Expoziția „Fascinații europene” vă așteaptă la Biblioteca Metropolitană București
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-fascinatii-europene-va-asteapta-la-biblioteca-metropolitana-bucuresti/

La Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) va avea loc vernisajul expoziţiei personale de pictură „Fascinaţii europene” a artistului Titi Gheorghiu, parte din Stagiunea Permanentă de Artă Plastică Temeiuri. Evenimentul este programat luni, 13 septembrie 2021, începând cu ora 18:00, la Artoteca BMB.

Un articol de Liliana Matei|12 septembrie 2021

Pe simeze își vor găsi locul aproximativ 30 de lucrări, ulei pe pânză, de diverse dimensiuni care ne poartă pașii prin Toscana, Positano, Veneția, Paris, Annecy, Colmar, Delft, București, Sibiu, Sighișoara, anunță BMP. Pictorul respectă valorile clasice și tradiționale și impresionează atât prin tematică, cât și prin cromatica caldă și variată care pune în valoare frumusețea creațiilor sale: portrete, peisaje, natură statică.

Titi Gheorghiu, un artist mai puțin cunoscut publicului român, este premiat și recunoscut la nivel internațional, amintim: Premiul Orașelor de Artă ale Europei, cu lucrarea Omagiu lui Michelangelo, Marele Premiu Național al Italiei, cu lucrarea Amintindu-ne de Canaletto, lucrare expusă alături de lucrări semnate de Renato Guttuso și Salvador Dali, Câștigător al plachetei comemorative Artistul Secolului 20 – Academia Roma sau al Marelui Premiu al orașului Geneva cu lucrarea Vechiul târg al Sighișoarei.

A expus în cele mai importante centre culturale ale lumii, precum: Expoziția Mondială de Artă de la New York, Expoziția de la Banca Mondială – Washington, Expoziția Art European Show de la Geneva, Marea Galerie Belenky din Soho – New York, expoziția Artiști faimoși în vitrină din Florența, iar din 2013 expune permanent în cadrul Ligii Profesioniste a Artiștilor Americani, cu sediul la New York. Are lucrări în colecţii private din Bucureşti, Atena, Paris, Tel Aviv, Munchen, Viena, Montreal, New York, Pennsylvenia, Chicago, Los Angeles. Este singurul pictor român menționat 4 ani consecutiv, 1999-2002, în „Dicționarul Mondial de Artă”.

„Să nădăjduim că pictura lui Titi Gheorghiu va cunoaște și în țară prețuirea pe care a avut-o, și încă o mai are prin străinătăți”, a comentat criticul de artă Tudor Octavian.

În deschiderea evenimentului vor vorbi despre artist și creațiile sale curatorii expoziției, Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice, și Radu George Serafim, critic de artă.

Iubitorii de artă pot vizita expoziția în perioada 13–22 septembrie, de luni până vineri, între orele 09:00 și17:00, conform programului Artotecii BMB, Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4. Evenimentul se va desfășura în condiții de deplină siguranță atât pentru public, cât și pentru personal, în conformitate cu prevederile legale în vigoare impuse în contextul epidemiologic.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

18
/01
/24

Prima expoziția a anului 2024 din programul curatorial al galeriei Arsmonitor este totodată și un prim solo-show dedicat artistului vizual Răzvan Neagoe, unul din artiștii reprezentați de galerie.

15
/01
/24

Peste 50.000 de perechi de ochi au avut plăcerea să privească expoziția Efectul Picasso în cele 4 luni de când s-a deschis. Vizitatori de toate vârstele au fost impresionați de cele 46 de lucrări de Pablo Picasso din colecția familiei sale, precum și de cele 65 de lucrări semnate de 37 de artiști români contemporani influențați de opera gigantului spaniol.

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.