„Don Juan“, „seducătorul fatal“, pe scena mare de la Teatrul Naţional Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/don-juan-seducatorul-fatal-se-va-juca-pe-scena-mare-de-la-tnb/

Regizorul Alexander Morfov revine duminică, 7 aprilie, la Bucureşti cu un moment teatral eveniment, spectacolul multipremiat Don Juan, pe scena mare de la TNB.

Un articol de Andrada Văsii|15 martie 2013

După turneul de succes cu ,,Exilaţii” de acum 3 ani, care l-a făcut cunoscut şi publicului din România, regizorul Alexander Morfov revine la Bucureşti cu un alt eveniment teatral, spectacolul multipremiat „Don Juan“ după Moliere, prezentat de Teatrul Naţional ,,Ivan Vazov” din Sofia.

Don Juan se va juca pe scena mare a TNB, într-o unică reprezentaţie, duminică 7 aprilie 2013, de la ora 19.00.

Unul dintre cei mai importanţi regizori bulgari ai momentului, autor şi al impresionantului spectacol ,,Vizita bătrânei doamne” de la TNB, Alexander Morfov ne propune o versiune proprie după o cunoscută capodoperă a dramaturgiei universale.

Apreciată drept una dintre cele mai interesante, pure şi filosofice interpretări ale mitului lui Don Juan, piesa lui Moliere e transpusă scenic de regizorul bulgar într-o viziune incitantă pentru cei care aşteaptă să-l reîntâlnească pe eternul seducător. Mai mult decât întruchiparea libertinului adulat, dorit şi invidiat, în viziunea lui Morfov, Don Juan este un „seducător fatal”, prevestitor de rele, întruchiparea fără limite a libertăţii: „libertatea este aidoma celebrităţii… depinde de societatea în care trăim.”

Info:

Spectacolul va fi supratitrat în limba română.

Biletele se pun în vânzare sâmbătă 16 martie, la Agenţia de bilete a TNB. Preţul biletelor : 50, 40, 30, 16 lei.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.