Ediţia europeană a revistei Newsweek ar putea fi închisă
https://www.ziarulmetropolis.ro/editia-europeana-a-revistei-newsweek-ar-putea-fi-inchisa/

Ediţia europeană a săptămânalului Newsweek, unul dintre cele mai prestigioase branduri din presa scrisă la nivel mondial, ar putea fi închisă la doar 18 luni după lansarea sa, potrivit politico.eu.

Un articol de Liliana Matei|18 iulie 2015

IBT Media, care deţine publicaţia Newsweek, a abandonat planurile privind dezvoltarea ediţiei europene a publicaţiei, această măsură având la bază eficientizarea costurilor, a relatat politico.eu, citând trei surse apropiate companiei, precizează Mediafax.

Ediţia europeană a Newsweek a funcţionat ca o entitate independentă, fiind editată de o echipă de jurnalişti cu sediul în Londra, coordonată de redactorul-şef Richard Addis, care însă şi-a dat demisia din această funcţie.

Cei opt jurnalişti care lucrau la versiunea tipărită a ediţiei europene a Newsweek ar putea să îşi piardă locurile de muncă. În schimb, un număr similar de angajaţi care lucrează pentru site-ul european al Newsweek ar urma să îşi continue activitatea, conform surselor citate.

După demisia lui Richard Addis, ediţia europeană a Newsweek va fi editată direct de la sediul central al publicaţiei, aflat în New York, şi coordonată de redactorul-şef al ediţiei americane, Jim Impoco.

Decizia de a restructura ediţia europeană a Newsweek vine la doar trei luni după ce IBT Media a anunţat că are planuri pentru dezvoltarea acestei publicaţii, care ar fi urmat să aibă un nou design şi noi colaboratori.

De cealaltă parte, citaţi de theguardian.com, reprezentanţii companiei IBT Media au susţinut că ediţia Newsweek dedicată regiunii EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) va fi supusă doar unor schimbări şi nu se va închide.

Aceştia au confirmat însă că, după demisia lui Richard Addis, publicaţia europeană a Newsweek este editată, în SUA, de Jim Impoco.

„Am simţit că acesta a fost un moment important pentru a crea o platformă editorială unificată, astfel încât să avem tot conţinutul Newsweek sub coordonarea lui Jim”, a declarat Johnathan Davis, directorul de conţinut al IBT Media.

Un nou şef editorial al echipei din Londra a Newsweek va fi numit în următoarea perioadă, iar site-ul european al publicaţiei va continua să funcţioneze, au mai spus reprezentanţii IBT Media.

IBT Media, care deţine site-ul International Business Times (ibtimes.com), a cumpărat publicaţia Newsweek de la IAC/InterActiveCorp, în 2013. Ediţia europeană a revistei a fost lansată în martie 2014, însă această versiune nu a reuşit să atragă suficiente venituri din publicitate. Veniturile din abonamente, în ciuda tirajului care ar fi de 70.000 de copii în Europa, au fost de asemenea dezamăgitoare, potrivit unei surse citat de theguardian.com.

Fondat în 1933, de un fost jurnalist al publicaţiei Time, Thomas J.C. Martyn, şi preluat de Washington Post în 1961, săptămânalul Newsweek este un nume de marcă al presei americane.

Newsweek şi-a încetat apariţia pe print pe 31 decembrie 2012, devenind apoi o publicaţie exclusiv digitală. În martie 2014, Newsweek şi-a reluat apariţia pe hârtie.

Oficialii IBT Media au anunţat în august 2013 că vor prelua marca Newsweek şi operaţiunile în online ale acestei publicaţii de la compania IAC, care deţinea la momentul respectiv revista. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică.

În 2010, The Washington Post, proprietarul de la momentul respectiv al Newsweek, a vândut publicaţia magnatului media Sidney Harman, care controlează grupul de internet american IAC, pentru 1 dolar.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.