Alexandrina Gavrilescu și-a făcut debutul literar în revista „Viața românească”, condusă de Garabet Ibrăileanu și Mihail Sadoveanu. A trimis revistei o primă poezie prin poștă, dar nu a vrut să apară cu numele real deoarece avea doar 17 ani iar directoarea școlii ei „mai dădea și afară din școală pe fetele care se țineau de prostii, cum spunea ea când era vorba de literatură”, după cum își amintea scriitoarea într-un interviu televizat din 1964.

Așa că s-a semnat  în mod anonim cu trei steluțe. Remarcându-i talentul, Sadoveanu și Ibrăileanu au hotărât să îi creeze un pseudonim, primul alegându-i numele de Otilia iar cel de-al doilea pe cel de Cazimir, ambele fiind numele unor iubiri din tinerețea celor doi scriitori. „M-am pomenit dintr-odată Otilia Cazimir. Eu însă n-am știut nimic. Am așteptat numărul viitor al Vieții românești să văd cele trei steluțe. (…) Am căutat în revistă… Nicio steluță. M-am uitat însă la numele colaboratorilor, și am văzut un nume nou, Otilia Cazimir, și am zis: Cine dracu’ o mai fi și asta! Uite cum au altele noroc, și eu n-am.” A redeschis revista peste câteva zile, „și când am ajuns la această urâtă de mine Otilia Cazimir, am văzut că eu eram.”

Otilia Cazimir și George Topîrceanu

Peste ani, cea care a devenit autoarea unora dintre cele mai cunoscute texte pentru copii mărturisea cât de antipatic i-a fost pseudonimul dat, deși el i-a adus celebritatea: „N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi Otilie pe care am întâlnit-o în viață, fetița cu care am stat în bancă în clasa primară, era proastă, grasă și buboasă” spunea ea. A folosit în timp și alte pseudonime, precum Alexandra Casian, Ofelia, Magda sau Dona Sol, cu care a semnat ceea ce astăzi am numi articole feministe. De altfel, a colaborat și cu asociații feministe din Europa (Cehia, Franța), la solicitarea cărora a scris articole despre viața femeilor române dar și despre drepturile sociale și politice ale acestora.

Copil singuratic și visător, a început să scrie poezie încă de mică. A locuit la Iași și a lucrat ca Director al Inspecției Teatrelor din Moldova și Basarabia. Primise Premiul Academiei Române (1927) și Premiul Național pentru Literatură (1937), însă în contextul războiului a rămas fără slujbă și a ajuns să trăiască sărăcăcios făcând traduceri din franceză și rusă. Zaharia Stancu îi scria în acei ani: „Ar fi o mare pierdere să te ocupi numai de traduceri.” Și pe bună dreptate, căci poeta a publicat în total 60 de volume de poezii dar și schițe, nuvele și texte de publicistică. Cele mai iubite au rămas însă poeziile pentru copii, în care nu lăsa impresia că se coboară la nivelul celor mici cu scop moralizator ci, dimpotrivă, cu mult umor, transformând poezia într-un joc. A preluat numeroase teme din folclorul copilăriei, din colinde, obiceiuri și basme tradiționale.

De la debut ei au trecut 5 ani până la apariția primului ei volum de poezie. „Primul exemplar din carte i l-am dat celui care era în vremea asta deja prietenul meu cel mai bun, lui George Topîrceanu. Primul autograf lui i l-am dat.” Topîrceanu a fost însă mai mult decât atât, a fost iubirea vieții ei, cei doi având o relație îndelungată, discretă dar controversată în societatea vremii după destrămarea primei căsnicii a acestuia. Relația celor două personalități literare s-a înfiripat în casa prietenului lor comun Mihail Sadoveanu, poeta fiind cea care l-a îngrijit pe Topîrceanu până la decesul său prematur. Ulterior, ea s-a ocupat de aranjarea manuscriselor acestuia, și chiar mai mult decât atât. Cum mărturisea ulterior într-o scrisoare, ea a ascuns discret, într-un seif, „scrisorile mele intime, fotografiile noastre” dar și „scrisorile intime de la trecătoarele lui prietene”.

Cover foto: Otilia Cazimir (centru jos) alături de George Topîrceanu (stânga sus) și Mihail Sadoveanu (dreapta jos).



14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.

12
/02
/23

„Nimic nu e imposibil. Un om, paisprezece vârfuri și reușita unei vieți” de Nimsdai Purja și „Casa de pe Riviera” de Natasha Lester sunt două dintre cărțile pe care vi le propunem pentru primele zile de primăvară. Ambele titluri vor apărea la Editura Nemira în martie.

10
/02
/23

De la cele mai dificile escalade din Alpi până la ascensiunile în premieră pe Annapurna, Makalu sau pe piscurile amețitoare ale Anzilor, aventurile legendarului alpinist Lionel Terray, cuprinse în volumul „Cuceritorii inutilului. Din Alpi în Annapurna” (Polirom, 2022), seduc cititorul prin măiestria stilului și prin întâmplările insolite sau dramatice ale protagoniștilor.

09
/02
/23

Categoria bestsellerelor Grupului Editorial ALL din reunește titluri noi din toate domeniile, oferindu-le cititorilor care le descoperă acum o plajă largă de opțiuni pentru lecturile personale sau pentru volumele dedicate studiului și perfecționării în sfera profesională. Iar începutul de an le aduce celor dornici să își îmbogățească biblioteca reduceri de până la 55% la cele mai îndrăgite titluri pentru toate vârstele.

08
/02
/23

Deși anul precedent a fost marcat de provocări pentru piața editorială, Editura Litera a reușit să aducă pe rafturile cititorilor bestsellere internaționale, romanele scriitorilor români contemporani, cele mai inovatoare cărți în materie de psihologie și o multitudine de titluri pentru toate tipurile de public.

07
/02
/23

Din ce în ce mai mulți oameni își îmbunătățesc rutina de citit cu audiobooks. Astfel 24% dintre români au încercat deja experiența cărților audio, iar pentru 72% dintre români formatul este unul care li se pare atractiv, conform unui studiu realizat de AHA Moments în 2022 (pe populația urbană digitalizată, 18-55 de ani, din România). 

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

31
/01
/23

Radio România Cultural lansează a doua ediție a mesajului Rugă pentru pace, în cadrul Campaniei Viața într-o valiză, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina, un război care a destabilizat o lume întreagă. Mesajul este citit tot de poeta Ana Blandiana, un simbol al libertății românești, scriitoarea care a transmis, în urmă cu un an, primul îndemn de pace printr-un scurt fragment din prefața cărții Ultimii martori de Svetlana Aleksievici, scriitoare născută în Ucraina și câștigătoare a premiului Nobel pentru Literatură.