Federico Fellini & Giulietta Masina – o căsătorie de peste jumătate de veac
https://www.ziarulmetropolis.ro/federico-fellini-giulietta-masina-o-casatorie-de-peste-jumatate-de-veac/

IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE Regizorul Federico Fellini şi actriţa Giulietta Masina, născuţi în 1920 şi 1921, au ajuns să-şi unească destinele în plin război (în 1943). Se spune că a fost o căsătorie ideală, care a durat mai bine de jumătate de veac; au murit la câteva luni unul după altul.

Un articol de Monica Andrei|23 iulie 2015

Timp de mulţi ani, cineastul italian a încântat, iritat, uimit, incitat întreaga lume cu filmele lui (în număr de 24); dar și cu a sa căsnicie solidă.

Născut la 20 ianuarie 1920 în Rimini, Italia, Federico Fellini a decedat pe 31 octombrie 1993 la Roma.

Elev mediocru, Fellini nu-şi aminteşte decât despre profesorii ridicoli şi disciplina crâncenă. Face desene şi caricaturi pentru un ziar din Roma şi are ocazia să-l cunoască pe Aldo Fabrizi care-i va deschide drumul spre cinematografie, luându-l colaborator pentru comediile sale.

Giulietta Masina s-a născut în 22 februarie 1921 şi a decedat în 23 martie 1994. Tristeţile, bucuriile sau povara celebrităţii nu i-au sluţit candoarea de-a lungul vieţii, obişnuind să declare prin interviuri. “Nu m-am schimbat deloc. Aveam şi voi avea întotdeauna trăsături copilăreşti. Şi reacţii infantile. Le-am păstrat şi mă tem că sunt ridicolă, fiindcă anumite emoţii – de bucurie, de surpriză, de curiozitate, de simpatie -, mă antrenează la manifestări puerile, încât mi-e teamă să nu mă creadă proastă”.

Tatăl ei fusese violonist, iar mama profesoară. Deşi avea părinţi, este crescută de către o mătuşă văduvă ce locuia la Roma şi nu avea copii. „Aveam jucării puţine; nici nu simţeam, de altfel, nevoia lor, căci nu-mi trebuiau obiecte pentru a-mi stimula imaginaţia. Puteam sta liniştită, într-un colţ, ore întregi, creându-mi o lume imaginară, fără să vorbesc cu nimeni. Ceea ce simţeam eu mi se părea incomunicabil.” A iubit muzica, însă, pentru că avea mâinile mici, i s-a spus că nu are şanse să se afirme. Joacă roluri de compoziţie pe scena teatrului universitar din Roma. Îşi ia licenţa în Litere, abandonează teatrul în favoarea cinematografiei, fiind convinsă că nu e fotogenică.

O întâlnire cu urmări pe viaţă

În 1943, Federico scrie şi difuzează la radio o serie de scheciuri umoristice “Aventurile lui Cico şi ale Pallinei”. Impresionat de interpreta Pallinei, vrea să-i vadă faţa, să o cunoască, așa că telefonează la radio şi cere fotografii cu ea. Giulietta Masina era la debutul ei radiofonic şi-i trimite fotografiile. Regizorul o place şi-i cere să o vadă. A urmat o comedie burlescă americană: se văd, se plac, se logodesc şi se căsătoresc.

Un copil se naşte şi moare prea devreme, în acel sfârşit de război, aruncând o umbră de tristeţe tinerilor căsătoriţi. Altul n-au mai avut. Salvarea lor morală vine din faptul că îl întâlnesc pe Roberto Rossellini care le devine mentor spiritual, iar Fellini se orientează definitiv spre lumea filmului. Urmează primele satisfacţii, primele izbânzi: „La strada” (1954), „La dolce vita” (1960), „8 ½” (1963), iar prin anii ‘50 Fellini e declarat cel mai mare regizor al peliculelor alb-negru.

Nori trecători pe cerul mariajului

Trec 12 ani de mariaj, iar imensa popularitate a celor doi soţi precum şi fidelitatea lor conjugală irită, ba chiar sfidează. Şoapte despre divorţ circulau pe la colţuri prin platourile de filmare.

004_giulieta_masina_federico_fellini_theredlistRichard Basehart, “nebunul” din “La strada” fugise cu Giulietta, la Londra, iar ea era hotărâtă să divorţeze pentru el.

Diva îşi “trăda” soţul şi pe cea mai bună prietenă exact în preajma lansării filmului în care juca, cam aşa se scria prin ziare. Otrava îndoielii amplifica zvonurile. Viitorul “soţ” al Giuliettei era la Londra pentru a turna un nou film şi nu avea legătură cu ştirea scandaloasă fabricată şi argumentată cu poze trucate din filmele unde aceştia jucau. Calomnie era regizată de inamicii soţului său. Soţii Masina – Fellini erau preocupaţi de ceea ce făceau, așa că au observat târziu că erau în plin divorţ în toată presa italiană.

În seara premierei filmului, aflaţi în sală unul lângă altul, în timp ce Giulietta şi Richard se sărutau pe ercan, în sală s-a declanşat rumoare; degeaba. Povestea a îndurerat familia Fellini – Masina o vreme. A trecut timpul, lumea a uitat episodul, dar n-a uitat să fabrice altul.

“Nastro d’ Argento” este premiul pe care l-a primit Fellini; pentru că premiul feminin nu a fost acordat soţiei sale, refuză să se prezinte să şi-l ia, urmând ca soţia sa să-l ridice. Giulietta Masina îşi învinge timiditatea, surâde, bea, dansează la petrecere cu Richard Basehart. N-ar fi crezut niciodată că un dans inocent cu un prieten de studio şi partener în film devenise arma împotriva duşmanilor.

După 16 ani de mariaj, apar iar zvonurile divorţului. Activitatea intensă a celor doi soţi, perioadele lungi de filmare în ţări diferite, pare nimerite pentru unii ca să dezvolte şi să lanseze astfel de false zvonuri. Prin faţa lui Fellini, pe platoul de filmare pentru “La Dolce Vita” treceau multe şi frumoase actriţe: Anita Ekberg, Anouk Aimée, Nadia Gray, etc.

“Suntem veşnic implicaţi în tot felul de istorii mărunte. De ce primim mereu tot felul de scrisori anonime, în care ni se spun minciunile cele mai neverosimile?” E o întrebare la care cuplul Fellini – Masina n-a avut răspuns nici după 30 de ani de mariaj. Braţ la braţ au înfruntat toate calomniile şi au ieşit în lume, ca după o victorie, chiar şi atunci când aveau sufletul îndurerat în urma ştirilor trunchiate din presă. În viaţa de toate zilele, îşi jucau rolurile de soţi fericiţi. În ziare apărea publicată aceeaşi poveste despre căsnicia lor pe ducă, doar fraierii creduli erau noi.

Dragostea şi căldura unui cămin burghez, un mariaj perfect jumătate de veac

Un mariaj perfect are la bază o adevărată artă. E vorba despre arta de a descoperi noi argumente care să te convingă că viaţa în doi e o aventură ce merită să fie încercată şi trăită. E arta soţiei de a-şi urma soţul la bine la rău şi la greu, de a-l înţelege perfect dintr-un cuvânt, chiar telepatic. De a nu ţine ranchiună indiferent de certurile avute. Şi de a nu duce mai departe amintirile neplăcute sau certurile nici măcar în gând.

Au trăit unul pentru altul, au cedat unul în favoarea celuilalt, au găsit calea rezolvării tuturor problemelor apărute de-a lungul vieţii şi s-au respectat. Giulietta a ştiut să-i ofere lui Federico ceea ce căuta: dragostea şi căldura unui cămin burghez pe care să-l menţină cu mici atenţii, surprize, plăceri, bucurii. Cultivată, sensibilă, afectuoasă şi mare actriţă, a reuşit să-şi păstreze strălucirea trăind în umbra unui monstru sacru al filmului.
Au înfruntat deceniile surâzători, încrezători senini în destinul lor.

012_giulieta_masina_federico_fellini_theredlistNumele lor au rămas mai mult de jumătate de veac pe genericul filmului căsniciei lor, iar ea a reuşit performanţa de a fi iubită ca-n prima zi. Federico a tratat-o ca pe o iubită de care n-a încetat niciodată să fie îndrăgostit. “Iubito”, “scumpo”, “comoara mea”, “dragostea mea” sunt formule de alint spuse fără exhibiţionism, cu intonaţia unui dialog intim scris în inima şi pelicula vieţii lor.

Giulietta Masina: „Când iubeşti nu se poate să fii gelos. Dar eu găsesc că e un sentiment frumos… Se întâmplă uneori să avem câte o criză de mânie şi să ne mai şi certăm. Căci nu suntem îngeri. Sunt multe lucruri care mie îmi plac şi lui nu, de pildă călătoriile. Mie îmi place să voiajez, el preferă casa. Ne înţelegem fără să vorbim. Ghiceşte când îi ascund ceva: «ceea ce tu nu exprimi, este un mic nor pe cer şi eu îl văd imediat», obişnuia să-mi spună.”

Federico Fellini: “Întâlnirea mea cu Giulietta a fost ceva predestinat, indiscutabil. Într-un anumit sens, a avut importanţa pe care o au lucrurile fatale. Cred că Giulietta reprezintă o încurajare şi un echilibru necesar pentru a trăi viaţa pe care am trăit-o. Ea a însemnat, de asemenea, stimularea imaginaţiei mele, o adevărată întâlnire în profunzime. Sunt recunoscător Giuliettei pentru bunăvoinţa, înţelegerea, dar mai ales, răbdarea de care ea a dat dovadă în toţi aceşti ani…”

Giulietta Masina: “Mi se pare magic să fii predestinat pentru ceva anume. Cred în destin. Şi cred că am avut şansa să întâlnesc pe cineva care să fie exact întregirea mea.”

Federico Fellini: “Giulietta e un munte de răbdare, e afectuoasă şi amuzantă. E una din marile ei calităţi. Aceea de a nu te lăsa să te plictiseşti. Ea întreţine în permanenţă o bună dispoziţie care mi se pare mereu binefăcătoare. Şi mai are şi alte merite: ştie să se facă indispensabilă, să te asculte vorbind, să-ţi ghicească gândurile, să-ţi ridice moralul când e cazul. E o fire expansivă, simte nevoia să împărtăşească cuiva gândurile şi problemele ei. Şi acela se întâmplă să fiu eu.”

Giulietta Masina: “Nu e dificil să trăieşti cu un geniu. E dificil să trăieşti cu oricine. Atunci măcar să trăieşti cu cineva inteligent şi astfel e mai puţin dificil. Federico şi cu mine nu reprezentăm o familie. Nu suntem decât două persoane. Noi ne-am căsătorit atât de tineri încât ne-am educat împreună. Am avut un copil şi l-am pierdut. Nu cred că un menaj se menţine datorită copiilor. Dacă Federico şi cu mine stăm împreună e numai pentru că asta ne place.”

(Sursa: Constantin Popescu, Cupluri celebre din lumea filmului)

07
/12
/15

Lungmetrajul "Brâncuşi din eternitate", de Adrian Popovici, cu Claudiu Bleonţ, Vlad Rădescu, Alexandru Potocean, Iulia Verdeş, Andra Negulescu şi Ioan Andrei Ionescu, va fi prezentat criticilor de film şi membrilor British Academy of Film and Television Arts (BAFTA), la New York şi la Londra.

06
/12
/15

Regizorul Ron Howard („O minte sclipitoare”) aduce, din 4 decembrie, pe marile ecrane aventura „În inima mării”, o ecranizare a best-sellerului omonim semnat de Nathaniel Philbrick despre expediţia vaporului Essex. Dezastrul maritim real l-a inspirat pe Herman Melville să scrie „Moby-Dick”. Însă cartea nu relatează decât jumătate din poveste.

05
/12
/15

Deşi, cu acest ultim film al francizei (“Jocurile Foamei: Revolta – partea 2”) se închide cercul celor trei ani în care Jennifer Lawrence a intrat în pielea lui Katniss Everdeen, gaiţa zeflemitoare rămâne un model de stil şi look pe care nu îl vom uita prea curând.

03
/12
/15

„Moromeţii” poate fi privit ca o apariţie de necrezut: este un film lansat spre sfârşitul perioadei comuniste, când, la fel ca întreaga atmosferă din ţară, peisajul cinematografic devenea tot mai puţin respirabil din cauza cenzurii şi a ideologiei partidului unic.

03
/12
/15

Festivalul anual "Making Waves: New Romanian Cinema" de la New York, ajuns la cea de-a zecea ediție, este considerat de New York Times drept una dintre "comorile anuale" ale circuitului cinematografic newyorkez și se desfășoară pentru al treilea an consecutiv în două centre culturale importante: Film Society of Lincoln Center (2-7 decembrie) și respectiv Jacob Burns Film Center (3-8 decembrie).

29
/11
/15

„Alături de filme de festival, MUBI înseamnă și filme cult și clasice, așa că o bună parte din catalog conține nume sonore din istoria cinematografiei”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ioana Diaconu, reprezentanta pentru România a MUBI, platformă internaţională de filme.

27
/11
/15

Chiamatemi Francesco (Spuneți-mi Francisc) prezintă drumul pe care l-a parcurs fiul unor imigranți italieni din Argentina pentru a deveni șeful Bisericii Catolice. Filmul va fi lansat în cinematografele italiene la 3 decembrie.

23
/11
/15

Cea de-a şasea ediţie a Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF) este una itinerantă şi va debuta duminică, la Cinema Muzeul Ţăranului, de la ora 19.00, cu proiecţia a şase scurtmetraje care au ca temă criza refugiaţilor.

23
/11
/15

"Labyrinthus" a primit premiul pentru cel mai bun lungmetraj la Festivalul de Film pentru Copii KINOdiseea. Trofeul European Children's Film Association (ECFA) a revenit producției "Păsări călătoare", iar o mențiune specială — peliculei care a fost proiectată în închiderea festivalului — "Curcubeul".

21
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Regizat de Steven Spielberg, „Bridge of Spies” („Podul spionilor”) este un thriller „old school” cu spioni, care omagiază discret un anume cinema clasic american, oferind în acelaşi timp suspans pe un fond istoric.