Eugen Ionescu & Cioran. Sau telefoanele de la miezul nopţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/eugen-ionescu-cioran-sau-telefoanele-de-la-miezul-noptii/

În primăvara anului 1967, Eugen Ionescu, aflat în Elveţia, la tratament, trece printr-o criză severă de depresie, pornită din falsa impresie că piesele sale nu mai sunt jucate şi că celebritatea îi apune. Ca să-şi depăşească starea, dramaturgul bea cantităţi însemnate de alcool, fapt care îi accentuează criza.

Un articol de Petre Ivan|26 noiembrie 2014

Intrat într-un cerc vicios din care nu mai ştie cum să scape, Eugen Ionescu sună un vechi prieten, Emil Cioran, care, din propovăduitor al sinuciderii, devine psihiatru de ocazie, după cum notează în Caietele sale filosoful autoexilat la Paris.

„E[ugen] îmi telefonează din Lucerna, unde ar trebui să facă o cură într-o clinică. E ora 10 dimineaţa şi îmi spune că nu mai rezistă; că nu poate ieşi din crizele de depresie şi mă întreabă cum fac ca să trăiesc. Îi răspund că exact aceeaşi întrebare mi-o pun şi eu, şi că mă admir că pot să continui. Eu însă nu beau, şi i-am spus lui E[ugen] că alcoolul e diabolic, că atâta vreme cât o să bea nu va putea ieşi din infern […].”

„E[ugen] telefonează taman la miezul nopţii de la Zürich. Plânge, suspină, miorlăie aproape, îmi spune c-a băut în cursul serii o sticlă de whisky, că e în pragul sinuciderii, că-i e frică […]. Îl implor să nu mai bea, să plece din Elveţia şi să se interneze într-o clinică la Paris, ca să poată fi vizitat. […] I-am spus că trebuie neapărat să se abţină de la alcool; îmi spune că nu poate ; c-a încercat şi ştie că-i e cu neputinţă. […]

I-am spus că dacă nu renunţă măcar o săptămână-două la alcool, e pierdut. Astăzi i-am spus: nu bea, dacă simţi că ai poftă să bei, ia o carte de rugăciuni, spune o rugăciune. Îmi spune că nu mai poate să se roage, că a încercat mai de mult, dar că acum îi e cu neputinţă. Şi începe iarăşi să se plângă şi să protesteze: Nu mai sunt jucat în Germania etc. […].”

Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, 1986

Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, 1986

‘E[ugen] îmi telefonează de două ori pe zi de la Zürich. Dimineaţa îmi promite că nu bea, seara e beat şi-mi vorbeşte despre sinucidere. Iar eu, care am făcut apologia sinuciderii, încerc să-l împiedic s-o facă”.

„Celebritatea este o otravă pentru el, un drog ce i-a adus [lui Ionescu] doar neajunsuri, din care nu se-alege cu nicio bucurie adevărată: o tortură, o pedeapsă, o veritabilă agonie, de care însă nu s-ar putea lipsi. […] Alcoolul şi celebritatea sunt lucrări ale diavolului. Să nu cazi în patima celui dintâi, să n-o cauţi pe cea de-a doua. Două primejdii care nu mă pândesc, chiar dacă în tinereţe am trecut foarte aproape de prima”.

Un an mai devreme, în dimineaţa zilei de 2 iulie 1966, Cioran se întorcea „beat criţă” după un pantagruelic chef nocturn alături de Eugen  Ionescu: „Este incredibil cât poate E[ugen] să mănânce şi să bea”, nota Cioran în jurnal.

surse: Andrei Oişteanu – Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură, Iaşi, Polirom 2010, istorii regăsite.wordpress.com, historia.ro

Foto: Eugen Ionescu şi Emil Cioran – piiaf.com, wikipedia

12
/03
/23

Luna martie a fost scrisă în destinul ei. S-a născut pe 8 martie 1936 și a murit pe 18 martie 1994. Nici șaizeci de ani n-a petrecut pe acest pământ, dar în acest timp a devenit una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului românesc. Gina Patrichi.

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

17
/02
/23

E noapte, străzile sunt pustii și la Haga sigur e frig în miezul iernii. Dar tocmai se intră într-un nou deceniu cu mare entuziasm. Anul abia a început și oamenii își fac planuri. În hotelul Des Indes din orașul olandez însă, o ființă extraordinară își face ieșirea din scenă.

16
/12
/22

„M-am născut în anul 1707, la Veneţia, într-o casă mare şi frumoasă, aşezată între podul Namboli şi podul Donna-Onesta, în colţul străzii Ca cent’anni din parohia San Toma.” Era una din ultimele zile ale iernii anului 1707, era 25 februarie, era magica Veneția.

23
/11
/22

20 de însemnări din jurnalele ținute de Charles Bukowski în ultimii ani de viață, pe când era deja septuagenar și o legendă a undergroundului literar american, așa cum apar în volumul „Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul” (Editura Polirom, 2022, traducere de Cristian Neagoe).

10
/10
/22

Romeo Pop a fost actor al Teatrului Bulandra timp de 27 de ani. Născut la Aiud în 1952, a absolvit UNATC în 1975 la clasa marelui Octavian Cotescu. În 2007, la inițiativa sa și a lui George Ivașcu, se deschidea Teatrul Metropolis din București.

08
/10
/22

Ion Țuculescu este pictorul care a învățat singur să picteze studiind tablouri, obiecte create de meșteri populari, răniți de război, țărănci care muncesc la câmp și atâtea alte ființe și lucruri demne de a fi descoperite.