”Dansul urșilor din Pirinei”, spectacol stradal de teatru de marionete (Spania)
https://www.ziarulmetropolis.ro/dansul-ursilor-din-pirinei-spectacol-stradal-de-teatru-de-marionete-spania/

Compania spaniolă Tutais a adus la FITS 2017 un spectacol cu care publicul românesc cu siguranţă a rezonat puternic. ”Dansul urşilor din Pirinei” valorifică o tradiţie culturală extrem de veche în multe zone montane ale Europei şi ale lumii, inclusiv în România, în centrul căreia se află urşii şi lumea lor de munţi şi păduri. Încărcătura simbolică enormă a ursului este, toată, incorporată în acest spectacol: animal totemic, heraldic, călăuză a sufletelor după moarte, vestitor ritualic al primăverii, simbol regal înţelepciunii dar şi al forţei brute dezlănţuite, arhetip al vindecătorului şamanic, principiu dual al adormirii şi reînvierii şi multe altele.

Un articol de Cristina Enescu Aky|13 iunie 2017

Cu fețele smolite, purtând haine din țesătură de sac, aceeași din care erau făcute ”zdrențele de blană” ale urșilor-marionete, actorii spanioli au recreat pe muzica ritmică gesturi și mișcări ale urșilor, la fel ca șamanii și practicanții misterioaselor culte ale munților care îmblânzeau astfel energia brută a urșilor. Părea că unii dintre actori iau în spate niște cadre metalice înalte pe care erau așezate capul, labele și schița corpului masiv al urșilor. În realitate, însă, oamenii deveneau urși, urșii se trezeau la viață ca dintr-o hibernare, iar capetele, labele și lațele blănurilor lor începeau să se miște. Senzația a fost pe de o parte de teamă instinctivă, surprinzător de reală la prima simțire (deși li se vedeau clar mecanismele mecanice interioare urșii erau extrem de vii), dar și de atracție inexplicabilă, hipnotică față de dansul uriașilor și ritualul de îmblânzire magică al oamenilor dimprejurul lor. O lume vizibilă dar inexplicabilă în atracția ei pe Pietonala din centrul Sibiului, întrepătrunsă și susținută de o toba puternică de pe platforma mobilă și de muzica unor instrumente specifice Țării Bascilor (grallas, chalapartas). Publicul s-a lăsat îmbrățișat, înghițit, înconjurat de urși, copiii cu o gălăgie rareori cu adevărat temătoare, iar adulții cu amintirea ancestrală a fascinației pe care o exercită, în orice colț de lume, simbolurile mitice, jocul ritualic și muzica.

Dansul urșilor din Pirinei” a fost, mai mult decât un spectacol stradal care a atras un public numeros, un exemplu de teatru larger than life, care se hrănește din tradiții, mituri și simboluri universale, le îmbină cu mult umor, frumoasă simplitate și o artă interpretativă convingătoare, pentru a crea conexiuni imposibil de ignorat cu orice tip de public.

 

11
/05
/22

Miercuri, 18 mai 2022 (de la 19.00), ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO prezintă un concert 100% MOZART, derulat sub bagheta dirijorului de origine libaneză TOUFIC MAATOUK. În 2015, acesta a debutat ca dirijor într-una dintre cele mai cunoscute săli de concerte din lume - Carnegie Hall, New York - cu Messa di Gloria de Puccini, moment urmat de debutul (în 2016) la Teatro San Carlo din Napoli cu Recviemul lui Mozart.

10
/05
/22

Joi, 12 mai și vineri, 13 mai 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului În lumina evocării-George Enescu de Ulpiu Vlad, Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46 de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și Variaţiunile Enigma, op. 36 de Edward Elgar.

05
/05
/22

Peste 100 de tineri muzicieni din 32 de țări s-au înscris la a XVIII-a ediție a Concursului Internațional George Enescu la cele patru secțiuni dedicate: violoncel, vioară, pian și compoziție. Concurenții declarați eligibili prin respectarea condițiilor impuse de regulament vor participa la etapa online. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții înscriși la vioară, violoncel și pian care vor trece de etapa online vor ajunge direct în Semifinală.

03
/05
/22

Pe 12 și 13 mai, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului „În lumina evocării-George Enescu” de Ulpiu Vlad, „Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46” de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și „Variaţiunile Enigma, op. 36” de Edward Elgar.