„Directorul nostru”, film din 1955, cu Birlic, proiectat în Capitală
https://www.ziarulmetropolis.ro/directorul-nostru-film-din-1955-cu-birlic-proiectat-in-capitala/

Lungmetrajul „Directorul nostru”, realizat de Jean Georgescu în 1955, va fi proiectat, luni, la Sala Eforie a Cinematecii Române din Bucureşti, într-o versiune restaurată digital de Arhiva Naţională de Filme (ANF).

Un articol de Petre Ivan|22 noiembrie 2014

Proiecția de luni deschide o nouă serie de evenimente inițiată de ANF, „Capodopere restaurate”, informează un comunicat remis Mediafax.

Anul acesta s-au împlinit, pe 12 februarie, 110 ani de la nașterea lui Jean Georgescu și, pe 8 aprilie, 20 de ani de la moartea acestui regizor, scenarist și actor, unul dintre cei mai importanți cineaști din istoria filmului românesc.

Aspru criticat la lansare, pentru acuratețea cu care ironiza moravurile epocii sale, „Directorul nostru” este considerat în prezent una dintre cele mai importante producții cinematografice românești din toate timpurile.

Comedia satirică, în regia lui Jean Georgescu, îi are în distribuţie pe Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Mișu Fotino, Radu Beligan, Iurie Darie, Puiu Călinescu şi Olga Tudorache.

„Primul film cu adevărat disident al cinematografiei românești (…). Sub pretextul unei intrigi benigne, el reflectă alienarea malignă a veteranilor care și-au pus idealurile la naftalină și recurg la cochilia vechilor lozinci doar cât să se mențină la putere.

Un tandem memorabil fac Giugaru, cu răscoliri greoaie de conștiință, și Birlic, încercând să-și înțeleagă rolul și locul în intriga ce se țese, poate cel mai uman portret satiric pe care l-a zugrăvit în activitatea sa cinematografică”, scria criticul de film Tudor Caranfil în „Dicționar universal de filme”.

Accesul publicului la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile.

25
/10
/21

New Draft, prima rezidență online de dezvoltare de scenarii de lungă durată din România, s-a desfășurat în perioada iulie - octombrie, 2021. Dedicată regizorilor și scenariștilor din toată țara, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe (literatură, teatru, arte vizuale, etc.), cu proiecte în faza de început, prima ediție New Draft a dezvoltat 12 proiecte de lung-metraj, totul finalizând cu o sesiune de pitch online în fața unei audiențe formate din producători și regizori români.

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

22
/10
/21

Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă”, care prezintă povestea vieții suveranului în exil, de la expulzarea sa forțată până la înmormântare, dar include și un interviu cu Prințul Philip despre prietenia sa din copilărie cu regele Mihai, va fi lansat duminică, pe 24 octombrie, pe HISTORY Channel.

18
/10
/21

Easter Eggs, producția belgiană semnată de Nicolas Keppens, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, prima organizată într-o formulă hibrid, atât în cinematografele din capitală cât și online, disponibilă în toată țara.

12
/10
/21

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună” se încheie în weekend-ul 14-17 octombrie cu patru povești surprinzătoare care au făcut turul marilor festivalurilor în ultimul an: emoționantul Petit Maman, care a concurat pentru Ursul de Aur la Berlin, Patrick, o aventură existențială într-o tabără de nudiști, Persian Lessons, istoria plină de suspans a unui prizonier care trebuie să-și dovedească identitatea, și Falling, filmul regizat de celebrul actor Viggo Mortensen.

12
/10
/21

Ediţia din 2021 a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care s-a desfăşurat între 7 şi 10 octombrie, a avut un program mai bogat ca oricând. Invitatul special a fost actorul Ion Sapdaru, originar din Republica Moldova.

11
/10
/21

Călătoria documentarelor KineDok prin țară va continua și în lunile ce urmează, oferind publicului din diferite orașe acces la câteva dintre cele mai captivante filme realizate în ultimii ani, ce vor fi însoțite de dezbateri cu specialiști din domeniile prezentate.

06
/10
/21

HBO Max a anunțat lansarea serviciului de streaming în 27 de teritorii în prima fază a extinderii în Europa. În completarea celor 20 de teritorii deja confirmate, urmează a fi live în alte șapte țări în 2022 - Olanda, Turcia, Grecia, Islanda, Estonia, Letonia și Lituania.