Festivalul Dramaturgiei Românești Contemporane continuă la TDR!
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-dramaturgiei-romanesti-contemporane-continua-la-tdr/

Aflat la cea de-a doua ediţie, Festivalul Dramaturgiei Româneşti Contemporane (5-11 noiembrie) a înregistrat un debut de succes. Ediţia din anul acesta a fost inaugurată cu fast la Muzeul Naţional al Literaturii Române, unde nume sonore din domeniul teatral precum Alexander Hausvater, George Mihăiţă, Rodica Mandache, Octavian Saiu au participat la Conferinţa„100 de ani de teatru românesc” moderată de Ioan Cristescu, directorul MNLR.

Un articol de Petre Ivan|7 noiembrie 2018

În primele zile ale festivalului, publicul bucureștean a avut ocazia de a participa la patru spectacole de teatru bazate pe texte de Gianina Cărbunariu („Kebab”, regia Daniel Iordan –Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava), Alina Suărășan („Margo”, un spectacol în regia câștigătorului primei ediții, Alexandru Maftei – TDR) Dumitru Solomon („Fata Morgana”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză –TDR și „Diogene câinele”, regia Felix Crainicu –Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu) sau Bogdan-Cristian Drăgan (care semnează și regia pentru „Salvatorii melcilor” –Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova).

Festivalul Dramaturgiei Românești Contemporane, găzduit de Teatrul Dramaturgilor Români, continuă săptămâna aceasta cu spectacole din București și din provincie dintre care amintim „Scrisori de pe front” în regia lui Vlad Massaci (premieră oficială la Teatrul Mic), „N-ai tu treabă!” în regia lui Alexandru Dabija (cu Marcel Iureș și Alexandru Voicu, producător Teatrul ACT) „Numitorul comun” și „Breaking News” (producător Teatrul de Comedie), „Despre olteni, cu dragoste” (Teatrul Nottara) sau „Sectorul S” (Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov).

Juriul compus din George Mihăiță, Ioan Cristescu, Radu Herjeu, Carmen Dominte și Horia Gârbea vor stabili câștigătorii acestei ediții în Gala din 11 noiembrie (ora 19.00). Cea mai bună piesă a Concursului Național de Dramaturgie Românească va fi aleasă de către juriul compus din Lucia Verona, Horia Gârbea, Ioan Cristescu.

Biletele pentru spectacolele din festival pot fi achiziționate pe www.bilet.ro sau rezervate la 0756021106.

Foto: Festivalul Dramaturgiei Românești Contemporane – facebook

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.