Eveniment unicat în România – Festivalul internaţional de percuţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/eveniment-unicat-in-romania-festivalul-international-de-percutie/

Artişti percuţionişti renumiţi şi apreciaţi vin de pe importante scene ale lumii la Sala Radio, pentru a da viaţă unui eveniment unicat în România: International Percussion Music Radio Festival – Festivalul Internaţional de Percuţie, desfăşurat în perioada 10-15 martie 2014.

Un articol de Petre Ivan|27 februarie 2014

Artişti percuţionişti renumiţi şi apreciaţi vin de pe importante scene ale lumii la Sala Radio, pentru a da viaţă unui eveniment unicat în România: International Percussion Music Radio Festival – Festivalul Internaţional de Percuţie, desfăşurat în perioada 10-15 martie 2014.

Folosind unele instrumente muzicale familiare publicului, dar şi altele exotice, cu o formă adesea amuzantă, dar însumând o gamă extrem de variată de sonorităţi deosebite (precum timpanul, toba, tamburina, vibrafonul, marimba, xilofonul etc.), artiştii vor interpreta lucrări ce pun în valoare aceste mijloace de expresie care fac parte din cea mai veche familie de instrumente folosită pe Pământ, după vocea umană.

‘Un eveniment pe care ai ocazia să îl vezi şi să îl asculţi o dată la doi ani, Festivalul Internaţional de Percuţie reuneşte artişti de renume mondial, atât solişti cât şi ansambluri de percuţie, împreună cu Orchestrele şi Corurile Radio.

Programul festivalului include o varietate de lucrări, care pun în valoare spectaculozitatea instrumentelor de percuţie, atât melodice cât şi ritmice.

Eveniment

Concertul de vibrafon şi orchestră de Jordan Gudefin, pe care îl voi interpreta alături de Orchestra Naţională Radio este unic prin formula orchestrală abordată (orchestră de suflători şi 7 percuţionişti) şi foarte atrăgător prin armonia şi melodicitatea puse în pagină într-o manieră originală’, declară Alexandru Anastasiu, iniţiator şi coordonator artistic al evenimentului, solist instrumentist al Orchestrei Naţionale Radio şi unul dintre cei mai activi artişti percuţionişti români (specializat în marimbă şi vibrafon).

Vor fi şase zile de evenimente speciale, în care vor evolua, în fiecare seară de la ora 19.00, o parte dintre cei mai mari artişti percuţionişti din lume, din ţări ca Japonia, Taiwan, Belgia, Franţa, dar şi din România, trei dintre ansamblurile instituţiei – Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio, dar şi Percussion Studio Group, format din instrumentişti ai Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Aceştia vor aborda un repertoriu ce cuprinde lucrări ale celor mai apreciaţi compozitori pentru instrumente de percuţie, rezultând un festival de care orice prestigioasă sală de concerte din Europa ar fi mândră.

Printre invitaţii pe care îi veţi aplauda în cele şase seri de evenimente speciale la Sala Radio se numără CHIN CHENG LIN, SHINITI UENO, EMMANUEL SEJOURNÉ, LUDWIG ALBERT, dar şi ansamblul GAME (ROMÂNIA), condus de ALEXANDRU MATEI, ansamblul biNgbang – al Academiei de Muzică din Zagreb, Croaţia, condus de IGOR LEŠNIK, dirijorul francez AMAURY DU CLOSEL, la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, flautista româncă IOANA TURCU, dirijorul german GERD SCHALLER, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio.

Eveniment

Festivalul Internaţional de Percuţie la Sala Radio se va încheia festiv printr-o Gală derulată cu participarea tuturor soliştilor şi ansamblurilor de percuţie invitate la eveniment şi cu participarea Corului Academic Radio, pregătit de dirijorul DAN MIHAI GOIA.

Eveniment

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate ‘Bilete.ro’, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto cu Eveniment unicat în România, Festivalul internaţional de percuţie – wikipedia, facebook

21
/04
/23

Festivalul Internațional „Vara Magică" invită pentru a 12-a vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în sezonul cald să vină la seria de opt concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 5 iulie și 23 august, în serile de miercuri, de la ora 19.30, la Ateneul Român.

20
/04
/23

Doar o zi ne mai desparte până la cel mai așteptat spectacol de muzică și dans, susținut de Georgian Legend. Cei mai apreciați 40 de artiști georgieni de muzică și dans, revin mâine 21 aprilie pe scena Sălii Palatului din București cu show de excepție. Prințese și prinți ai dansului vor încânta publicul cu dansuri pe melodii georgiene din vremuri de poveste, demult apuse.

20
/04
/23

Miercuri, 26 aprilie 2023 (19:00), concertul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO va fi dedicat în exclusivitate genialului Wolfgang Amadeus Mozart, care în doar 35 de ani de viață a „respirat" muzică, lăsând în urma sa peste 800 de lucrări (simfonii, concerte, opere etc.), compuse începând de la vârsta de 5 ani!

19
/04
/23

Evenimentul sub umbrela „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural / Musical Bridges Through Cultural Entrepreneurship”, proiect derulat de ARTmania Festival alături de Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival și la inițiativa ARTmania Events a avut loc în perioada 6-9 aprilie în Oslo, Norvegia.

19
/04
/23

Proiectul AdMusicam Concert Series, o componentă a programului de instruire #AdMusicam, adresat muzicienilor cu vârste între 16 și 25 de ani, revine, după o perioadă de absență cauzată de restricțiile din timpul pandemiei, cu un nou concert, care va avea loc marți, 25 aprilie 2023, ora 19.00, la Muzeul Municipiului București - Palatul Suţu.

10
/04
/23

Marți, 11 aprilie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” aniversează 60 de ani de la prima sa repetiție. Celebrul ansamblu a fost fondat în anul 1963, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, de către profesorul, dirijorul și muzicianul Marin Constantin.

05
/04
/23

În weekendul 21-23 aprilie, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” participă în premieră la a șaptea ediție a Festivalului Spotlight, eveniment de artă vizuală în aer liber, organizat în București.

31
/03
/23

100 de ani de la nașterea muzicologului, profesorului și criticului muzical Viorel Cosma (1923-2017), unul dintre cei mai importanți specialiști în muzica lui George Enescu, vor fi marcați azi, de la ora 10:00, în Sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică din București.

30
/03
/23

Joi, 6 aprilie 2023 (ora 19.00), cunoscuta solistă vocală IRINA SÂRBU aniversează 20 de ani de activitate artistică printr-un concert prezentat alături de BIG BAND-ul RADIO, dirijat de SIMONA STRUNGARU. Din repertoriu nu vor lipsi piese precum ”Fascinating Rhythm”, ”Our Love Is Here To Stay”, ”I Got Rhythm”, ”A Foggy Day”, ”Travelin' Ligh”.

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.