Expozitie cu lucrari ce suprind atmosfera epocii lui I.L. Caragiale, organizata la Suceava
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-cu-lucrari-ce-suprind-atmosfera-epocii-lui-i-l-caragiale-organizata-la-suceava/

Un număr de 21 de lucrări de grafică semnate de graficiana suceveană Paula Şalar, ce surprind atmosfera epocii lui I.L Caragiale, sunt reunite într-o expoziţie ce a fost vernisată, luni, manifestarea încheind activităţile derulate sub genericul „2012- Anul Caragiale la Biblioteca Bucovinei”. Expoziţia „I.L. Caragiale – Personaje şi personalităţi” ce cuprinde 21 de lucrări de […]

Un articol de Andrada Văsii|18 decembrie 2012

Un număr de 21 de lucrări de grafică semnate de graficiana suceveană Paula Şalar, ce surprind atmosfera epocii lui I.L Caragiale, sunt reunite într-o expoziţie ce a fost vernisată, luni, manifestarea încheind activităţile derulate sub genericul „2012- Anul Caragiale la Biblioteca Bucovinei”.

Expoziţia „I.L. Caragiale – Personaje şi personalităţi” ce cuprinde 21 de lucrări de grafică de şevalet, ilustraţie de carte, caricatură, realizate în tehnică laviu, dar şi peniţă, tuş sau creion, a fost vernisată, luni, la Biblioteca Bucovinei din Suceava.

Directorul Bibliotecii Bucovina din Suceava, Gabriel Cărăbuş, a declarat că această instituţie a organizat pe parcursul anului 2012 mai multe activităţi dedicate lui I.L Caragiale, iar vernisajul expoziţiei „I.L. Caragiale – Personaje şi personalităţi” şi lansarea celor trei volume ale lucrării „I.L. Caragiale – Un omagiu planetar” se înscriu în manifestările derulate de instituţie sub genericul „2012 – Anul Caragiale la Biblioteca Bucovinei”.

„Manifestările organizate de bibliotecă sub genericul Anul Caragiale sunt încheiate cu succes de expoziţia Paulei Şalar. O felicit pentru efort, pentru faptul că a aderat cu deschidere la o astfel de activitate, continuată cu o lansare de carte. Paula Şalar ne face cinste în mediul artistic sucevean, iar nouă ne face cinste că a dorit să expună aici, la Biblioteca Bucovinei, unde ne dorim să primim, în continuare, artişti plastici consacraţi dar şi debutanţi”, a spus Cărăbuş.

Graficiana Paula Şalar a declarat că lucrările din expoziţie surprind atmosfera epocii lui I.L.Caragiale, cu personajele sale, dar şi personalităţi ale cinematografiei şi teatrului românesc care, de-a lungul timpului, au interpretat personaje din operele lui Ion Luca Caragiale, printre care se numără Radu Beligan, Dem Rădulescu, Grigore Vasiliu Birlic, sau Ion Lucian.

„Prin desenele mele dezvălui privitorului o viziune plastică a lui Nae Caţavencu şi Ghiţă Pristanda, a lui Farfuridi, profilul unui bancher al vremurilor, al politicianului, al cetăţeanului turmentat, al lui Pampon şi Crăcănel, al amorezului notoriu Nae Girimea, dar accentuez în tuşe satirice şi tipologia copilului răsfăţat al acelor timpuri: un Ionel Popescu surprins în mijlocul acţiunilor sale mult prea îndrăzneţe, tânărul Goe înconjurat de mam’ mare, mamiţica şi tanti Miţa, precum şi metehnele damelor societăţii, între schiţele expuse făcându-şi apariţia şi Bubico împreună cu «mamiţa» sa”, a explicat Paula Şalar.

Ea a subliniat că intenţionează ca de anul viitor să expună aceste lucrări în şcoli şi licee, „mult mai aproape de noile generaţii”, pentru a parcurge „cu dorinţă vie” opera lui I.L. Caragiale, pentru a-i îndemna să lectureze mai mult şi să pătrundă cu adevărat atmosfera marii literaturi, dar şi a graficii.

La Biblioteca Bucovinei din Suceava au fost lansate şi volumele cuprinse în lucrarea „I.L. Caragiale – Un omagiu planetar”, ce cuprind o impresionantă colecţie de portrete şi caricaturi realizate de 1.500 de graficieni şi caricaturişti din 141 de ţări, lucrarea fiind coordonată de caricaturistul român Nicolae Ioniţă.

Graficiana Paula Şalar a spus că Nicolae Ioniţă a avut ideea de a aduna, timp de zece ani, lucrări ale unor caricaturişti din toate ţările lumii care l-au portretizat pe Caragiale, dar şi alţi autori români.

„Am şansa şi bucuria deplină să mă aflu între cei 1500 de caricaturşti din toată lumea, unii de mare referinţă, care au marcat arta grafică universală, care sunt prezenţi în aceste volume, ca reprezentanţi ai ţărilor lor”, a mai spus Paula Şalar.

 

Sursa: Mediafax

22
/05
/15

Violonistul ALEXANDRU TOMESCU va susţine marţi, 26 mai (19.00), la Sala Radio, alături de pianistul rus EDUARD KUNZ, recitalul de la Bucureşti din cadrul turneului internaţional „Stradivarius - ENESCU EXPERIENCE”. Turneul, aflat la a 8-a ediţie, este dedicat memoriei lui George Enescu, la 60 ani de la moartea artistului.

22
/05
/15

Duminică, 24 mai 2015, dirijorul de origine română Ion Marin va dirija orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, cu Simfonia a 9-a de Gustav Mahler. Colaborarea cu această orchestră a început în urmă cu 3 ani şi are în vederea realizarea integralelor simfoniilor compozitorilor Gustav Mahler şi Anton Bruckner.

21
/05
/15

Până la finalul stagiunii, repertoriul Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti, recent reintrată în circuitul public, se va îmbogăţi cu noi titluri. Piese de succes care, în perioada reconstrucţiei teatrului, au avut premiera la alte săli, precum şi alte titluri care au lipsit de pe afiş din același motiv, vor fi (re-) aduse pe scena Sălii Mari - în cel mai mare şi mai spectaculos spațiu de joc ale teatrului.

21
/05
/15

"Un etaj mai jos", de Radu Muntean, se numără printre filmele preferate de criticii de la Festivalul de la Cannes, pelicula aflându-se pe prima poziţie în clasamentul intermediar al FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film), în secţiunea sa, cu 3,88 stele.

21
/05
/15

Marin Moraru, unul dintre cei mai îndrăgiți actori români, cu o carieră în film și teatru ce se întinde pe șase decenii, va fi distins cu Premiul de Excelență la cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie). Trofeul îi va fi decernat sâmbătă, 6 iunie, la gala de închidere de la Teatrul Național din Cluj.

20
/05
/15

Acum 50 de ani, în 21 mai 1965, TVR difuza prima ediţie Teleenciclopedia. Astăzi, de la ora 17.10. (la TVR 1, TVR HD şi TVR+), în cadrul emisiunii Se zice că…, va fi celebrată îndrăgita şi nepieritoarea emisiune, alături de câteva dintre vocile Teleenciclopediei: Răzvan Theodorescu, Carmen Movileanu, Mihai Gruia Sandu şi Mircea Neacşa.

20
/05
/15

Unele veri petrecute în Vama Veche rămân în istorie ca adevărate tripuri inițiatice - se întâmplă povești pe care n-ai cum să le uiți, întâlnești oameni care-ți modifică cursul vieții, asculți muzici care te vor bântui în timp. “Talk to the Bomb” este povestea unui triunghi amoros născut pe plaja din Vama Veche în vara lui 2001, este dramatizarea uneia din miile de povești de dragoste care au început acolo, pe nisipul din Vamă.