Fanfara Ciocarlia invitata sa cante la concertul dedicat laureatului Nobel
https://www.ziarulmetropolis.ro/fanfara-ciocarlia-invitata-sa-cante-la-concertul-dedicat-laureatului-nobel/

Fanfara Ciocârlia a fost invitată să cânte la concertul dedicat laureatului premiului Nobel pentru pace din acest an, care va avea loc la Oslo Spektrum, pe 11 decembrie. În fiecare an, concertul dedicat laureatului premiului Nobel pentru pace reuneşte o serie de artişti talentaţi şi celebri din lumea întreagă, care îi aduc acestuia un tribut. […]

Un articol de Andrada Văsii|23 noiembrie 2012

Fanfara Ciocârlia a fost invitată să cânte la concertul dedicat laureatului premiului Nobel pentru pace din acest an, care va avea loc la Oslo Spektrum, pe 11 decembrie.

În fiecare an, concertul dedicat laureatului premiului Nobel pentru pace reuneşte o serie de artişti talentaţi şi celebri din lumea întreagă, care îi aduc acestuia un tribut. Concertul care rezultă astfel reprezintă un amestec unic de melodii şi de stiluri muzicale, de la muzică clasică la rap, informează nobelpeaceprizeconcert.org.

Concertul de la Oslo va fi organizat la o zi după ceremonia oficială de înmânare a acestui premiu prestigios, în decembrie.

Alături de Fanfara Ciocârlia, vor mai urca pe scenă Jennifer Hudson, Seal, grupul portughez OqueStrada, cântăreaţa norvegiană Susanne Sundfør, duetul Karpe Diem şi cântăreaţa suedeză Laleh.

Prezentatorii acestui concert vor fi actorii Sarah Jessica Parker şi Gerard Butler.

Fanfara Ciocârlia este alcătuită din 12 membri romi din satul Zece Prăjini, judeţul Iaşi. Este cunoscută drept cea mai rapidă fanfară din lume. Trupa a fost descoperită în octombrie 1996 de inginerul de sunet Henry Ernst, din Berlin, care a şi promovat-o. De atunci, formaţia a devenit celebră, piesele ei fiind preluate şi prelucrate de numeroşi DJ-i, trupe şi orchestre din întreaga lume.

Câştigătoare a prestigiosului premiu muzical al Radio BBC, la categoria „muzică europeană”, Fanfara Ciocârlia s-a făcut cunoscută şi iubită în întreaga lume şi prin interpretări inedite ale unor piese celebre, cum ar fi tema muzicală a seriei „James Bond” şi „Caravana” lui Duke Ellington, cărora le-a impregnat amprenta muzicii rome. Varianta lor pentru piesa „Born To Be Wild” a fost inclusă, în 2006, în filmul „Borat”, cântecul fiind folosit şi într-o campanie publicitară pentru televiziune a IKEA Marea Britanie.

Cu opt albume lansate şi peste 1.200 de concerte susţinute în cei 15 ani de carieră, Fanfara Ciocârlia este considerată un bun exemplu de succes – „Un sunet extrem de puternic”, era caracterizată într-un articol al publicaţiei The Times of London maniera interpretativă a formaţiei de lăutari.

 

 

Sursa: Mediafax

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.