Emmanuel Courcol: „Perioada pe care o trăim arată cât de multă nevoie avem de cultură”
https://www.ziarulmetropolis.ro/emmanuel-courcol-perioada-pe-care-o-traim-arata-cat-de-multa-nevoie-avem-de-cultura/

INTERVIU Invitat special al Festivalului Filmului Francez din România, regizorul Emmanuel Courcol vorbeşte într-un interviu despre „Un triomphe” (2020), al doilea lungmetraj al său, ales cea mai bună comedie la Premiile Academiei Europene de Film.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 iulie 2021

Filmul francez „Un triumphe” (2020) a fost ales cea mai bună comedie a anului trecut la Premiile Academiei Europene de Film. Lungmetrajul are primele proiecţii în România în cadrul celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Filmului Francez (FFF), care se desfăşoară între 1 şi 11 iulie în 12 oraşe din ţară.

La proiecţia de sâmbătă, 3 iulie, de la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti, va fi prezent şi regizorul Emmanuel Courcol, invitatul special al FFF. Cu această ocazie, Ziarul Metropolis publică în exclusivitate în România un interviu acordat online de cineastul francez la începutul anului unui grup restrâns de jurnalişti din mai multe ţări. Participarea Ziarului Metropolis la interviu a fost intermediată de Bad Unicorn, distribuitorul în România al filmului.

Etienne (Kad Merad), un actor deseori fără loc de muncă, dar şarmant, conduce un workshop de teatru într-o închisoare, unde adună o trupă improbabilă de deţinuţi pentru a pune în scenă celebra piesă „Aşteptându-l pe Godot” a lui Samuel Backett. Când i se permite să ducă această trupă pitorescă de condamnaţi într-un turneu în afara închisorii, Etienne are în sfârşit şansa să se împlinească. Fiecare reprezentaţie e un nou succes, iar între acest grup de actori ad-hoc şi regizorul lor se dezvoltă o relaţie unică. Dar se apropie ultimul spectacol, la Paris. Oare ultima lor noapte împreună va fi cea mai mare reuşită dintre toate?

Emmanuel Courcol este actor şi regizor de teatru şi film. „Un triumphe” este al doilea său lungmetraj ca regizor, după „Cessez-le-feu” (2016).

Kad Merad şi Emmanuel Courcol

Cât de dificil a fost să integraţi piesa de teatru în structura filmului?

A fost o adevărată provocare să integrez această piesă, și în special repetițiile. Repetițiile sunt de evitat într-un scenariu. Însă lucrul la mizanscenă înseamnă a repeta. Aşa că, pentru a o face interesantă, am ales din piesă cele mai vii şi mai accesibile fragmente, cele mai interesante pentru public. Am încercat să scriu repetiţii surprinzătoare, amuzante, emoţionante.

Cât de complicat a fost castingul?

Găsirea unor actori care să fie credibili ca deţinuţi şi care să poată juca într-un registru extrem de realist, iar uneori într-un registru teatral, unde era nevoie să dezvolte ceva foarte special, a fost a doua provocare a filmului. Trebuia să arăt că o interpretare cu acest tip de actori, care ar fi deţinuţi, ar fi extrem de diferită de o interpretare cu actori profesionişti.

Ce v-au oferit discuţiile cu Jan Jonson (scenariul e inspirat dintr-un caz real petrecut la mijlocul anilor `80 în Suedia şi care l-a avut ca protagonist pe actorul şi regizorul de teatru Jan Jonson – n.r.)? De ce aţi decis să îl integraţi în procesul creativ?

Nu pot să spun că l-am integrat pe Jan în procesul creativ. Am avut discuții cu el, pentru că era interesant să îl ascult povestind diverse lucruri. Nu am scris împreună cu el. L-am ascultat, l-am analizat, pentru că este în sine un personaj. Dar am vrut să separ lucrurile. Jan nu este personajul Étienne. Étienne e mai sumbru, mai furios, mai frustrat. Jan e mai solar, mai luminos, mai aproape de lumea lui Beckett.

Filmul vorbește despre viață și artă și cum se influețează reciproc. Cum vedeți legătura între ele, în special într-o perioadă ca asta?

Cred că perioda pe care o trăim în acest moment arată cât de multă nevoie avem de artă și de cultură. Iar filmul arată că accesul la cultură este esențial în locuri unde oamenii sunt privați de ea, în special în închisoare. E un motor de reintegrare foarte puternic și foarte important.

De ce a fost important să filmaţi într-o închisoare reală? Aţi arătat filmul acolo?

Unele filmări s-au făcut în studio, în special repetițiile, pentru că erau locuri ușor de reprodus şi aveam timp. În rest, am filmat într-o închisoare reală, pentru că am vrut să am un decor extrem realist. Funcționarea închisorii în film e foarte fidelă funcţionării reale a închisorii în care am filmat.

A fost o proiecție și în închisoarea respectivă. A fost important pentru mine să arăt filmul angajaților, în special gardienilor. A fost interesant, pentru că le-a plăcut filmul, au reacționat pozitiv. Au spus că nu le prezint slujbele cu stereotipuri şi în alb-negru, şi exact asta am vrut.

Care este opinia dvs. despre pedeapsă și reabilitare în închisoare?

Cred că acest tip de proiect de teatru trebuie să se adreseze oamenilor care au făcut fapte grave, pentru a putea să se reintegreze în societate. Vedeţi filmul fraţilor Taviani, „Caesar Must Die”, unde piesa lui Shakespeare e jucată de mafioţi. Asta e ideea şi în filmul meu. Aceşti oameni trebuie să treacă printr-un astfel de proces ca să reintre în societate.  Iar reabilitarea poate fi făcută mai uşor aşa.

Care a fost provocarea principală în realizarea filmului?

Cum am mai spus – cum să integrez teatrul în cinema. Poate să fie antinomic. E complicat la scriitură și apoi la mizanscenă. Dar e extrem de interesant de făcut. Am un trecut de actor de teatru. Mai târziu am ajuns la regia de teatru și apoi la regia de film. Cred că buna cunoaștere a realității teatrale m-a ajutat să fac ceva credibil. A fost important să știu exact cum funcționează teatrul în realitate. Până acum nu am văzut niciun film care să mă satisfacă la acest nivel, care să reprezinte teatrul bine. Sper că aici funcționează.

Pentru personajul Étienne, a fost important faptul că am o cunoaştere intimă a frustrărilor şi a dificultăţilor unui actor de teatru. Pentru că am experimentat şi eu astea, am putut să construiesc mai bine personajul, aproape să mă identific cu el.

Photo Credit: Carole Bethuel

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.