Docu-serie animată despre Dumitru Prunariu, singurul astronaut român
https://www.ziarulmetropolis.ro/docu-serie-animata-despre-dumitru-prunariu-singurul-astronaut-roman/

Animation Worksheep a lansat primul episod dintr-o serie de 12 scurtmetraje de animaţie Pixel Art despre momentele esenţiale din viaţa lui Dumitru Dorin Prunariu, singurul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic.

Un articol de Petre Ivan|14 martie 2019

Numit „Sputnik & Gagarin”, primul episod din această serie web animată este dedicat momentelor declanșatoare de fantezie din copilăria și adolescența lui Dumitru Prunariu, născut în 1952, în Brașov. Primul dintre acestea, lansarea primului satelit artificial al Pământului, botezat Sputnik 1, are loc pe când Dumitru avea doar cinci ani.

Patru ani mai târziu, în jurul orei 9 dimineața, cosmonautul sovietic Iuri Alexeevici Gagarin devenea primul om care zbura în spațiul cosmic, un prim pas din proiectul spațial ambițios al URSS, numit Vostok.

La 14 mai 1981, pe când avea 29 de ani, Dumitru Prunariu devenea primul român care zburase vreodată în spațiul cosmic, și avea să rămână și singurul. A participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute.

Această serie de animații scurte, un produs media unic avându-l în centru pe Dumitru Prunariu, fost inițiată în cadrul celei de-a unsprezecea ediții ale atelierului Animation Worksheep, care a avut loc între 31 august – 22 septembrie 2018, la Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic.

O echipă formată din 13 tineri animatori, sub îndrumarea trainerilor Dan Panaitescu, Ion Aramă, Radu Pop și Vlad Ilicevici, au pus bazele acestui proiect la care au continuat să lucreze Ion Aramă și Radu Pop, până în prezent.

Un proiect organizat de Asociația Culturală ESTENEST, condusă de Vlad Ilicevici, Animation Worksheep este singurul atelier intensiv de film de animație din România, care își propune să reproducă ritmul și stilul de lucru din marile studiouri de animație internaționale.

În cadrul aceleiași ediții din toamna trecută a fost produs videoclipul animat al piesei „Sorcova”, a formației Vița de Vie, de pe albumul „Şase” (-) – cea de-a doua parte a materialului discografic „Șase/Șase”.

Cea de-a douăsprezecea ediție Animation Worksheep se desfășoară în această perioadă, la CINETic. Tema atelierului care a avut startul pe 1 martie și care durează trei săptămâni este interacțiunea dintre muzică și animație, modalitățile prin care cele două se pot influența și potența reciproc.

O nouă echipă de tineri animatori, îndrumați de aceiași specialiști ai industriei, vor realiza produse animate pentru proiectul muzical al Mariei Balabaș și Alexander Arpeggio, doi artiști contemporani care explorează sunetul din perspective noi, nonconformiste.

Maria Balabaș este jurnalistă și muziciană, moderatoarea emisiunii Dimineața crossover de la Radio România Cultural, cu o serie de proiecte la activ dedicate noilor forme de creație radiofonică (Generația sonoră). Alexander Arpeggio este un DJ și producător din Berlin care și-a început cariera în urmă cu șaptesprezece ani, influențat de New Wave, Italo Disco și Minimal Synth.

Totodată, noua generație de worksheeperi va lucra la un videoclip animat realizat în tehnica stopmotion, care va ajuta publicul să se familiarizeze cu activitatea Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic, gazda Animation Worksheep începând din 2016.

Animation Worksheep este un proiect co-finanțat de AFCN și CNC.

Linkuri – producții ale Animation Worksheep:

Vița de Vie – Sorcova

Robin and the Backstabbers – Cand te-am cunoscut, Cristina

Coma – Montagne Russe

Subcarpați – Dintr-o Lume În Altă Lume

Orkid – Stargaze

Proiecții Harun și Marea de Povești

Experiment

Spot comercial Testul Veneris

Spot comercial Testul Barza

Foto: Dumitru Prunariu – facebook

 

27
/08
/20

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună“ oferă, în a patra săptămână, patru avanpremiere românești proiectate în aer liber la București, pe Calea Victoriei 192A (vizavi de Casa Vernescu). La proiecții, programate la ora 20.20, vor participa regizorii și echipele filmelor, care vor răspunde întrebărilor publicului la sfârșit.

22
/08
/20

„Cineliteratura” – o punte între literatură și film, proiect realizat în parteneriat de Muzeul Național al Literaturii Române, Institutul Cultural Român și Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Dacin Sara, va fi lansat pe 25 august 2020.

22
/08
/20

Selecția de anul acesta include 21 de documentare românești care vor fi proiectate în aer liber. Astra Film Festival 2020 are un format hibrid, în aer liber și online, și aduce publicului un program alcătuit din cele mai bune 80 de documentare românești și internaționale, selectate din 3.000 de filme înscrise.

19
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Nu e de mirare că regizorul Mohammad Rasoulof este incomod pentru regimul politic autoritar din Iran. O dovedeşte din plin şi cel mai nou film al său, „„There Is No Evil” („Diavolul nu există”), o critică incisivă a pedepsei cu moartea.

17
/08
/20

Publicul Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul a decis sâmbătă, 15 august, prin vot electronic, câștigătorii celei de-a 17-a ediții.

14
/08
/20

Miercuri, 12 august, a început la Sfântu Gheorghe cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Indendepent ANONIMUL IIFF. Dacă în mod obișnuit la proiecții participau aproximativ 3500 de persoane, anul acesta evenimentul se desfășoară în condiții speciale, impuse de pandemie, numărul maxim de spectatori fiind de 400 de persoane la fiecare proiecție, multe dintre acestea sold-out.