„El reino”. Politica pentru avansaţi ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/el-reino-politica-pentru-avansati-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Realizator de seriale TV şi de filme, Rodrigo Sorogoyen este unul dintre noile talente din cinematografia spaniolă. Distribuit în sălile din România de Transilvania Film, „El reino” („Jocuri de putere”, 2018), deja penultimul său lungmetraj (între timp a lansat în 2019 şi „Madre”), este un impunător thriller politic.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 noiembrie 2019

Primul lucru care atrage atenţia la „El reino” este ritmul frenetic.

Încă din primele secvenţe, suntem luaţi pe sus şi absorbiţi fără drept de împotrivire în mijlocul a ceea ce pare o gaşcă politică dintr-un oraş de coastă din Spania, care îl are în centru pe Manuel (jucat de Antonio de la Torre, unul din marii actori spanioli ai momentului).

Nu ştim care sunt relaţiile între personaje. Nu le ştim trecutul. Nu intuim ce urmăresc. Sperăm doar că toate acestea vor fi lămurite pe parcurs – lucru care, evident, se întâmplă.

Şi este admirabil felul în care Rodrigo Sorogoyen şi co-scenarista sa, Isabel Peña, livrează informaţiile una câte una şi devoalează amploarea „regatului”, dominat de complicitate, dar şi de suspiciune  – de la nivel local şi regional şi până la nivel naţional şi chiar european.

Rapid, aflăm doar că unul dintre politicieni este arestat, iar asta riscă să ducă la deconspirarea şi căderea întregului imperiu în care politica este strâns legată de interesele de afaceri şi de mass-media. De aici şi corupţia.

Dincolo însă de subiect, construit parcă pentru a explica precaritatea morală de la baza crizei economice şi politice prin care trece Spania de mai mulţi ani şi care a dus la erodarea partidelor tradiţionale şi la apariţia unor mişcări noi (atât civice, cât şi extremiste), „El reino” impresionează prin stil.

Aparatul de filmat este mereu în  mişcare şi se apropie uneori teribil de mult de personaje, în special de protagonist, câteodată în unghiuri nefireşti, pentru a destabiliza privitorul şi pentru a surprinde mimica, pentru că şi cea mai mică grimasă poate fi semn de slăbiciune şi de trădare, într-o lume în care fiecare se teme de celălalt.

Este o încordare permanentă, gata oricând să explodeze.

Apoi, montajul este unul alert, iar secvenţe cu schimbări rapide de perspectivă între personaje sunt alternate cu planuri-secvenţă pline de tensiune şi cu o elegantă coregrafie a aparatului de filmat, în care se poate remarca cel mai mare talent al lui Rodrigo Sorogoyen, şi anume forţa de a produce suspans aparent din nimic (ajutat, e drept, şi de muzică).

„El reino” este portretul unei lumi decăzute, în care politicieni versaţi şi veroşi se îmbogăţesc ilegal şi controlează cinic o ţară, în timp ce tinerii sunt arătaţi ca fiind naivi şi nepăsători, interesaţi mai degrabă de distracţie, sex şi droguri. Vina pentru declin pare însă mai curând difuză – e un marasm moral generalizat.

Rodrigo Sorogoyen nu satirizează această lume, nu o prezintă grotesc, nu o judecă tranşant, nu o demască violent. Alege să ne-o arate din interior sub forma unui captivant thriller politic realizat în vechea tradiţie a acestui gen în Europa şi America. Fiecare e liber să tragă propriile concluzii, după cum invită şi finalul deschis.

„El reino” („Jocuri de putere”) a intrat în cinematografe la 8 noiembrie, fiind distribuit de Transilvania Film.

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.