Descoperiţi poveştile, culorile şi ritmurile Turciei
https://www.ziarulmetropolis.ro/descoperiti-povestile-culorile-si-ritmurile-turciei/

Yunus Emre Enstitüsü – Centrul Cultural Turc din Bucureşti lansează stagiunea 2016 cu noi programe educaţionale şi culturale.

Un articol de Petre Ivan|3 februarie 2016

Prin fiecare eveniment organizat, centrul îşi doreşte să prezinte publicului din România personalităţi marcante ale culturii şi societăţii turce, oameni care prin amploarea muncii şi creaţiei lor aparţin deopotrivă Turciei şi Europei.

Pe 3 februarie publicul este invitat să o cunoască pe Betül Burnaz, pictoriţa cu studii postuniversitare în ştiinţe politice la Universitatea din Viena şi în egală măsură specialistă în arte şi management cultural la Kultur Konzepte Austria.

La Bucureşti, Betül Burnaz deschide prima expoziţie de pictură cu lucrări personale reunite sub denumirea „ Estompări circulare”. Vernisajul va avea loc pe 3 februarie la ora 18,30 la Hotel Majestic Ramada (str. Academiei nr 11).

Betül Burnaz trăieşte şi lucrează deopotrivă în Istanbul şi Viena, fiind implicată în programe de artă şi educaţie, lucrările sale de pictură aflându-se azi în colecţii particulare din Turcia şi Austria.
Expoziţia sa este deschisă în Bucureşti până pe 13 februarie 2016.

Yunus Emre Enstitüsü – Centrul Cultural Turc din Bucureşti vă aşteaptă şi în 2016 la întîlniri de suflet cu Turcia.

17
/05
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea proiectului „La NORD de cuvinte”, primul demers al unui fotograf român de a documenta artistic natura și viața sălbatică de lângă Polul Nord. Proiectul fotografic este unul pe termen lung și cuprinde mai multe expediții începând cu luna iulie a acestui an, în regiunile arctice Groenlanda, Svalbard și Arhipelagul Arctic Canadian.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.

11
/05
/23

Extinction Room (Hopeless.) – instalația audio performativă este alcătuită din înregistrări ale unor specii de păsări pe cale de dispariție, explorând ideea de natură și reprezentarea acesteia pe scena artistică și culturală, într-un moment în care specialiștii de mediu au ridicat puternice semnale de alarmă. Performance-ul este prezentat la București, la Teatrelli, pe 13 mai, de la ora 19.00, grație unei noi colaborări între Goethe-Institut și creart/Teatrelli.

11
/05
/23

MoBU, Târgul Internațional de Artă Contemporană București, își deschide porțile pentru vizitatori vineri, 19 mai, ora 14:00, la Romaero Băneasa și anunță programul de evenimente culturale conexe la care se poate participa în baza biletelor la târg.