Expoziţia ‘Stejar pentru Rege – Flori pentru Regină’, de Ştefan Câlţia, la Galeria Annart
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-stejar-pentru-rege-flori-pentru-regina-de-stefan-caltia-la-galeria-annart/

Expoziţia „Stejar pentru Rege – Flori pentru Regină”, semnată Ştefan Câlţia, se va deschide, joi, la Galeria Annart, informează un comunicat transmis AGERPRES de instituţia gazdă. Reunind lucrări de pictură, desen şi gravură şi reprezentând capitolul V din proiectul „Şapte poveşti cu Ştefan Câlţia” al Galeriei Posibile, expoziţia include o selecţie de lucrări de mare […]

Un articol de Andrada Văsii|1 noiembrie 2012

Expoziţia „Stejar pentru Rege – Flori pentru Regină”, semnată Ştefan Câlţia, se va deschide, joi, la Galeria Annart, informează un comunicat transmis AGERPRES de instituţia gazdă.

Reunind lucrări de pictură, desen şi gravură şi reprezentând capitolul V din proiectul „Şapte poveşti cu Ştefan Câlţia” al Galeriei Posibile, expoziţia include o selecţie de lucrări de mare intensitate simbolică din colecţia Casei Regale a României, de la Săvârşin şi de la Palatul Elisabeta, realizată de curatorul expoziţiei Adrian Buga.

Aceasta este însoţită de un grup de şapte lucrări realizate de artist în 2012 – picturi cu personaje iconice din creaţia lui Câlţia: făpturi enigmatice şi ţinuturi misterioase ieşite din memoria ţărănească transilvană şi imaginarul ludic al spaţiului cultural central-european.
„Pe lângă întâlnirea de excepţie cu lucrări reprezentative din colecţia regală, mă bucur că publicul nostru colecţionar va putea vedea, în premieră absolută, lucrări noi ale lui Ştefan Câlţia, precum şi seria impresionantă de 91 de gravuri cu flori şi ierburi – câte una pentru fiecare an de vârstă al regelui Mihai”, apreciază Gabriela Massaci, directorul Galeriei AnnArt.

Expoziţia este deschisă în parteneriat cu Galeria Posibila, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Asociaţia pentru Artă Ilfoveanu, Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), în perioada 1 noiembrie – 8 decembrie.

Artist de însemnătate definitorie pentru istoria noastră culturală, pictor şi grafician de notorietate absolută în rândul colecţionarilor din România şi din străinătate, Ştefan Câlţia (născut la 15 mai 1942, la Braşov) a avut ca mentori-formatori pe Julius Podlipny la Timişoara şi pe Corneliu Baba la Bucureşti.

A fost profesor la Universitatea Naţională de Artă Bucureşti. Este decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce şi Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate.

Lucrările sale se află în numeroase colecţii private europene, precum şi în Muzeul de Artă Contemporană din Oslo, Muzeul HR Giger din Gruyere (Elveţia), MNAC din Bucureşti şi Muzeul Brukenthal din Sibiu.

În prezent, lucrează la Bucureşti şi la Şona, Făgăraş.

Sursa: Agerpres

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.