Editura Corint va publica romanul „Fourteen Days: An Unauthorized Gathering“, editat de Margaret Atwood
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-corint-va-publica-romanul-fourteen-days-an-unauthorized-gathering-editat-de-margaret-atwood/

Grupul Editorial Corint a semnat un acord cu Houghton Mifflin Harcourt Books & Media pentru publicarea în limba română a volumului Fourteen Days: An Unauthorized Gathering, roman colaborativ ce integrează toate genurile literare, coordonat de scriitoarea Margaret Atwood, la care vor contribui zeci de autori celebri.

Un articol de Petre Ivan|19 aprilie 2021

Cartea va apărea în imprintul Corint Fiction în primăvara anului 2022, simultan cu lansarea internațională.

Fourteen Days este o variantă modernă a Decameronului. În romanul lui Boccacio,  călătorii se adăpostesc din calea Morții Negre într-o vilă de la marginea Florenței, unde își deapănă poveștile. În Fourteen Days, un grup de vecini se adună pe acoperișul clădirii în care locuiesc, în Manhattanul pustiit la debutul pandemiei de Coronavirus, și își împărtășesc amintiri și întâmplări dintre cele mai surprinzătoare, mai intime, mai terifiante și mai înduioșătoare.

Margaret Atwood, editoarea coordonatoare, a lansat invitația de a contribui către un grup eclectic de scriitori, de la autori de romane de dragoste, mistery sau science fiction, la autori de literatură pentru copii, poeți, academicieni și jurnaliști. Între aceștia se numără Angie Cruz, Emma Donoghue, Dave Eggers, Diana Gabaldon, Tess Gerritsen, John Grisham, Maria Hinojosa, CJ Lyons, Celeste Ng, Mary Pope Osborne, Ishmael Reed, Hampton Sides, Nafissa Thompson-Spires și Monique Truong.

Fiecare dintre autorii invitați creează câte un personaj care spune o poveste în palimpsest creativ rar întâlnit în peisajul literaturii americane.

Personajele au multe de împărtășit despre viața în pandemie și despre viață, în general, stârnind discuții, dezbateri, chiar și certuri în toată regula, pentru ca apoi să-și găsească împăcarea în momente de neașteptată empatie.

Romanul este proiectul de suflet al scriitorului Doug Preston, președintele Authors Guild – organizația profesională a scriitorilor americani. De altfel, câștigurile din drepturile de autor vor merge către Authors Guild Foundation, ramura caritabilă și educațională a organizației, pentru susținerea autorilor americani în pandemie.

Noul roman va sta alături de alte volume semnate Margaret Atwood și publicate în colecția Corint Fiction: Mireasa hoțomană, Alias Grace și Femeia-oracol, acesta din urmă în curs de retipărire.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.

05
/07
/23

Miercuri, 5 iulie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Epoca liderului cu mână de fier” de Gideon Rachman, câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice. Volumul este publicat de curând, la Editura Polirom (traducere din limba engleză de Dan Bălănescu).

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.

06
/06
/23

„Quilt”, cea mai nouă carte a scriitoarei Veronica D. Niculescu, din care vă oferim un fragment, a fost lansată pe 27 mai la Salonul Internaţional de Carte Bookfest și se află pe lista celor mai vândute titluri ale Editurii Polirom la această ediție a târgului.

05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.