Dinel, Sile și Pompiliu, noi, ai noștri
https://www.ziarulmetropolis.ro/dinel-sile-si-pompiliu-noi-ai-nostri/

Rulează în cinematografele din ţara noastră filmul artistic „Două lozuri” (regizor Paul Negoescu). Comedie românească, aşadar mai puţin romantică şi vag tragică. Nu se râde deloc rău.

Un articol de Andrei Crăciun|8 octombrie 2016

Două lozuri se revendică de la clasicul lui Nenea Iancu al nostru (de altfel, filmul de cinema chiar s-a filmat la noi, la Ploiești, căci eu de-acolo sunt de loc, ca să vedeți și dumneavoastră unde s-a ajuns în degradarea urbei, iar GP Hotel nu arată deloc precum pe peliculă, e un hotel modern, rafinat, chiar dacă nu central; bine, acum, eu sunt și prieten din copilărie cu patronatul, dar chiar și așa). Aspecte secundare. Să trecem peste.

Acțiunea, deci, se desfășoară într-un oraș nenumit, de provincie, nu îndepărtat de București (se ajunge într-un ceas la Buftea). Un cetățean, Dinel (Dorian Boguță), repară autoturisme și tânjește după nevasta personală, doamna Gina, care făcea Italia. Un alt cetățean, Sile (Dragoș Bucur), pierde consecvent la pariuri și agreează să facă ochi dulci damelor – îi place lui să se dea cocoșel. Și mai e și preferatul meu, Pompiliu (Alexandru Papadopol), intelectual de provincie, care se poartă cu șosete la sandale, elegant, deosebit. El funcționărește, e mai degrabă sceptic și crede în toate conspirațiile mondiale, în toate prostiile, cum se cuvine. El este culmea filmului (la un moment dat, într-o casă de oameni, în timp ce hărțuiește o școlăriță care parcă știe ea ceva, dar ascunde, pune mâna și răsfoiește foarte tacticos monumentalul volum Dacia preistorică).

Dinel pune un bilet de loterie, câștigă (sau doar crede că e așa?), rătăcește biletul, iar cei trei eroi încep o spectaculoasă cursă de recuperare a hârtiei norocoase. Ei se înhamă la o Dacie veche și se aștern la drum.

doua-lozuri-183503l

E comic Două lozuri, e un comic fără pretenții, așadar cinstit. Nu e pentru moftangii, n-o să placă la esteți (deși îndrăgitul tânăr regizor surprinde niște amurguri de toată frumusețea). E un comic mai pentru toți oamenii. Se întâmplă lucruri amuzante, cusute cu ață neagră, desigur, dar tot așa e și prin viață.

Două lozuri mustește și de autoironie, și exact asta îl salvează (se râde binișor și la aspra critică adusă de Pompiliu, intelectualul, filmului românesc cu care a început noul val – în care doi tâmpiți duc o geantă cu droguri dinspre Marea Neagră înspre Capitală, poate îl mai știți; pentru cei născuți mai târziu, filmul Marfa și banii e, de fapt, foarte bun, și tocmai pentru că aspra critică vine dinspre Pompiliu… înțelegeți dumneavoastră).

Toți îi cunoaștem pe Dinel, Sile și Pompiliu. Suntem noi, ai noștri. Îi găsiți în orice bar din țara noastră. Ei vor fi și mai departe acolo. Dar dumneavoastră aveți cu adevărat o șansă: dacă mergeți la cinema, și luați și bilet, aveți șansa să câștigați o Dacie 1300 (veche, dar recondiționată). Mai intrați pe www.doualozuri.ro, căci nu vă pot spune nici eu totul.

În chestiunea Lozurilor, esențialul acesta este: se râde și nu se râde rău. A se vedea.

Dinel pune un bilet de loterie, câștigă (sau doar crede că e așa?), rătăcește biletul, iar cei trei eroi încep o spectaculoasă cursă de recuperare a hârtiei norocoase. Ei se înhamă la o Dacie veche și se aștern la drum.

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.