Cum se sărbătorește Ziua UNATC în 2022
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-se-sarbatoreste-ziua-unatc-in-2022/

Luni, 31 ianuarie, de la ora 09:30, la Sala Ion Caramitru a Teatrului Naţional Bucureşti, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” sărbătoreşte cei 72 de ani de existenţă.

Un articol de Liliana Matei|20 ianuarie 2022

În contextul dificil al ultimilor ani, UNATC își propune să aniverseze ziua de 30 ianuarie, dată de naștere și a patronului său spiritual, I. L. Caragiale, sub semnul lui „împreună”: studenți, profesori, alumni, invitați de marcă.

Evenimentul va debuta cu alocuțiunile rectorului UNATC, prof.univ.dr. Liviu Lucaci, președintelui senatului, prof.univ.dr. Doru Nițescu, decanului Facultății de Teatru, conf.univ.dr. George Ivașcu, și decanului Facultății de Film, lect.univ.dr. Vlad Ioachimescu.

În cadrul festivității de luni, 31 ianuarie, sunteți invitați să luați parte la un moment cu totul special: ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa doamnei Ana Blandiana, personalitate culturală și totodată reper de atitudine morală și civică.

Programul aniversar va continua cu proiecția a două scurtmetraje studențești premiate național și internațional: „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”, în regia Carinei Dașoveanu, recompensat cu premiul al treilea în secţiunea Cinéfondation din cadrul Festivalului de Film de la Cannes și primul film studențesc UNATC selectat la Sundance Film Festival 2022, și „Summer Planning”, în regia lui Alexandru Mironescu, câștigător al premiului Heart of Sarajevo la Festivalul de Film de la Sarajevo, ediția 2021.

Cele două proiecții vor fi urmate de acordarea Premiului „Ștefan Iordache” celui mai bun student de la specializarea Actorie.

Aniversarea vă invită în încheiere la spectacolul coregrafic  „Burnout” al anului al II-lea de la programul de Masterat, Departamentul de Actorie, în regia lui Arcadie Rusu.

Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București este atât o instituţie publică de învăţământ superior finanţată de stat, recunoscută pe plan internațional, cât și o veritabilă comunitate culturală și artistică. Prin programele sale care pun accentul pe cercetare, inovație, diversitate și interdisciplinaritate, UNATC le oferă studenților oportunitatea de a se specializa în domeniul teatrului și în cel al filmului, precum și în domenii mixte, la nivel de licență, masterat și doctorat.

Accesul la eveniment se va face începând cu ora 09:00 și va fi permis conform reglementărilor în vigoare.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.