Drumul spre perfecțiune
https://www.ziarulmetropolis.ro/drumul-spre-perfectiune/

Volumul „Fiecare zi este un DAR” de Stefanos Xenakis a apărut recent la Editura Trei.

Un articol de Liliana Matei|10 noiembrie 2021

Bestseller, în Grecia, cartea alege o abordare care le poate deschide cititorilor ochii spre propria viață. În pofida a ceea ce majoritatea cărților de self-help ne îndeamnă – și anume, să tindem spre o stare de perpetuă fericire bazată pe succesul mult visat, Stefanos Xenakis ne invită să atingem perfecțiunea prin a fi, pur și simplu, senini, blânzi și iertători. „Nu se poate să te iubească toți. Înțelege asta și ți se va schimba viața. Însă tu să te iubești mai mult decât oricine altcineva. Doar atunci vei putea să îi iubești pe ceilalți”, scrie Stefanos Xenakis.

De ce să ne irosim viața căutând recunoașterea într-o lume a competiției, ne întreabă Xenakis, când putem să dobândim măreția străduindu-ne să fim cât mai buni cu putință? Ce înseamnă să fim cât mai buni? Să facem toate acele lucruri simple pe care le ignorăm în fiecare zi: să ne salutăm vecinii cu un zâmbet cald, să fim săritori cu ceilalți, să ne bucurăm de ocaziile care ne ies zilnic în cale, să gustăm farmecul vieții.

„Succes înseamnă să ai ceea ce îți dorești. Fericire însă înseamnă să îți dorești ceea ce ai. Cei mai mulți dintre noi o pățim când vine vorba despre fericire.” – Stefanos Xenakis

Emoționante, minunate și pline de compasiune, cele peste 100 de povești de viață pe care Xenakis ni le împărtășește ne învață că măreția se află în fiecare dintre noi și că ne putem atinge potențialul maxim fiind conectați la cea mai bună versiune a noastră.

Stefanos Xenakis locuiește la Atena și este antreprenor, speaker motivațional și un adevărat fenomen social media. Prima sa carte, „Fiecare zi este un DAR”, s-a aflat încă de la apariție în fruntea listelor de bestselleruri din Grecia, unde a rămas timp de 80 de săptămâni. De asemenea, este vorbitor TEDx și fondatorul ONG-ului Yes, I can, care organizează seminarii și ateliere în școli despre abilități de viață și importanța valorilor morale. Scrie articole pentru Lifo.gr, unul dintre cele mai vizitate site-uri de știri din Grecia.

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.