Discreția unui mare actor de teatru – Nicolae Bălţăţeanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/discretia-unui-mare-actor-de-teatru-nicolae-baltateanu/

Bălţăţeanu, spunea actriţa Maria Filotti, „era un partener ideal, mai ales în sensul de a şti să se adapteze la jocul celuilalt, cu atâta supleţe, încât îi facilita jocul”. În 40 de ani de teatru, a avut noroc şi a jucat toate genurile, mergând din victorie în victorie. S-a născut pe 26 noiembrie 1893, la Drobeta-Turnu Severin.

Un articol de Monica Andrei|26 noiembrie 2015

Poza lui Nicolae Bălţăţeanu (Nicu, aşa cum îi spuneau cei apropiaţi) arată o frumuseţe bărbătească ideală pentru scenă. Plin de distincţie, radiază căldură, inteligenţă, farmec. Chipul său, cu trăsături regulate şi nobile, cu privirea adâncă a ochilor căprui, te duce cu gândul la rolurile de „june prim”.

Vintilă Russu Şirianu şi Nicolae Brezeanu se cunosc la Iaşi, prin 1918, după doi ani apocaliptici, cu tifos şi foamete, în urma războiului. Nicolae Bălăţeanu juca atunci în spectacolul de revistă „Măscăriciul Vălătuc”. Actorul seducător („cu o voce învăluitoare de bariton şi jobenul de chefliu elegant, pus pe-o parte, cânta pe mica scenă de revistă cupletele scrise de către Păstorel Teodoreanu”) semăna cu Leonard, prinţul Operetei şi rege al inimilor femeieşti, notează memorialistul Vintilă Russu Şirianu.

„După spectacol, Păstorel ordonă să-l urmez la Râpa Galbenă unde era un vin auriu de Bucium, sala străbunului local unde ciocniseră pahare de Cotnari Eminescu, Creangă, zumzăie de lume, ca un stup. La masă, trei tacâmuri. Unul pentru Bălţăţeanu. Un băiat cu două însuşiri deosebite: ştie să asculte grozav şi mânuieşte paharul cu respect… După spectacol, pe uşa scundă, se apropie de noi, cu pas domol frumosul tânăr, timid, fiert de oboseală şi căldură. Amfitrionul face prezentările, politicos Bălţăţeanu se aşază între noi. Păstorel îi fabrică un şpriţ clasa întâia care abureşte paharul.

Bălţăţeanu îl dă pe gât cu voluptate. Păstorel îi mai toarnă unul. Pe acesta, însetatul îl degustă încet, îşi şterge fruntea cu batista, oftează. Mă aplec spre el: «îţi place vinul domnule Bălţăţeanu?» Zâmbeşte larg, ridică din sprâncene şi cu o privire plină de înţelesuri bizare: «E necesar. Vinul e necesar.» Pe drumul vieţii şi al amiciţiei noastre mi-a fost dat să înţeleg nuanţele diverse şi subtile pe care le avea: «vinul necesar».

Inima îmi dă mână cu nerăbdare pana, să aştern pe hârtie caldul meu prinos şi admiraţia pentru arta lui Nicu Bălţăţeanu, un om de o mare discreţie şi modestie, de o conştiinciozitate cum n-am mai întâlnit. Modestia lui mergea până la timiditate. Chiar ajuns în vârf, pe muntele profesiei lui, tot sfios a rămas. Niciodată n-a bârfit pe nimeni. Niciodată nu s-a văitat de nimic.

Seriozitatea, nealterata conştiionciozitate în munca lui nu s-au dezminţit nicidoată nici la vârsta dinspre poarta bătrâneţii, care l-a aflat pe câmpul de onoare al scenei şi al catedrei. Aşa a rămas: sobru, discret până la timiditate, simplu, plin de măsură. Nici la repetiţii nici în timpul spectacolului, Bălţăţeanu nu apăsa, nu strivea cu jocul ori comportamentul lui pe cei mici. Instaura un climat colegial. Amambilitatea lui colegială nu era o formă de politeţe, ci o gentileţe a sufletului său bun, a umanităţii lui calde.”

Nu se cade să las teatrul să sufere din pricina mea!…

„Ce oboseală a fost întreaga lui viaţă de actor şi de profesor. În două rânduri vizitându-l în cabină, prieteneşte, l-am aflat jucând cu aproape de 40 de grade febră. Îi sclipeau ochii aprinşi de febră. Îşi muşca buzele, să nu-i clănţănească dinşii de frisoane şi zâmbea cu eterna lui afabilitate. Şi-mi spusese doar atât: «Trebuie să joc, dragă. Nu se cade să las teatrul să sufere din pricina mea!…»

Ca profesor, era animat de aceleaşi devotament. La nevoie, uita de timp, de masă, de casă. Era mereu chinuit de responsabilitate, de dificultăţile aşternute ca nişte sârme ghimpate, în drumul profesional. În faţa unei sticle de vin, îmi spunea într-o iarnă dură: «este mai grea decât a oricărui dascăl responsabilitatea profesorului de la un institut de teatru… În nici un alt sector de învăţământ nu eşti pus în faţa surprizelor, a riscurilor de apreciere, ca la noi. Am avut situaţii care la admitere promiteau mult, ca apoi, să te facă să disperi pentru viitorul rol. Alţii, pe care cu greu îi admisesem, ne puneau probleme, ca apoi, să salte dintr-o dată şi în scurtă vreme să se afirme în teatre ca talente. E teribil, dragă»”.

nicolae-baltateanu-935205lEra un mare fumător. „Cu pleoapele unite, pe care o istovire prematură le făcea să cadă greu peste privire, îţi făcea impresia că nu vede nimic în jurul lui. Dimpotrivă, neaşteptat vedea tot. Curând după începerea anului universitar ştia ce fel ţigări fumează studenţii lui. Iarna repetau acasă la el. La un moment dat, Bălţăţeanu dispărea. Studenţii dădeau năvală la masa rotundă unde se aflau pachetele cu ţigări. Bălţăţeanu aranja pachetele după ce le deschidea, scotea din fiecare câte două, trei. Dacă eşti în casa cuiva şi te serveşti din ţigările gazdei te afli în perfectă regulă. Nu vreau să încarc conştiinţa băieţilor, însă băieţii îşi descărcau conştiinţa tot cu o subtilitate morală. Nu goleau niciodată tot pachetul, lăsau două, trei.

„Cu o lună înainte de prea timpuria lui dispariţie, slăbit de boala care nu-l ierta, îl însoţeam spre casă. Umbla greu, glasul îi era tremurător, îl ţineu la braţ, cu dureroasă emoţie. Aveam impresia că însoţesc carul funebru. În dreptul unui restaurant mă înfăşor în ipocrizia afectuoasă a compasiunii, îmi dreg glasul şi-l întreb dacă luăm un vinişor. Se opreşte, mă priveşte cu delicată, discreţie adâncă şi-mi şopteşte: «nu mai e necesar, dragul meu».”

Nicolae Bălțățeanu a decedat pe 27 februarie 1956, la Bucureşti.

FOTO: cinemagia.ro



13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

11
/04
/16

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

Pagina 20 din 34« Prima...10...1819202122...30...Ultima »