Festivalul ,,George Enescu” în era Holender, o carte-mărturie 
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-george-enescu-in-era-holender-o-carte-marturie/

Opera Naţională Bucureşti vă invită la evenimentul de lansare a cărţii Festivalul ,,George Enescu” în era Holender, care va avea loc vineri, 4 septembrie, ora 14.00, la Ateneul Român.

Un articol de Liliana Matei|2 septembrie 2015

Apărută la Editura Operei Naționale București, cartea reunește texte semnate de Ioan Holender, Livius Ciocârlie, Emil Hurezeanu, Dan Dediu, Ioana Marghita și Sever Voinescu și aduce în prim-plan momente din istoria, mai mult sau mai puțin recentă, a Festivalului ,,George Enescu”, prezentate cititorilor din perspective diferite de către cei șase autori, dar și legătura dintre personalitatea lui Ioan Holender și cel mai prestigos eveniment cultural al României.

De altfel, Ioan Holender, Președinte al Festivalului ,,George Enescu”, va rosti un scurt cuvânt, în preziua lansarii, înaintea concertului susținut joi, 3 septembrie, la Sala Palatului de Berliner Philharmoniker.

,,Festivalul Enescu a avut, încă de la prima ediţie din 1958, o importanţă deosebită pentru mine. În acele vremuri tulburi am fost exmatriculat din toate facultăţile din ţară şi aruncat astfel de pe traiectoria de până atunci. Ajunsesem o existenţă eşuată la 23 de ani, fără prezent şi fără viitor. Încercând să obţin „iertare” pentru ceea ce am spus în cantina studenţilor politehnişti de la Timişoara şi a dus la exmatricularea şi punerea mea pe lista neagră a duşmanilor de clasă şi ai societăţii socialiste, am ajuns la Bucureşti şi aşa am avut ocazia să intru pentru prima dată la Ateneu.

Nici nu mai ştiu cum am reuşit să fac acest lucru, probabil cu ajutorul scriitorului Al. Mirodan, care pe vremea aceea era, încă, o vedetă literară. Dublul Concert de Bach, interpretat atunci de David Oistrah împreună cu Yehudi Menuhin şi dirijat de George Georgescu, mi-a rămas în suflet până în ziua de astăzi. Nu ştiam pe vremea aceea prea multe despre Festival, cum s-a născut şi cum a evoluat. Dar ştiam că era ceva deosebit de important pentru ţara noastră.

Când bunul şi iubitul meu prieten, regretatul Ludovic Spiess, a preluat după Revoluţie conducerea artistică a acestui festival, am înţeles că urma să devină un eveniment de calitate şi eminent într-o Românie de atunci liberă. Nici măcar nu visasem vreodată să-l conduc, la fel cum, în general, nu am visat nici să realizez tot ceea ce am realizat. Visurile mele au fost întotdeauna dominate de ceea ce până la urmă nu am reuşit să devin.” scrie Ioan Holender.

La evenimentul de lansare vor participa alături de autori și reprezentanți ai Editurii Operei Naționale București și personalități din lumea culturală bucureșteană. În aceeași zi, în pauza concertului susținut de Staatskapelle Dresden care va avea loc la Sala Palatului începând cu ora 19.00, domnul Ioan Holender va susține și o sesiune de autografe.

Cartea Festivalul ,,George Enescu” în era Holender se va putea achiziționa în ziua lansării de la punctele de vânzare ale Operei Naționale București aflate la Ateneul Român și Sala Palatului, dar și de la Casa de bilete ONB, urmând ca după deschiderea stagiunii 2015-2016 a instituției, volumul să poată fi achiziționat și de la Librăria Operei Naționale București.

13
/06
/21

Unele cărți te pot însoți oriunde și oricând. Ele conturează un orizont mai generos. Ziarul Metropolis vă invită să descoperiți trei romane noi, recent apărute în România, care vă pot bucura oriunde și oricând.

11
/06
/21

Triumf Amiria și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) îi invită pe traducătorii profesioniști și amatori la un atelier de traducere queer cu profesoara universitară Ruxandra Vișan și traducătoarea Laura Sandu în cadrul secțiunii de literatură a proiectului.

08
/06
/21

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș).

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

31
/05
/21

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI World Fiction. Este vorba despre ”Niciun prieten, doar munții”, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

Luni, 24 mai, începînd cu ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/polirom.editura•facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), Andreea Răsuceanu va intra în dialog cu redactorii Alecart, pornind de la romanul „Vîntul, duhul, suflarea”, recent publicat la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd”.

17
/05
/21

Noi, copiii din Bahnhof Zoo de Christiane F este una dintre acele cărți care nu te lăsa indiferent. Adicția în rândul adolescenților este văzută din interiorul unei povești de viață reale. Cum te afunzi într-o experiență traumatizantă, consumul de heroină, din dorința de a aparține, de a simți că ești important pentru cei din jur și că ceea ce trăiești are o intensitate ieșită din comun? Și ce șanse ai cu adevărat să o poți depăși?