Eu, Seinfeld si tumoarea – cinismul învinge boala
https://www.ziarulmetropolis.ro/eu-seinfeld-si-tumoarea-cinismul-invinge-boala/

Care este legătura dintre Seinfeld şi o tumoare pe creier? Adrian Novac ne invită să descoperim răspunsul în romanul său de debut, „Eu, Seinfeld şi tumoarea”, inspirat din propria sa întâlnire cu „apocalipsa medicală”.

Un articol de Teodora Gheorghe|6 ianuarie 2014

CRONICĂ DE CARTE Care este legătura dintre Seinfeld şi o tumoare pe creier? Adrian Novac ne invită să descoperim răspunsul în romanul său de debut, Eu, Seinfeld si tumoarea“, inspirat din propria sa întâlnire cu „apocalipsa medicală“.

Pentru Andrei, anul 2012 aduce, într-adevăr, sfârşitul unei lumi. Existenţa sa de om perfect banal se cutremură când află că are un neurinom, sau, după cum ne informează chiar împricinatul, “Un creier mai mare decât al lui Einstein”.

Întreg universul său, până atunci neclintit, începe să deraieze de la axa liniştii rutiniere, iar protagonistul îşi începe marea călătorie în labirintul spaimelor.

Şi cum ar putea fi altfel, când la capătul tunelului îi face cu ochiul doamna cu coasa? În rest, se poate considera un tip norocos. Acasă îl aşteaptă Melania, soţia iubitoare şi cei doi copii, Eva şi Matei.

Un prieten face rost miraculos de o sumă indecentă de bani, care îi permite să vadă viaţa în nuanţe mai puţin sumbre, graţie doctorului Samii, binefăcătorul său din Germania.

Simona, îngerul din spatele tastelor, îi trimite e-mailuri în care îl călăuzeşte pe calea cea bună prin sfaturi spirituale.

În ciuda înlănţuirii mai mult sau mai puţin bizare de întâmplări băftoase, Andrei se loveşte (nu doar cu capul) de ostilitatea unei societăţi în care nu numai oamenii sunt bolnavi, ci şi sistemul medical.

Cucuiul de indiferenţă rezultat din impact se evaporă abia când paşii îl poartă în afara ţării. Până atunci, coşmarul include priviri răutăcioase, grimase intimidante, o lipsă stupefiantă de empatie şi, surprinzător sau nu, o psihiatră irascibilă cu vocabular licenţios.

Eu, Seinfeld si tumoarea

Eu, Seinfeld si tumoarea, de Adrian Novac

Adrian Novac îşi condimentează textul cu un cinism încântător. Ştie că la urma urmei, când moartea bate la uşă, a-ţi plânge de milă nu e varianta cea mai sănătoasă.

Umorul lui se încadrează într-o categorie aparte, a învingătorilor cerebrali şi autoironici.

În povestea cu iz biografic, sarcasmul reprezintă metoda cea mai eficientă de supravieţuire: „Hm, habar n-aveam că există peste un milion de pagini doar pe Google.com despre această tumoare. Noroc cu boala, că mai află omul una, alta.”

Războiul tragi-comic dintre om şi tumoare oferă o lecţie importantă tuturor celor care se simt copleşiţi de apăsarea unui destin aparent implacabil: nimic nu este imposibil, chiar dacă te afli în plină apocalipsă. Orice sfârşit aduce cu sine o renaştere.

„Dacă sunteţi curioşi cum am tras lozul medical necâştigător şi am ajuns, în final, să spun fericit Dear brain tumor. F*ck you. I won, citiţi romanul meu de debut”, ne spune Adrian Novac.

Foto cu Seinfeld și “Eu, Seinfeld si tumoarea” – wikipedia, Facebook

22
/04
/21

CARTEA DE CINEMA A apărut recent, la Editura Universităţii din Bucureşti, o substanţială şi pasionantă carte: „Umorul între divertisment şi ideologie. O istorie culturală a filmelor de comedie din România comunistă (1948-1965)”. Volumul - lectură obligatorie - este teza de doctorat a tânărului istoric Eugen Ignat.

22
/04
/21

Asociația Culturală Control N a lansat programul educațional Eu x 3 – ateliere de autocunoaștere prin scris pentru liceeni. Atelierele se desfășoară în perioada 12-30 aprilie 2021, în trei licee bucureștene: Liceul Teoretic “Ștefan Odobleja”, Liceul Teoretic Bulgar “Hristo Botev” și Liceul Teoretic Atlas.

22
/04
/21

Vineri, 23 aprilie, la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită la a doua ediție a întâlnirilor „Merită să discutăm despre”. Vom avea de această dată un dialog cu oameni care au o experiență lungă în a crea ocazii în care copiii și adolescenții să se poată exprima, să aibă acces la cărți și lectură, la explicații în plus și ajutor la lecții.

21
/04
/21

Pe 25 aprilie 2021, de la ora 19.30, Radio România Cultural se alătură miilor de femei din toată lumea care vor citi prologul cărții „Rugăciune pentru Cernobîl”, a scriitoarei Svetlana Aleksievici, laureată cu Premiul Nobel în anul 2015.

20
/04
/21

Scriitorul israelian David Grossman este laureat al Berman Literature Prize pentru romanul Iti hayim meshek harbe (2019, traducere în limba suedeză de Natalie Lantz: Med mig leker livet, 2020), publicat și în limba română, în anul 2020, în colecția „Biblioteca Polirom”, cu titlul De mine viața și-a tot rîs, traducere din limba ebraică de Gheorghe Miletineanu.

20
/04
/21

Joi, 22 aprilie, la ora 19.30, profesorul de psihologie și neuroștiințe la Princeton Michael S.A. Graziano va fi invitat la un dialog #live #online, în limba engleză, cu Alexandru Babeș, conducătorul grupului de neurofiziologie senzorială în cadrul Departamentului de Anatomie, Fiziologie şi Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureşti, și Dragoș Iliescu, antreprenor și profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică.

19
/04
/21

Cărțile asupra cărora ne oprim de această dată – „Dosarele mamei mele”, „Patrula djinnilor” și „Așa începe răul” – își poartă cititorul din Budapesta lui Kádár, în Madridul lui Franco și de acolo în tumultuoasa lume a mahalalelor de la periferia unei metropole indiene.

19
/04
/21

Marți, 20 aprilie, ora 19.30 vă invităm la o întâlnire Humanitas live online cu istoricul britanic Mark Galeotti, expert în istoria modernă, politica și securitatea Rusiei, și jurnalistul Marian Voicu despre volumele Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul și O scurtă istorie a Rusiei. De la cneazul Rurik la Vladimir Putin apărute în colecția Istorie a Editurii Humanitas.