De la teatru la cinema și înapoi la Berlinală
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-la-teatru-la-cinema-si-inapoi-la-berlinala/

 Irina Margareta Nistor, critic de film, corespondenṭã specialã de la Berlin pentru Ziarul Metropolis.  Din multitudinea de titluri pregătite de directorul festivalului, Dieter Kosslick, un personaj în sine, cu pardesiul lui negru atemporal, cu un fular căruia îi schimbă doar culoarea, de la an la an şi pălăria, pe care o ridică elegant ori de […]

Un articol de |14 februarie 2013

 Irina Margareta Nistor, critic de film, corespondenṭã specialã de la Berlin pentru Ziarul Metropolis. 

Din multitudinea de titluri pregătite de directorul festivalului, Dieter Kosslick, un personaj în sine, cu pardesiul lui negru atemporal, cu un fular căruia îi schimbă doar culoarea, de la an la an și pălăria, pe care o ridică elegant ori de câte ori întâmpină vreun oaspete vedetă, (dintre care careul de dame e aproape de la sine înțeles: Diane Krüger, Julie Delpy, Isabelle Huppert și Jane Fonda, cărora li se alătură Jane Fonda și Tilda Swinton), ar trebui să includă printre sponsori și un donator de minute, ca să tripleze ziua de proiecții, ca să nu plecăm cu regretul că abea putem vedea vreo 50, din cele vreo 400 propuse, două dintre cele mai spectaculose și mai dragi oricărui cinefil sunt ecranizări ale unor piese de teatru.

Prima este, în ordine cronologică „Casablanca” și a fost un text scris pentru scenă, dar cum nu a vrut nimeni să-l facă spectacol „Toată lumea vine la Rick”, căci așa se numea inițial, a fost vândut Studiourile Warner, contra 20.000 de dolari,  de Murray Burnett , profesor de liceu și ulterior creator de piese radiofonice și de Joan Alison. În 1991, a ajuns pentru prima dată pe  afișul unui teatru …londonez!

 Anul trecut, când pelicula a împlinit 70 de ani și, la Montreal, de exemplu, a rulat , în loc de petrecere de Anul Nou, a fost mai întâi, complet restaurată, și prezentată acum la Kino Star, de fiica protagonistei, (Ingrid Bergman), de Isabella Rossellini, domna în roșu în acea seară, care a venit cu fratele ei Roberto, și a povestit cum Mama (pronunțat cu accent italienesc) mama ei spunea adesea că ar fi fost de ajuns pentru cariera sa doar acest rol pe care i-l oferise regizorul și el european, venit la Uzina de vise de peste ocean: Michael Curtiz, autorul unui clasic, al unei capodopere, pe care americanii îl prețuiec ca pe o comoară națională, ca pe un tezaur! Sărmana actriță nu știa cu cine va rămâne la final (nici măcar nu i se zisese că nu se improvizează replicile, ci sunt deja concepute și bine cântărite).

Oare cu Rick, iubitul de la Paris  sau cu soțul ei din scenariu, eroul Rezistenței din al doilea război mondial :Victor Laszlo (cehul cu nume de ungur) ? Și mai le mai mărturisea ea copiilor la multă vreme după,  că Bogart era ursuz, la filmări, unde funcționau perfect în fața directorilor de imagine, dar după se trăgea un cadru, Humphrey se retrăgea repede la el în rulotă.

Plină de umor glamorous Bergman, suedeza adusă la Hollywood când conaționala sa, Sfinxul: Greta Garbo a… obosit să mai joace, se săturase, ei bine, Ingrid îi spunea fiicei sale că deși l-a sărutat (cu patimă aș adăuga) pe Bogie, nu l-a cunoscut, de fapt, deloc. În anii ’60 tot Mama a participat la prezentare specială a filmului la Harvard, și a constata cu uimire și încântare, că după decenii întregi de la premieră, lumea știa replicile pe dinafară!

În februarie 2013, la Berlin în sală era un public de toate generațiile, venit din toate colțurile lumii, care a aplaudat, a râs și cu siguranță a lăcrimat măcar când s-a cântat marseieza (cum bine spunea Maestrul D. I. Suchianu, că e imposibil să-i reziști!) Ingrid e Ilsa , o norvegiană în script, deși inițial era americancă. Are o strălucire fără egal, e de un rafinament nemărginit și de o grație de felină.

Paul Henreid, este speranța celor care mai cred ca naziștii o să piardă partida cuceririlor geografice și nu numai, iar Humphrey Bogart , patronul unui gin-joint, un bar pe care el l-a vrut ca locul unde vii la o tărie de ienupăr, ești neutru, joci la ruletă, deși n-ai licență pentru asta, știi că se pune tera la cale, dar te faci că nu observi, tragi din țigară, teoretic nu bei cu clienții și ai un pianist de culoare, pe Dooley Wilson, care în realitate are doar o voce și un har actoricesc ieșite din comun, la instrumente pricepându-se doar la cele de percuție! Oare cine însă ar fi putut fi mai convingător cu As time goes by… deși pentru pelicula asta timpul pare să fi făcut o excepție bine-meritată. A stat pe loc!

A doua surpriză e un Hitchcock, (care apare ca de obicei o clipă, dar de data asta într-o poză din studenția criminalului cu simbrie și a celui cu ideea). Regizorul chiar l-a filmat în 3D,  în 1954, dar cum n-a prins moda în relief, a fost proiectat în 2D. Ba chiar, pe vremuri, la draga Cinemateca bucureșteană, loc de refugiu pentru intelectualii rătăciți fără voie într-un comunism sever, era o copie alb-negru!Titlul : „Dial M for Murder”.

Cu viitoarea prințesă de Monaco, Grace Kelly, în rolul lui Margot, soția diabolicului dar cuceritorului Ray Milland, care a turnat mai apoi în 1977, „Cuibul Salamandrelor”, în România, și cu scriitorul de romane polițiste,  care se îndrăgostește de fermecătoarea doamnă, Robert Cummings, pe fir intrând și inspectorul de poliție, care-l prefigurează pe intenționat uitucul Columbo, mult mai stilat însă : John Williams (tatăl lui Audrey Hepburn în „Sabrina”), care făcuse deja personajul pe Broadway și luase un premiu Tony (UNITER-ul made in USA!).

Scenariul este adaptarea piesei făcută, chiar de autor, deci fără litigii ca la „Casablanca”, Frederick Knott (care a lucrat și la remake-ul din ’98 „O crimă perfectă”, dar și la un alt text devenit peliculă cult „Așteaptă până se întunecă”). Dacă v-am făcut poftă de Hitch, încă un pic și vine filmul multi-nominalizat, pe marile noastre ecrane, cu Anthony Hopkins care-l întruchipează pe tiranicul, dar genialul realizator,  și cu Helen Mirren în cel al Almei, o soție cu o minte strălucită, dar un fizic ingrat !

O să spuneți : dar ce el era cu ceva mai breaz, ca…ambalaj! Numai că în românește vă contrazice proverbul care până și el e misogin și anume că : bărbatul nu trebuie să fie decât puțin mai frumos ca… Scaraoțchi!

Irina-Margareta Nistor

 Prezența la Berlinală este sponsorizată și în acest an de BEREA SILVA 

 Festivalul Internaţional de Film de la Berlin se desfăşoară în perioada 7 – 17 februarie.

 

11
/12
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, miercuri, 13 decembrie, de la ora 19.00, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Programul serii va cuprinde, în prima parte, Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op. 16, de E. Grieg, avându-l ca solist invitat pe pianistul Horia Mihail.

11
/12
/17

Cântăreţul portughez Salvador Sobral, câştigătorul concursului Eurovision, a fost supus la finalul săptămânii trecute unui transplant de inimă la spitalul Santa Cruz din Lisabona. Primele cuvinte ale artistului după ce s-a trezit din operaţie au fost de recunoştinţă către echipa de medici.

11
/12
/17

"Star Wars: The Last Jedi", cel de-al 8-lea episod al francizei Star Wars a avut premieră mondială la Los Angeles. La 40 de ani de la lansarea primului film al seriei, specialiștii estimează încasări de 220 milioane dolari pentru "Star Wars: The Last Jedi", în primul weekend de proiecții în cinematografele din Statele Unite.

10
/12
/17

Anda Saltelechi a primit în acest an cele mai multe premii de interpretare feminină la diverse festivaluri importante din România, pentru rolul Francesca din one-woman show-ul „Pe jumătate cântec” de Crista Bilciu, care semnează și regia spectacolului.

09
/12
/17

O poveste despre înstrăinare și pierderea rădăcinilor, o poveste despre un felul cum o carte a lui Gogol modifică destine, un nou roman semnat de celebra scriitoarea de origine indiană Jhumpa Lahiri, „Porecla”, a apărut în colecția Babel a Editurii Nemira.

09
/12
/17

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca prezintă luni, 11 decembrie 2017, ora 18:30, o reprezentație excepțională a spectacolului „Nabucco”, de Giuseppe Verdi. Evenimentul liric este dedicat sopranei Emilia Cătană și baritonului Vasile Cătană, iluștrii prim-soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, distribuția serii fiind onorată de invitații de talie internațională baritonul Sebastian Cătană, soprana Dragana Radaković, basul Marius Boloș.

09
/12
/17

Cea de-a șaptea ediție a galei 5 licee-5 teatre s-a desfășurat în acest an pe scena TNB. Marţi, 5 decembrie, cinci trupe de teatru din alte cinci licee din capitală şi-au prezentat piesele pregătite pe parcursul proiectului început în luna octombrie. La finalul Galei, un juriu format din profesionişti din teatru a desemnat câştigătorii trofeelor 5 licee - 5 teatre.

08
/12
/17

Unul dintre marile spectacole care se joacă în Bucureștiul ultimilor ani este acest „The Sunset Limited” de la Unteatru. Cu doar doi actori: Șerban Pavlu și Richard Bovnoczki, în regia soților Andrei și Andreea Grosu. După un text de Cormac McCarthy, unul dintre cei mai tulburători scriitori americani contemporani.

07
/12
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Lui Nicolae Iorga îi plăcea să spună că la cumpăna secolelor XIX-XX a apărut o adevărată falangă de intelectuali români, cea mai reprezentativă pe plan european, mai creativă și care și astăzi, privită retrospectiv, dă măsura valorilor noastre perene.

07
/12
/17

Astra Film Festival, Sibiu pregătește cea de-a XXV-a ediţie, care se va desfăşura în perioada 15-21 octombrie 2018, la Sibiu. Pe 5 decembrie 2017, au început înscrierile de filme - regizori, producători şi distribuitori de filme din toată lumea îşi pot înscrie cele mai recente producţii de film documentar cu termen limită până pe 5 martie 2018.

07
/12
/17

Miercuri, 6 decembrie, Muzeul Național de Artă al României a redeschis Sala Constantin Brâncuși. Evenimentul a avut loc în prezența lui Lucian Romașcanu - Ministrul Culturii și Identității Naționale, a Directorului Liviu Constantinescu, a Directorului Științific Octavian Boicescu și a echipei de specialiști MNAR. Alături de aceștia au fost de față invitați ai corpului diplomatic și personalități ale vieții culturale românești.