Derapaje, un un one man show cu Radu Iacoban
https://www.ziarulmetropolis.ro/derapaje-un-one-man-show-cu-radu-iacoban/

Actorul, scenaristul şi regizorul Radu Iacoban va pune în scenă cel de-al cincilea spectacol al său, Derapaje, după un text de Neil LaBute.

Un articol de Petre Ivan|18 iulie 2014

Piesa va fi montată începând din luna august, la Godot Café-Teatru. Dintre celelalte spectacole regizate de Radu Iacoban, două se joacă zilele acestea pe scena Godot: În parc şi Carpathian Garden, aceasta din urmă având o reprezentaţie sâmbătă seară, de la ora 19.

“Derapaje este o poveste thriller de dragoste”, spune Radu Iacoban. “Este despre întâlnirea minunată dintre doi oameni care s-au iubit foarte mult şi a căror dragoste specială va dăinui peste ani. Şi despre amintiri. Frumoase.”

În original, piesa se numeşte Wrecks, a fost scrisă de Neil LaBute în 2005 şi jucată de actorul Ed Harris (A Beautiful Mind, The Rock, The Firm, Apollo 13, Nixon, The Truman Show, Enemy at the Gates, A History of Violence, Appaloosa), mai întâi în Irlanda, în Cork, Capitala Culturală Europeană 2005, apoi la New York, la Public Theater, în 2006.Carpathian Garden_afis

Carpathian Garden

Carpathian Garden este un happening teatral prezentat de actorii Radu Iacoban şi Tudor Aaron Istodor, într-un spectacol 100% românesc. O oră şi douăzeci de minute de tiplogii umane din realitatea românească actuală.

O satiră contemporană în care veţi găsi un meniu complet de specii urbane din realitatea noastră imediată: de la preotul întreprinzător la actorul porno şi băiatul din parcare, de la copilul de bani gata şi prezentatorii de ştiri, până la politicieni şi moguli de presă. Cei doi actori, Radu Iacoban şi Tudor Aaron Istodor, joacă atât pe scenă, cât şi în sală, alături de spectatori, iar relaţionarea cu publicul este permanentă.

Carpathian Garden, se joacă sâmbătă 19 iulie, de la 19.00 – la Godot Café-Teatru

Radu Iacoban

Carpathian Garden este primul text scris de Radu Iacoban – înainte de piesa În parc, cu Ana Ularu / Rodica Lazăr și Istvan Teglas, care se joacă tot la Godot Café-Teatru – şi al patrulea spectacol a cărui regie o semnează.

Radu Iacoban, fotografiat de Alex Galmeanu

Radu Iacoban, fotografiat de Alex Galmeanu

Radu Iacoban a absolvit UNATC în 2005, secția Arta actorului. Angajat la Teatrul Mic, este o prezenţă constantă atât în teatrul de stat, cât şi în producții underground.

În film, Radu a colaborat, printre alţii, cu Sharon Stone şi Andy Garcia în What about love?, a jucat în Zero Theorem, al lui Terry Gilliam şi a deţinut unul dintre rolurile principale în Amintiri din epoca de aur, segmentul Vănzatorii de aer, în regia lui Cristian Mungiu.

Anul acesta a prezentat Gala Premiilor Gopo alături de Amalia Enache.

Foto cu Derapaje şi Radu Iacoban – Godot Café-Teatru şi Alex Gâlmeanu

04
/01
/16

În România, anul 1989 s-a încheiat cu o revoluţie, nimeni nu a uitat, iar revoluţia aceasta a devenit o graniţă între viaţa de dinainte şi cea de după. Spectacolul „Anul dispărut. 1989”, care tocmai a avut premiera la Teatrul Mic, este despre viaţa de dinainte.

02
/01
/16

Mel Gibson, unul dintre cei mai fermecători actori din lume, împlinește 60 de ani. Când era doar un puști, tatăl său, un catolic înflăcărat, l-a învăţat cele zece porunci. Apoi i-a spus-o pe a unsprezecea: „Să nu te minţi singur“. A trăit Mel Gibson după această ultimă poruncă?

02
/01
/16

George Alexandru s-a stins din viață vineri, 1 ianuarie, la ora 23.30 la Spitalul Fundeni, la vârsta de 58 de ani, din cauza unor complicații severe ale unei infecții abdominale grave, nu în timpul unei operaţii, a precizat Institutul Clinic Fundeni într-un comunicat. Trupul actorului va fi depus luni, la ora 11.00, la Teatrul Nottara. El va fi înmormântat tot luni, la cimitirul Ghencea.

30
/12
/15

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului“. Evenimentul îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe și invitații săi.

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.