VIDEO La finalul spectacolului „Paganini“, jucat la Teatrul Metropolis, un spectator şi-a făcut curaj şi a regizat momentul vieţii lui: şi-a cerut iubita în căsătorie.
Un articol de Monica Andrei|19 decembrie 2015
Vine o clipă în viaţa unui om care declanşează emoţia ce determină evenimentele pentru tot restul vieţii. Orice fată se visează mireasă, îşi imaginează o nuntă ca-n poveşti, cu tort etajat şi deznodământ cinematografic. Şi vrea ca să arate iubirea ei nesfârşită, cu trup şi cu suflet, cu lacrimi şi miracol, cu verighetă albă pe deget, să se întâmple într-un loc magic, care să rămână în memorie prin amintirea sfântă. De neuitat.
Am ajuns în teatru mai devreme, pentru că ştiam că va avea loc o cerere în căsătorie. Trebuia regizat într-un fel momentul, trebuiau stabilite detaliile, aranjată muzica de fond care trebuia să intre la finalul spectacolului când ieşeau actorii la aplauze; trebuia stabilit pe ce moment din spectacol va ieşi viitorul logodnic din sala de spectacol, ca să ajungă în culise şi locul unde trebuia să ajungă pe scenă ca pozele să iasă bine; ce loc va avea fotograful în sală, ca filmarea să fie de bună calitate. Toate acestea trebuiau să se întâmple fără ca viitoarea logodnică să bănuiască ceva.
Povestea lor de iubire scrisă cu inimile lor în filele albe ale timpului, cu bătăi de inimă şi gând a început acum o lună, când Monica Dudaş a apărut în sala de cursuri pentru dezvoltare personală devenind cursanta lui Valentin Sen. De atunci, dragostea lor a coborât din cer ca un fulger şi i-a îmbrăţişat cu flăcările ei tandre pentru totdeauna.
“M-am simţit ca într-un vis când am văzut-o, după lungi căutări şi aşteptări. Am simţit atunci că dragostea transcende gândurile, raţiunea… M-am văzut cu ea. La puţin timp ne-am mutat împreună” mi-a spus Valentin. Venise mai devreme la teatru pentru că făcea parte din regia momentului, iar eu voiam să ştiu tot despre cei care se iubeau.
Cumpărase două bilete în margine de rând, ca el să poată ieşi uşor. Ştia că îl va suna colega mea Brînduşa Ciolpan şi va ieşi din sală. În foaier îl aştepta buchetul de flori, fotograful care i-a pus lavaliera, iar colega mea l-a dus la cabina actorilor de unde trebuia să intre în scenă.
La finalul spectacolului, am intrat în sală să surprind emoţiile, să aud acel “DA” spus din inimă, să trăiesc emoţia cu ei. E ultima scenă: procesul. Paganini cântă la vioară şi hipnotizează lumea. Este condamnat. Heblu. Apare Satana (Sandu Gruia) îşi spune replica. Heblu. Lumină. Aplauze. Se închide cortina şi se deschide de trei ori. Actorii ies la aplauze şi se retrag în spatele scenei.
Scenariul serii continuă. Apare Valentin în scenă, curajos, salută publicul, vocea îi tremură puţin. Se adresează publicului. E sigur pe el. Anunţă că momentul nu face parte din spectacol ci din realitatea vieţii lui.
La doar câteva zile înaintea Crăciunului, printre actori, lacrimi de fericire, îmbrăţişări, sărutări, şi în genunchi Valentin i-a dat inelul de logodnă Monicăi şi i-a spus: “Te iubesc!”. În aplauzele publicului din sală şi a actorilor de pe scenă, le-am urat “Casă de piatră!”
Astăzi, la Teatrul Metropolis, cu tandre speranţe, vise înaripate, în lumina proiectoarelor, în prezenţa actorilor care joacă în spectacolul “PAGANINI”, în regia lui Mick Davis: Tudor Aaron ISTODOR, Gelu NIŢU, Mihai Gruia SANDU, Adelaida PERJOIU, Claudiu BLEONȚ, Elvira DEATCU, Ana CIONTEA, Petrișor STAN, Virginia ROGIN, Adrian CIOBANU, Neculai PREDICA, Meda VICTOR, Aurora PĂUNESCU, Olimpiu BLAJ, Liviu ROMANESCU, Răzvan DRAGU, Dragoș RUȘANU, a triumfat dragostea. Un teatru întreg a participat cu sufletul la organizarea bucuriei lor unice, de la maşinişti, cabiniere, sunetişti, luminişti, la actori şi noi cei din birouri.
Este a doua cerere în căsătorie care se întâmplă pe scena Teatrului Metropolis. Lucian Predica, jandarm de meserie, şi-a cerut soţia la finalul spectacolul „Zaruri şi cărţi”, în regia lui Florin Piersic Jr. şi a primit la Gala Metropolis, “Premiul pentru ce mai curajos spectator!” La gală a venit cu soţia şi cu fetiţa lor care avea un an. Doritorii sunt aşteptaţi, că noi le regizăm momentele, magic, ca la teatru, de vor ţine minte toată viaţa.
